Putin avertizează: Vom lovi acele ţinte! În cazul în care astfel de rachete vor fi livrate, vom lovi acele ţinte pe care până acum nu le-am lovit, a declarat Putin, într-un interviu pentru televiziunea rusă de stat Rossia-1. Score: 0,27
Lavrov denunță: „Politică criminală în Balcani” UPDATE Vizita în Serbia, anulată "Este vorba într-adevăr de o politică criminală în Balcani", a susţinut Lavrov, în cadrul unui interviu acordat RTRS, televiziunea publică din Republica Srpska, una dintre cele două entităţi care compun Federaţia Bosniei şi Herţegovinei. Score: 0,27
„Un succes deplin” al Chinei! Capsula spaţială Shenzhou 14 a fost lansată la ora locală 10:44 (02:44 GMT) cu ajutorul unei rachete din gama Long March 2F de la baza spaţială Jiuquan, situată la marginea Deşertului Gobi, potrivit imaginilor transmise de televiziunea de stat chineză. Score: 0,27
Cât mai durează războiul! Estimarea ucrainenilor Nu dă înapoi în ceea ce priveşte obiectivele lui, cu toate că Ucraina a câştigat prima etapă a acestui război la scară mare", a declarat vineri, la televiziunea naţională, ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Maliar. Score: 0,27
Republica Moldova, decizie radicală …fost produse în alte ţări decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada şi naţiunile care au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepţia filmelor şi a emisiunilor de divertisment care nu au un conţinut militarist, informează publicaţia Jurnal de Chişinău. Score: 0,29
Dezvăluirile serviciilor secrete americane despre Putin! De ceva vreme, zvonurile despre presupusa boală a lui Putin se înteţes, iar ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a hotărât să le dezmintă într-un interviu la televiziunea franceză. Score: 0,27
Globaliștii au declanșat „faza ucigașă” a Marii Resetări De la masacrele din Buffalo și Uvalde, Texas, Joe Scarborough și Mika Brzezinski au transmis la televiziune mesajul că acum este momentul ca guvernul să declare anumite arme ilegale. Score: 0,27
Invazia Rusiei în Ucraina intră în cea de-a 100-a zi Rusia lovește un turn de televiziune din Kiev și își intensifică bombardamentele cu rază lungă de acțiune asupra Harkovului din nord-est și a altor orașe, în ceea ce pare a fi o schimbare de tactică a Moscovei, în timp ce speranțele sale de a ataca rapid capitala se estompează. Score: 0,27
Zelenski recunoaște! Pierderi uriașe Într-un interviu acordat postului de televiziune american Newsmax, citat de The Guardian, Zelenski a declarat: „Situația este foarte dificilă, pierdem 60-100 de soldați pe zi ca morți în luptă și în jur de 500 de persoane ca răniți în luptă. Score: 0,28
Forum România, pentru România FORUM ROMANIA, un proiect desfășurat sub înaltul patronaj al Academiei Române, în parteneriat media cu Televiziunea Română, Radio România și agenția de presă Agerpres, este programat a fi lansat în zilele de 9 și 10 iunie. Score: 0,27
Dănuț Lupu: Îmi e ruşine, de vreo 3-4 ani Echipa asta nu o să mai existe, pentru că are datorii mari, nu va mai avea bani de la televiziune. Score: 0,27
Serghei Lavrov a vorbit, în premieră, despre starea de sănătate a lui Vladimir Putin Acesta a făcut afirmațiile în cadrul postului de televiziune francez TF1. … Acesta a făcut afirmațiile în cadrul postului de televiziune francez TF1. Score: 0,84
Kalush Orchestra a vândut trofeul Eurovision Prezentatorul de televiziune ucrainean Serhiy Prytula a anunțat că banii obținuți din vânzarea trofeului vor fi folosiți pentru achiziționarea a trei drone PD-2 de producție ucraineană, relatează agenția de știri Reuters. Score: 0,27
Kevin Spacey, pus sub acuzare pentru agresiuni sexuale El a fost scos din serialul de televiziune "House of Cards" și eliminat din filmul "All the Money in the World" după ce au ieșit la iveală acuzațiile. Score: 0,27
Emil Constantinescu a premiat o jurnalistă rusă …Kasparov și Human Rights FOUNDATION Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, laureata din acest an, a protestat față de războiul din Ucraina în timpul unei transmisiuni live la televiziunea de stat Channel 1. Score: 0,28
Adrian Sârbu: Digi dictează legi Guvernului Vorbim de televiziune, care este presa principală în România, fie că e în internet sau în cablu, televiziunea are o problemă din 2015. … Şi anume închiderea frecvenţelor radioelectrice, pe care un radiodifuzor, un canal de televiziune sau de radio le primea odată cu licenţa. Score: 0,35
Patru fake-news-uri dinspre propaganda din Ucraina care au șocat lumea Iată imaginile postate de Hanna Liubakova, o „jurnalistă, cercetătoare, prezentatoare de televiziune, scriitoare și activistă din din Minsk, Belarus”, după cum citim pe Wikipedia. Score: 0,26
Se lansează Euronews Romania O echipă de 200 de jurnaliști și tehnicieni va aduce telespectatorilor primul canal de televiziune digitală din România folosind un sistem de emisie complet automatizat, aflat în strânsă și permanentă interacțiune cu platforma de știri online www.euronews.ro. Score: 0,27
Scandal: ”Israelul blochează activitatea Parlamentului European” Eurodeputatul spaniol urma să călătorească în teritoriile palestiniene alături de un grup de colegi din Parlamentul European pentru a analiza situaţia din teren după moartea jurnalistei Shireen Abu Akleh, care lucra pentru postul de televiziune panarab Al-Jazeera. Score: 0,27
ONG-crația și inchiziția mascată Televiziunea italiană Rete4 a difuzat, pe 1 mai, un interviu cu ministrul rus de Externe. Score: 0,27
Marcel Ciolacu traduce – ce înseamnă „optimizare fiscală” Aţi văzut la ştiri, la televiziune sau am spus eu acest lucru? Score: 0,27
Un capitol la care stăm bine Televiziune • 7,8 milioane de abonamente la servicii TV, tot mai mulţi abonaţi înlocuind serviciile prin satelit/DTH (-17%, până la un total de 1,5 milioane) cu cele prin cablu (+6%, până la un total de 6,2 milioane) • Score: 0,27
De la Conchita Wurst, la Kalush Orchestra Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) luptă și ea din greu împotriva Rusiei și sprijină și ea cum poate Ucraina. Score: 0,27
În Ucraina, e un război prin procură între SUA și Rusia A lucrat pentru ziare, reviste, radio și televiziune. Score: 0,26
Scandal după Eurovision: Nereguli la jurizare UPDATE Televiziunea publică din România reacționează după izbucnirea scandalului privind anularea votului juriului României de către organizatorii Eurovision și transmite că regulile au fost schimbate în timpul jocului, cerând explicații organizatorilor. Score: 0,85
Dubla dramă a Ucrainei: înaintea „denazificării” a fost „modernizarea” neoliberală În 1990, în Harkov a apărut prima televiziune independentă din Ucraina. … Abia terminasem studiile universitare și am fost invitată să lucrez la televiziune de către unul din foștii colegi. Score: 0,27