Mărturisirile lui Benedict al XVI-lea Cel mai influent teolog din anii șaizeci încoace și primul papă emerit din istorie, Benedict al XVI-lea, a publicat un nou volum, sub titlul „Convorbiri ultime“ (Letzte Gespräche. … (Din volumul Andrei Marga, „Absolutul astăzi. Score: 0,77
Social Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I) Cum arată atât de bine în voluminoasa lui carte de memorii Anatoli Dobrînin, fost ambasador al URSS la Washington între 1962 şi 1986, adică aproape un sfert de veac!, chiar şi în perioada cea mai neagră a Războiului Rece, una vorbeau părţile între patru ochi şi altceva declarau în public! Score: 0,25
Rachetele americane asupra Siriei – cine și ce a câștigat (I) Cum arată atât de bine în voluminoasa lui carte de memorii Anatoli Dobrînin, fost ambasador al URSS la Washington între 1962 şi 1986, adică aproape un sfert de veac!, chiar şi în perioada cea mai neagră a Războiului Rece, una vorbeau părţile între patru ochi şi altceva declarau în public! Score: 0,25
Părintele Nicolau, părintele trovanților Acești trovanți sunt niște formațiuni geologice, care, zic unii oameni, pe parcursul timpului, își măresc volumul. Score: 0,25
Cât de pregătiți suntem pentru plata online a obligațiilor fiscale „Pentru maximizarea eficienței economice a achiziției și păstrarea posibilității adaptării comisioanelor la volumul plăților, BCR, Banca Transilvania și Garanti Bank au semnat cu ANAF Acordul-cadru conform căruia, periodic, este aleasă oferta cu prețul cel mai mic și este semnat un contract subsecvent pentru maxim 12 luni. Score: 0,25
Maestrul Brâncuşi şi pietrele de la Brebu Au vrut scriitorii să-i consacre volume. … Am refuzat să mi se scrie volume. Score: 0,26
Transparența comerțului cu lemn tăiat din pădurile patriei mai așteaptă "Întrucât estimarea volumului de masă lemnoasă tăiată ilegal se rezumă la constatările organelor de control silvic, care nu au capacitatea de a superviza întreg fondul forestier, volumul de lemn tăiat ilegal ce apare în cifrele oficiale nu reflectă nici pe departe amploarea fenomenului", se arată în raport. Score: 0,26
Brașov, o capitală literar-montană Este așteptat Mircea Coșea, cu volumul „Banii României“. Score: 0,25
Cornel Dinu l-a confundat pe Dimitrie Cantemir cu Mihai Eminescu Versurile aceste sînt ale lui Mihai Eminescu, mai exact din poezia „Criticilor mei”, publicată în volumul „Poezii”, apărut în decembrie 1883, sub îngrijirea lui Titu Maiorescu! Score: 0,25
Dilema Prizonierilor şi principiul uitat al egalităţii 4 Henry et Leon Mazeaud, Jean Mazeaud, Francois Chabas, Lecons de droit civil, tome II/premier volume, Obligations. Score: 0,25
Marius Mioc îl contrează pe Alex Mihai Stoenescu comentariu la primul volum al acestuia despre revoluţie – “ Score: 0,25
Baștovoi, călugărul „urcat“ pe Facebook În 1996, i s-a acordat Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru volumul „Elefantul promis“, volum premiat și la Salonul Naţional de Carte de la Iaşi. Score: 0,26
Autostrada pe care au gonit 11 ani de studii de fezabilitate Aproximativ jumătate din volumul de trafic existent pe coridorul cel mai apropiat trece pe noul traseu. Score: 0,25
O numire la Casa Albă pentru neliniștea Rusiei Fiona Hill, expertă în politica Federației Ruse, membră a think-tank-ului Brookings Institution și a Consiliului Național de Informații în perioada 2006-2009, este autoarea volumului „Putin: agentul operativ de la Kremlin“. Score: 0,26
Cărți la târguieli timișorene și clujene Mircea Cărtărescu lansează în cadrul evenimentului, în premieră națională, cel mai recent volum: „Peisaj după isterie“. Score: 0,26
BNR este de acord cu creșterea salariilor Datele statistice pentru începtul lui 2017 relevă menținerea unei dinamici anuale ridicate a volumului cifrei de afaceri din comerț și intensificarea creșterii producției industriale, dar și continuarea declinului activității din construcții. Score: 0,25
Ce scuze a găsit Cupru Min după dezastrul din Apuseni Într-un timp scurt, specialiştii de la Cupru Min au transportat şi instalat în locaţie un volum de peste 2500 metri cubi de piatră. Score: 0,25
Piața imobiliară, ca o arenă de luptă INS estimează o creștere cu circa 32% a volumului de producție în sectorul construcțiilor, a numărului de salariați cu aproximativ 10% și a prețului lucrărilor imobilelor cu 12%. Score: 0,25
Primăria Capitalei vrea să monteze semafoare noi …prin investiţia în semaforizarea marilor intersecţii poate fi fluidizat traficul, va creşte siguranţa rutieră şi va fi redus consumul de carburanţi, dar va scădea şi volumul de emisii poluante. Score: 0,25
Istoria Binomului în documente Nu se menționează concret în ce a constat acea „cooperare consistentă“, în schimb, aflăm că „volumul total al informărilor şi sesizărilor s-a ridicat la 1.849, în creştere semnificativă (cu 36%) faţă de anul anterior“. Score: 0,25
Comoara din Șcheii Brașovului Este vorba despre un volum de 2.000 de pagini, tipărit la Köln în 1541, care enumeră toate personalitățile lumii până la anul 1500. Score: 0,25
e-guvernare + e-supraveghere = e balamuc! (II) TAP-urile (tapping devices – dispozitive de înregistrare), de exemplu, sunt niște sisteme care pot intercepta, dar și căuta după conținut, după orice comunicație electronică și au capacitatea de a intercepta și filtra volume foarte mari de date. Score: 0,25
După polițiști, angajaţii CFR ameninţă cu miting "Am avut o întâlnire cu ministrul Transporturilor şi i-am cerut creşteri salariale cu 25 la sută, departajare în coeficientul de ierarhizare în funcţie de volumul de muncă şi de activitate. Score: 0,25
„Cabinetul negru”, reclamat la procuror Fillon, aflat în centrul mai multor dosare de corupție, a trecut la contraatac, bazându-se pe volumul "Bienvenue Place Beauvau", semnat de jurnaliștii Olivia Recasens, Didier Hassoux și Christophe Labbé, despre relațiile dintre poliție și putere sub președinția lui Francois Hollande. Score: 0,26
Jucăriile muzicale strică auzul copiilor Important este să poți modifica volumul sunetului la o intensitate mai mică. … Nici jocurile video nu au scăpat de critici, pentru că, de obicei, tinerii dau volumul la maximum în căști. Score: 0,26