Ai căutat: statul
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi în plenul Parlamentului că statul român nu îşi mai poate permite să plătească salarii pentru funcţionari incompetenţi şi bolnavi închipuiţi şi nici ajutoare sociale celor care pot munci, dar nu vor. … Statul român nu mai poate plăti bani şi bolnavilor închipuiţi.
Score: 0,82
Condusă începând din iunie 2009 de un guvern interimar, ţara a dobândit abia în septembrie un guvern stabil, numit însă de un presedinte interimar, aflat şi acum în fruntea statuluI. … Abia atunci a fost posibilă numirea de către noul şef al statulu a actualului guvern condus de Vlad Filat.
Score: 0,26
Europarlamentarul Monica Macovei spune că în perspectiva alegerilor din PDL doreşte să reia tema interzicerii afacerilor cu statul pentru demnitari şi rude. … E adevărat că în acest ultim raport din iulie se precizează conflictul de interese pentru cei care au afaceri cu statul prin firme private şi lucrează în funcţii publice.
Score: 0,69
Până acum, şeful statului s-a adresat Parlamentului prin scrisori, cerând fie urgentarea unor legi, fie organizarea sesiunii extraordinare pentru Legea ANI şi Legea Educaţiei. … E posibil ca şeful statului să facă apel la responsabilitatea clasei politice în privinţa măsurilor de austeritate şi a măsurilor de proteţie socială.
Score: 0,26