Invitaţie la lectură La vârsta de cinci ani a urcat Aneto, cel mai înalt vârf din Pirinei. Score: 0,29
Nici floare, nici Ford-Mustang Concepţia, scenografia şi costumele sunt semnate de Christian Rizzo, care e născut la Cannes şi a urcat mai întâi pe scenă cu o formaţie a sa de rock, lansându-şi apoi şi o linie de veşminte, în modă. Score: 0,29
Schimbare în lumea afacerilor: Cea mai mare companie din România nu mai este Petrom Profitul net al Dacia a urcat anul trecut la 337,4 milioane de lei (76,3 mil. Score: 0,31
Simona Halep va urca un loc în clasamentul WTA, ajungând a patra jucătoare a lumii Simona Halep va urca, luni, un loc în clasamentul mondial de tenis, ajungâng pe poziția a patra. … <p>Simona Halep va urca, luni, un loc în clasamentul mondial de tenis, ajungâng pe poziția a patra, </p> Score: 1,66
Basarabenii şi „căpşunarii” ne-au salvat de la dezastru De altfel, pe noi tocmai „criteriile” extra muzicale ne-au urcat 5 sau 6 locuri. Score: 0,29
Pedofil norvegian, prins în România Văzând că suspectul a ieşit din bloc şi s-a urcat în maşină, poliţiştii i-au cerut documentele, iar acesta a fugit în autoturism, fiind urmărit de autorităţi, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DIICOT, Violeta Fotache. Score: 0,31
Vox Isărescu: teoria datoriei externe este firesc că nu a sărit în tandem nici cu paraşutista populară a mişcării cu acelaşi nume şi nici nu şi-a navigat iahtul pe Dâmboviţa într-o procesiune similară cu aceea care a avut loc pe Tamisa cu ocazia împlinirii a şaizeci de ani de la urcarea pe tron a reginei Angliei. Score: 0,29
Rubla şi acţiunile ruseşti au crescut după anunţul retragerii trupelor de la graniţa cu Ucraina Acţiunile ruseşti au înregistrat miercuri cea mai mare creştere a ultimelor şapte săptămâni, iar rubla este în urcare, după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că a retras trupele de la graniţa cu Ucraina şi a cerut separatiştilor să amâne referendumul, pentru detensionarea situaţiei, transmite MEDIAFAX. Score: 0,31
Liga I: Dinamo, bătută de CFR Cluj Tot marți seară, Concordia Chiajna a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a XXXI-a a Ligii I şi a urcat pe locul nouă în clasament. Score: 0,32
Băsescu nu îl vrea președinte pe Victor Ponta La Certeze Victor-Viorel Ponta s-a urcat pe scenă, după cum aţi văzut toţi şi a crezut că este într-o sală închisă, numai cu membrii PSD. Score: 0,29
Rusia: Preţurile au urcat în aprilie cu 7,3% faţă de anul trecut Preţurile de consum din Rusia au urcat în aprilie cu 7,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite Bloomberg, citată de Antena3.ro. Score: 0,91
Un român din Italia și aventura sa de tip dâmbovițean …macara, în centrul oraşului Roma, şi ameninţă că se va sinucide, fiind nemulţumit că autorităţile italiene nu îi permit să îşi vadă copiii, informează ANSA.Românul a urcat pe o macara amplasată pe un şantier de pe strada Ostiense, în centrul capitalei Italiei. Score: 0,36
Tenis: Victor Hănescu a urcat 13 locuri în clasamentul ATP Victor Hănescu a urcat 13 locuri în clasamentul ATP, situându-se acum pe poziția 80, cu 646 pct, după ce a reușit să se califice în semifinalele turneului de la Oeiras (Portugalia), desfășurat săptămâna trecută. Score: 0,93
Dacă e luni, e Teatru TV A urcat, aşa cum îi e şi numele, spre aerul curat al înălţimilor nu numai sperând ci şi cu patima unui om liber”, spune Alexandra Orban, care a lucrat alături de Olimpia Arghir ca redactor şi realizator al multor producţii teatrale. Score: 0,30
Liga I: Dinamo, bătută de FC Brașov Tot sâmbătă, Petrolul Ploieşti a învins, în deplasare, cu scorul de 3-0 (3-0), pe ACS Poli Timişoara, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I şi a urcat pe locul secund în clasament. Score: 0,32
Ponta: Situaţia din Ucraina, cea mai mare provocare de securitate din ultimii 20 de ani pentru România Ponta s-a urcat la manşa unui avion IAR 99 Şoim şi i-a întrebat pe reprezentanţii uzinei ce echipamente militare poate transporta un asemenea aparat, el primind explicaţii de la aceştia cu privire la posibilităţile avionului de a transporta tehnică militară. Score: 0,30
Alegeri sau ananghie? …fi vorba de Victor Ponta, Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Elena Udrea, Dan Voiculescu, Traian Băsescu, Cătălin Predoiu, Crin Antonescu, ci de milioane de săraci care se vor urca pe scenă şi vor lua microfonul în mîinile lor, vor invada studiourile de televiziune ocupate azi de farsori şi de mercenari obraznici, se vor muta în palatele locuite… Score: 0,32
„Fecioara Maria” a „schimbat şi a decis” liderul pentru o secundă Pentru că s-a urcat de la nivelul mării, panta medie a fost de 7,6%, dar pe ultimul km a fost de 12,5%. Score: 0,30
Imnul staţiunii Mamaia 2014, lansat de 1 Mai Momentul mult aşteptat – lansarea noului imn al staţiunii Mamaia – a fost prezentat de primarul Radu Mazăre, care a urcat pe scenă şi a spus că Mamaia nu este a sa, nici a Constanţei, ci a tututor românilor. Score: 0,32
Francisc Josif Rainer. Biografia unei personalităţi universale Necontenit elementele cele mai capabile, de la ţară, se scurg spre oraşe, unde lupta pentru existenţă şi exigenţele sociale ale treptei superioare, pe care s-au urcat, îi împiedică, în medie, de a avea o descendenţă suficient de numeroasă. Score: 0,29
Nimic despre Băsescu Unde super-comisarul de la Circulaţia pe ţară conducea de ani de zile maşina antemergătoare a atâtor coloane oficiale, inclusiv de înalţi demnitari străini şi dădea chiar amenzi sau suspenda carnete de şofer, după ce el însuşi se urcase (CUM?) în acest post fără a avea permis de conducere? Score: 0,29
ActiveWatch solicită CNA să reanalizeze decizia de interzicere a spotului cu Smiley şi Bartoş …publicitar – face referire "la o ipoteză, o legătură posibilă între creşterea cazurilor grave de copii sau adolescenţi electrocutaţi, ca urmare a faptului că au urcat pe garniturile de tren, şi spotul Romtelecom/ Cosmote". Score: 0,32