CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (9) …şi în chip plastic de către Hodler, în marea sa pictură din Palatul Noii Primării: „Martin Luther îşi afişase deja de 16 ani tezele pe poarta bisericii din Wittenberg, scrierile şi cântecele sale au ajuns de mult şi la Hanovra, însă, deşi în toate localităţile din jur noua formă de dialog cu Dumnezeu, în numele lui Isus, a fost adoptată… Score: 0,26
Incubatorul de lectură (ediția 2022) la Ipoteşti …cărți, poezie; lectură și discuții pe marginea textului citit, proză și poezie; scris, citit și discuții pe marginea textelor copiilor; mișcare, arta interpretării; scrierea în timp real al unui poem comun al copiilor. Score: 0,27
Sfârșitul unui savant rus, arestat de oamenii lui Putin Nu este clar dacă există vreo legătură între cele două cazuri, scrie Reuters. Score: 0,28
Domeniul Știrbey, achiziționat de către Grupul Intact Palatul Știrbey, cumpărat în 2006 de Bucharest Arena Compania Bucharest Arena, ce are în acţionariat foşti angajaţi din Secretariatul General al Guvernului, cumpără în 2006 domeniul şi Palatul Ştirbey de la moştenitorii familiei Ştirbey, într-o tranzacţie de 9 milioane de euro", scrie Mediafax. Score: 0,29
A povestit Nagâţ: Cum l-au prins pe Băsescu, zis și Petrov Din lotul de dosare distruse se pare că au scăpat câteva şi care au ajuns la marea predare în 2006, la noi, pe numele acestor persoane, doi colegi, dar evident că nu scrie în dreptul lor sunt foşti colegi ai lui Traian Băsescu. Score: 0,27
CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (8) Cine a mai auzit ca un jurist şi un postăvar să se certe în legătură cu scrierile episcopului Palladios ori ca un oier şi un arhivar să nu se înţeleagă în privinţa unei scrieri a lui Johannes von Hildesheim? Score: 0,27
(VIDEO) N-au demonstrat degeaba UPDATE Președintele Uzbekistanului, Shavkat Mirziyoyev, a declarat duminică că există victime în rândul civililor și al forțelor de ordine după protestele din țară, iar un politician de opoziție, aflat în exil a declarat că cel puțin cinci persoane au fost ucise, scrie Reuters. Score: 0,27
Tradiția doar în muzeu? …invers (cum ar cere Virgil Bărbat), Menuț Maximinian este un autor care se ridică la convingeri proprii, pe care le exprimă cu franchețe: „Atâta timp cât nu ne vom promova scrierile plămădite din sufletul străbunilor noștri, cât nu vom face precum alte popoare o deviză din conservarea arhaismelor și regionalismelor, cât nu vom merge pe deviza… Score: 0,26
(VIDEO) Noi imagini cu atacul asupra Odesei Atacul vine la o zi după ce Ucraina a alungat forțele rusești din avanpostul strategic din Marea Neagră, Insula Șerpilor, scrie Reuters Score: 0,59
Israelul are un nou premier Yair Lapid a devenit prim-ministru interimar al Israelului, preluând locul premierului Naftali Bennett după doar un an, scrie BBC. Score: 0,27
Cum arată la alții ajutoarele de criză Guvernul Franţei a anunţat un ajutor de urgenţă pentru alimente de 100 de euro pe gospodărie şi 50 de euro pe copil, scrie Euractiv. Score: 0,27
Valul de căldură bate recorduri în Europa Căldura intensă din cea mai mare parte a Europei a dus la doborârea unor recorduri de temperatură în luna iunie, de la Cercul Arctic până în Africa de Nord, scrie BBC. Score: 0,28
Eșec major pentru un plan al lui Biden Procesul împotriva EPA a fost intentat de Virginia de Vest în numele altor 18 state, majoritatea conduse de republicani, şi al unora dintre cele mai mari companii de cărbune din ţară, scrie BBC. Score: 0,27
A fost premier, acum nu va mai fi nimic Parlamentarii israelieni au votat joi pentru dizolvarea parlamentului în urma prăbușirii coaliției de guvernare a premierului Naftali Bennett, deschizând calea pentru alegerile din 1 noiembrie, scrie Reuters. Score: 0,28
Navetistul va merge la Sibiu cu autobuzul Wolf Edmond scrie ca răspuns la articolul (VIDEO) Iohannis: Lucrurile vor rămâne scumpe Dacă alimentele ar fi ieftine, s-ar continua să se facă risipă aruncând mare parte din ele. Score: 0,28
Alex Delea, câștigătorul Survivor 2022, adevărul despre relația cu Elena Chiriac: „Vorbim, ne scriem…” Not found: scrie Score: 0,48
Acord UE privind legislația în domeniul climei Țările UE au ajuns miercuri dimineața la un acord privind mai multe legi pentru combaterea schimbărilor climatice, susținând eliminarea treptată a vânzărilor de mașini noi care utilizează combustibili fosili până în 2035 și crearea unui fond pentru a-i proteja pe cei mai săraci, scrie Reuters. Score: 0,27
Meditaţiile profesorului Klaus Iohannis, mai ieftine cu 50 de bani 50 de mulţumiri şi sărut mâna, boieri dumneavoastră!, scrie Sorin Avram într-un editorial pe Mediafax. Score: 0,27
Inflația a umflat veniturile bugetare Creşterea este foarte bună, în condiţiile în care veniturile din 2022 au fost bugetate pentru creştere de 13%, scrie Ziarul Financiar. Score: 0,27
Uite cine ține stindardul libertății atât de sus! Șoarecii de bibliotecă de la V.A Urechea din Galați s-au apucat zilele trecute să scrie tot felul de scrisori deschise. Score: 0,27
Cursa dezarmărilor A trebuit să deschidă gura Macron ca să se facă într-un tîrziu auzită realitatea: războiul e la granițele României, scrie Doru Bușcu într-un editorial în Cațavencii. Score: 0,27
Ce mai primește Ucraina! România este implicată! Statele Unite vor trimite Ucrainei un pachet de 18 bărci de patrulare Statele Unite au declarat că vor furniza 18 bărci de patrulare pentru a ajuta Ucraina să-şi protejeze căile fluviale, ca parte a celui mai recent pachet de ajutor de securitate de 450 de milioane de dolari, scrie Business Insider. Score: 0,27
Trebuie să ne reușească demondializarea …(I) Atunci când Stiglitz spune sau scrie ceva, cerberii imperiului globalist intră în agitație maximă, iar actorii și fanii spectacolului annual de la Davos, în panică. Score: 0,27
Scandal pe moțiunea împotriva lui Virgil Popescu Se pare că pentru voi era mai important asta”, scrie pe Facebook Virgil Popescu. Score: 0,27
Barometrul numit Oradea Oradea a devenit pentru mulți dintre noi un exemplu de cum trebuie să arate această țară, iar domnul Bolojan este privit de noi ca un om care a realizat lucruri extraordinare, scrie pe pagina sa de Facebook Titi Cladovan Score: 0,28