Se redeschide cinematograful de la MNAR Programul Cinematecii include apoi titluri precum Privește către cer, regizat de georgianul Alexandre Koberidze și câștigător al Premiului FIPRESCI la Berlinale 2021, sau înduioșătorul Mami / Petite maman, povestea despre copilărie și relația dintre mamă și fiică regizată de Céline Sciamma, nominalizat la premiile BAFTA în 2021. Score: 0,26
(VIDEO) Puștiul-minune a câștigat turneul de la Barcelona! Alcaraz, Andrey Rublev, campionul de duminică de la Belgrad, și Rafael Nadal conduc într-un clasament al titlurilor obținute în acest sezon, în circuitul ATP, cu câte trei trofee. Score: 0,26
(VIDEO) De senzație: Iga Swiatek mătură tot! În total, Swiatek are șapte titluri WTA în palmares: Roland Garros (2020), Roma, Adelaide (2021), Doha, Indian Wells, Miami și Stuttgart (2022). Score: 0,26
O carte – prea ușor – trecută cu vederea Virgil Răzeşu şi-a obţinut titlurile profesionale şi academice cu eforturi şi insistenţă, într-o continuă luptă împotriva condiţiei sale de om care şi-a desfăşurat activitatea în provincie, scria Monitorul de Neamt Score: 0,26
Analiză: Foamea şi penele de curent sunt doar începutul crizei Obligaţiunile a aproximativ 13 ţări emergente se tranzacţionează cu cel puţin 1.000 de puncta bază peste cele ale titlurilor americane de trezorerie, de la 6 cu un an în urmă. Score: 0,26
CEI O SUTĂ SECRETUL FLORENŢA (46) Scribul se află abia în anul 1422, iar Martirul se va naşte abia şaisprezece ani mai târziu… Între timp, Sigismund şi-a urmat cu aceeaşi meticulozitate drumul spre coroana imperială, acumulând deja mai multe înalte titluri decât le-au permis pictorilor ce l-au imortalizat să i le pună în ovalul ce-i circumscria portretele. Score: 0,26
Compromiterea doctoratelor În joc nu este de fapt doar doctoratul, ci sunt calificările universitare – chiar titlurile universitare. Score: 0,26
Mai poate dolarul să controleze lumea? Începând din anii 1980, de la Acordul de la Luvru, Washingtonul a putut să schimbe dolarii proaspăt emiși pe titluri de valoare. Score: 0,26
Un război care aduce beneficii imense centrilor puterii De la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie, au curs continuu titluri precum: ”Biden aprobă 350 de milioane de dolari pentru ajutor militar pentru Ucraina”, ” Score: 0,26
CEI O SUTĂ SECRETUL FLORENŢA (39) Urmărind acelaşi fir, îl găsim pe Al Şaptezeci şi cincilea renunţând la toate titlurile şi la toate demnităţile şi, după o perioadă petrecută în palatul Bosci, se retrage la mănăstirea San Antonio, unde moare în jurul lui 1476, oricum puţin înaintea tatălui său. Score: 0,26
Cele patru probleme fundamentale ale economiei românești Măsurile au fost luate că la carte: am început din primăvara anului trecut prin oprirea cumpărării titlurilor de stat, controlul ferm al lichidității și creșterea dobânzilor. Score: 0,26
Novak Djokovic: „Încă îmi testez motorul” „Mă simt în continuare motivat să fiu în circuit și să concurez cu jucătorii tineri și să încerc să îi provoc pe cei mai buni jucători din lume pentru cele mai mari titluri", a declarat Djokovic în conferința de presă de dinaintea turneului, citat de site-ul oficial atptour.com. Score: 0,26
Simona Halep i-a „furat” antrenorul Serenei Williams! În această perioadă, americanca a câștigat 10 dintre titlurile sale de Grand Slam. Score: 0,26
Premieră pentru Federer Jucătorul cu 20 de titluri de Mare Şlem în palmares şi-a exprimat dorinţa de a reveni în circuitul profesionist la jumătatea acestui an. Score: 0,26
Creditele se scumpesc! Randamentele titlurilor de stat și-au accentuat, la rândul lor, mișcarea general ascendentă, consemnând creșteri ample în primele zile din martie, doar parțial corectate ulterior, în… Score: 0,26
Judecător prins cu ocaua mică Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare a decis că lucrarea de doctorat a judecătorului Dorel Matei este plagiată și prin urmare îi va fi retras titlul de doctor, anunță Grupul de Investigații Politice (GIP). ” Score: 0,79
Băsescu se ține de scaunul din Parlamentul European „Mă duc până la bancă, pentru că aceste titluri de stat vor trebui să fie vândute dacă vom ajunge să cumpărăm un apartament. Score: 0,26
Urmează adevărata resetare În schimb, toate titlurile vor fi despre complicitatea dintre campania lui Donald Trump și Rusia. Score: 0,26
Anunțul surprinzător făcut de jucătoarea numărul 1 WTA Ea se retrage cu 15 titluri, la mai puțin de două luni după ce a câștigat Openul Australiei, al treilea triumf la simplu de Mare Șlem, după Wimbledon în 2021 și Openul Franței în 2019. Score: 0,26
Surprize de la Antifraudă: Un nou tăvălug se va abate peste contribuabili! Cu alte cuvinte, titluri de creanță, pentru care neplata la scadență înseamnă executare silită, cu toate consecințele pe care un asemenea proces le aduce persoanelor fizice și juridice în cauză, susțin reprezentanții EY România. Score: 0,26
Paul Hitter deschide „Cutia Pandorei”, la Galeria Senso Lăcomia” și „Desfrâul”, pentru a cita doar câteva titluri de lucrări, sunt omniprezente de la începutul lumii, dar în postmodernism par a fi mai potențate, acestea ajungând a fi percepute drept calități. Score: 0,26
CEI O SUTĂ SECRETUL FLORENŢA (11) 1 Or se ştie că Grigore al XI-lea a fost mai mult decât legat de neamurile sale, cărora, rând pe rând, le-a oferit titlurile cele mai înalte. Score: 0,26
De ce nu a aderat România la euro când îndeplinea condiţiile? Titlurile de stat emise de România vor trebui să aibă dobânzi mai mari ca să acopere riscul de ţară aflată la graniţa UE. Score: 0,26
Inflația de 8,5 la sută se vede „relativ mică” la BNR …de titluri de stat denominate în dolari SUA, cu scadența inițială de 10 ani, în valoare de 2,1 miliarde USD, iar pe 8 martie 2022 a avut loc rambursarea unei emisiuni de titluri de stat denominată în lei, cu scadența inițială de 5 ani, în valoare de 10,5 miliarde lei. Score: 0,26
Vânzarea clubului Chelsea, blocată de guvern Rusul a cumpărat clubul în 2003 pentru suma de 140 de milioane de lire sterline, iar investiția sa a dus la cea mai de succes perioadă din istoria clubului, care a câștigat cinci titluri în Premier League, cinci Cupe ale Angliei și de două ori Liga Campionilor. Score: 0,26
Masca, iodura și înțepătura Asemenea mișcare în jos ne interesează pe toți, cel puțin pentru că fondurile de pensii administrate privat au banii noștri plasați în acțiuni la bursă – dacă acești bani se pierd, prin devalorizarea titlurilor listate la bursă, înseamnă că noi pierdem. Score: 0,26