Întâmplarea de mai jos ar fi fost povestită chiar de scriitorul şi omul politic interbelic Octavian Goga, ea traversând timpul atât datorită protagoniştilor ei, cât şi semnificaţiilor sale multiple. Ca să nu mai lungesc vorba, trebuie să spun că, în perioada în care Octavian Goga a fost prim-ministru al Guvernului român (28 decembrie 1937-11 februarie 1938), nu exista televiziune, iar aparate de radio erau destul depuţine. De asemenea, nici ziare nu erau multe, aşa încât oamenii nu-i prea cunoşteau pe politicienii zilei. În ce-i priveşte, demnitarii nu aveau automobil cu şofer, iar pentru diverse deplasări locale foloseau taxiul, după care se faceau decontările de rigoare. În contextul respectiv, prim-ministrul Octavian Goga a fost invitat să vorbească la radio şi, cum, pe atunci, radioul public românesc era, totuşi, la începuturi, avea doar de 16 ani, nu prea folosea înregistrările, totul petrecându-se în direct. Ca urmare, Goga a luat un taxi şi, ajuns la destinaţie, l-a rugat pe şofer să-l aştepte, dar acesta i-a spus că nu o poate face întrucât se grăbeşte să ajungă acasă ca să-l asculte pe prim-ministrul ce urmează să vorbească la radio. Confruntat cu refuzul, dar şi surprins de motivul ce stătea la baza lui, Octavian Goga a plusat, oferind un bacşis gras. Văzându-l, taximetristul i-a spus: „Îl bag în pi… mă-sii pe primul ministru! Eu vă aştept pe dumneavoastră!”.
Cum spuneam la început, întâmplarea ar fi povestit-o însuşi Octavian Goga şi, apocrifă ori nu, ea dezvăluie perfect firea unui anumit gen de români, seduşi în prima clipă de magia autorităţii, pentru ca, în secunda următoare, tentaţi de un consistent avantaj material, să sacrifice rapid şi principii, şi demnitate, renunţând şi la orice ideal. De aici încolo, fiecare poate face comentariul său, cu propriile opinii sau concluzii. Pentru mine, cea mai interesantă reacţie pe care aş fi vrut s-o ştiu ar fi fost cea a lui Octavian Goga, atât politicianul, cât şi, evident, scriitorul.
Până atunci să fac loc unei alte întâmplări, în care protagonistul este tot un prim-ministru, dar, de data asta, al Israelului. Ea este autentică şi a fost consemnată în primele zile din ianuarie 2006, când premierul Ariel Sharon a suferit un atac cerebral vascular care l-a adus în imposibilitatea de a-şi mai exercita această funcţie de maximă răspundere. Potrivit legii, premier interimar a devenit, pe 4 ianuarie 2006, Ehud Olmert, care, la numai câteva minute după ce a preluat această misiune, a fost vizitat de şeful „sepepeului” israelian pentru a stabili câteva probleme deosebite în noul context pentru el. Între acestea s-a aflat şi un amănunt aparent banal, dar cu o semnificaţie pe care o cred specială şi exemplară pentru respectul pe care-l au cele mai înalte institiţii ale statului evreu faţă de cetăţean. Astfel, premierul interimar Olmert a fost înştiinţat că, începând de a doua zi dimineaţa, trebuie să se trezească mai devreme pentru a pleca la sediul Guvernului, întrucât, prin măsurile speciale de securitate care se iau pentru deplasarea coloanei sale oficiale să nu fie stânjeniţi vecinii de pe stradă, care trebuie să ajungă la timp la serviciu! Nu, nu este o glumă, întâmplarea dovedind că acel stat cunoaşte şi respectă statutul cetăţeanului, viaţa lui cotidiană, valorile civice şi juridice, întrucât pe acesta din urmă nimeni nu l-ar fi scuzat dacă întârzia la serviciu, fiind blocat în trafic de trecerea coloanei oficiale a preşedintelui ori premierului ţării.
Îşi poate imagina aşa ceva la noi în ţară, unde, la un moment dat, boala girofarurilor făcea ravagii? Unde, un şef al unei comisii senatoriale ceruse la SPP maşină antemergătoare cu girofar? Unde, prin judeţe, unii mahări locali sau oaspeţi de la instuţiile centrale din Capitală au atare pretenţii? Unde tot felul de coloraţi cu ghiuluri pe mai toate „deştele” unei mâini şi-au făcut rost de girofaruri şi le folosec în draci, intimidând nu doar oamenii simpli, ci şi autorităţile de resort, cărora în loc de permis de conducere sau de port-girofar le arată portofelele burduşite cu euroi? Unde super-comisarul de la Circulaţia pe ţară conducea de ani de zile maşina antemergătoare a atâtor coloane oficiale, inclusiv de înalţi demnitari străini şi dădea chiar amenzi sau suspenda carnete de şofer, după ce el însuşi se urcase (CUM?) în acest post fără a avea permis de conducere? Unde, inşi cu nemiluita capătă acest carnet, dar nu se prezintă la examen sau, mai grav, nu ştiu să citească? Despre aceste fapte incredibile am vorbit cu un eminent medic neurolog prin toamna lui 2004. Peste vreo trei-patru ani, când a venit ştirea arestării comisarilor de poliţie din Piteşti implicaţi în acest incredibil scandal, primul căruia i-am citit-o a fost medicul respectiv. L-am întrebat ce a crezut despre mine când, cu atâta vreme înainte, i-am vorbit despre acest lucru, care circula insistent în cercurile de presă. „Sincer, am crezut că aţi luat-o razna”, mi-a răspuns doctorul, ce văzuse multe în viaţă, dar care nu se aştepta, totuşi, ca nivelul corupţiei să atingă asemenea trepte.
Am evocat la un moment dat instituţiile israeliene şi am amintit cum apără ele cetăţeanul şi drepturile lui, fiind astfel pilonii trainici ai statului de drept. Voi da, în acest sens, încă un exemplu, care îl are în vedere pe fostul preşedinte al ţării Moshe Katsav, primul membru al Likud devenit şef al statului; primul preşedinte ales pentru un mandat de 7 ani; primul preşedinte mizrahi (evreu ce provine din comunităţile din Orientul Mijlociu) şi primul preşedinte născut într-un stat islamic (Iran). Era, cum se constată, o personalitate copleşitoare! Şi-a preluat mandatul ca al 8-lea preşedinte israelian în august 2000, în iulie 2006 find acuzat de viol de o fostă colaboratoare. Imediat, poliţia a deschis o anchetă, PREŞEDINTELE ÎN FUNCŢIUNE FIIND AUDIAT PESTE ŞAPTE ORE!
La 23 ianuarie 2007, procurorul general al ţării, Menachem Mazuz, a anunţat intenţia de a-l urmări în justiţie pe PREŞEDINTELE ÎN FUNCŢIE Moshe Katsav pentru viol, obstrucţionarea justiţiei şi fraudă. Ca urmare, premierul Olmert i-a cerut demisia imediată, dar el s-a suspendat pentru trei luni din funcţie, perioadă în care beneficia de imunitate penală. Începe procesul şi, la 30 decembrie 2010, este recunoscut vinovat de două violuri comise în anii ’90, pe când era ministru al Turismului, apoi de un altul din reşedinţa prezidenţială Beit HaNassi. La 22 martie 2011, Katsav a fost condamnat la şapte ani închisoare cu executare. Azi este deţinut în puşcăria Ramleh.
Mai sus nu am scris nimic despre Băsescu, dar, cum se zice prin snobul cartier Cotroceni, „honni soit qui mal y pense”…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.