(Video) Meniu de groază într-un centru medical „Meniul zilnic întocmit respectă normativele în domeniu, fiind avizat de un dietetician, cu respectarea caietului de sarcini. Score: 0,30
Despărţirea s-a transformat în crimă Agresiunile erau zilnice, motiv pentru care victima a intentat acțiune de divorț. Score: 0,29
”Strada și străinătatea” – aceeași rețetă în tot Estul Europei Adică demonstrații zilnice, până pleacă”, spunea analistul politic Jiri Pehe. Score: 0,29
AUTIŞTII CĂRŢILOR (2) 10.01.2020 Un curier special pleacă zilnic cu actele într-acolo” Dar astea toate le veţi afla, în curând .) Score: 0,29
Petrom a transferat 40 de zăcăminte către fostul director Potrivit companiei, producția zilnică a acestor zăcăminte se cifrează la 1.700 de bariliechivalentpetrol. Score: 0,29
Doi litri de apă pe zi, un mit? Riguros vorbind despre necesarul de apă, cantitatea zilnică de apă depinde de înălțime, de greutate, de temperatură și de umiditate, de starea de sănătate și de nivelul de activitate fizică și de alimentația pe care o persoană o are. Score: 0,32
Protestele din instanţă îmbracă o nouă formă Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Tribunalul Prahova a stabilit modificarea formei de protest adoptate în 19 decembrie, „în sensul reluării activității de judecată, cu suspendarea zilnică a ședințelor de judecată pe durata unei ore”. Score: 0,30
Cu ce credeți că se mândrește Trump, în plină criză? Contul @realDonaldTrump, pe care preşedintele îl foloseşte zilnic, are aproape 70 de milioane de abonaţi. Score: 0,31
Tranzitul gazelor rusești prin România a încetat Ce este cert este că notificările zilnice arată că intră în țară, fizic ori doar pe hârtie, peste 10 milioane de mc zilnic, în condițiile în care producția locală este de aproximativ 27 de milioane de mc. Score: 0,31
Olguța Vasilescu: „Ați mers ca fraierii” Zilnic vă mai dă dreapta câte o smetie și voi ziceți că așa e normal, că din cauza PSD începeți să o duceți mai prost! Score: 0,30
UCIDEREA generalului. Unde dau americanii și unde crapă Creșterea prețului cu 1,6% de vineri a fost cea mai mare apreciere zilnică pentru cotația metalului prețios din ședința din 23 august 2019 încoace. Score: 0,30
Aplicarea taxei pentru oxigen în București a fost amânată …ianuarie 2020 și amânat pentru 1 martie, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizata mai mică de cinci tone pe arterele din Bucureşti este restricţionat zilnic, de luni pană vineri, cu exceptia sărbatorilor legale, în intervalul 07:00-22:00, după cum urmează: – Score: 0,30
Metrorex și-a plătit datoria cu fonduri din rectificare Puteți doar să vă imaginați ce se putea întâmpla: toți călătorii care circulă zilnic cu metroul erau obligați să utilizeze transportul public de suprafață sau propriile autovehicule. Score: 0,30
Cazul Floreasca: Un punct de vedere în apărarea lui Beuran Poți să-ți faci notorietatea în calitatea de ministru prin simpla activitate zilnică pe care o faci și rezolvi o problemă și nu să intri într-o discuție sau într-o astfel de horă”, a spus Laszlo Attila. Score: 0,29
Personaj cheie, despre Revoluţie: ”Nu veţi reuşi decât vag să aflaţi adevărul! ” Eu îi dădeam zilnic buletine de informare, scrise de mînă. Score: 0,28
Marcel Ciolacu: „E revoltătoare desființarea SIIJ” Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este revoltătoare intenția Guvernului de a desființa Secția specială în contextul în care vedem zilnic „ticăloșiile și abuzurile din justiție”. Score: 0,97
Asalt la Ambulanță: „13 tentative de suicid” Aceștia au precizat că în această perioadă de vârf de sezon turistic de iarnă, peste 400 de salvamontiști se află, zilnic, la datorie, în circa 100 de baze și posturi Salvamont din zonele turistice montane. Score: 0,30
Cunoașterea lui Isus S-a controversat atunci, desigur, asupra obligației vizitării zilnice a Templului, ca și asupra rolului femeilor și familiei și altor subiecte. Score: 0,28
Urările de Crăciun ale politicienilor La rândul său, Ludovic Orban i-a îndemnat pe români să își păstreze zilnic dorința de a face bine. … La rândul său, Ludovic Orban i-a îndemnat pe români să își păstreze zilnic dorința de a face bine. Score: 0,96
Ambasadorul rus: NATO și-a pierdut rațiunea de a exista Valery Kuzmin: Vreți să spuneți că atunci când ascultăm aproape zilnic declarații ale politicienilor voștri despre necesitatea de a fi prezent, de a învăța, ghida sau conduce Moldova undeva, nu intru în detalii, asta nu înseamnă influență? Score: 0,28
Interviu cu fotograful american al Revoluției române În timp ce lucram la acest film, mergeam acasă cu oamenii în vârstă care mergeau să mănânce acolo zilnic, și intram în apartamentele lor unde mă serveau cu ceai, îmi arătau poze din albumele lor de familie, și îmi spuneau povești. Score: 0,29
Restaurantul McDonald’s Cișmigiu se închide McDonald’s primește zilnic peste 230.000 de clienți și are o echipă formată din 5.500 de angajați. Score: 0,30
CSG: Stand up comedy cu Iohannis (…) …după o moțiune împotriva mea votată de Parlament; Orban – am făcut și voi face scurtă la mâna cu care de obicei ciupesc coardele, de atâtea ordine de demitere semnate zilnic împotriva stafiilor PSD cuibărite prin toate cotloanele puterii; Iohannis – voi retrage toate ordinele și medaliile acordate de-a lungul timpului unor penali ce fac… Score: 0,29
Decizie nedorită în cazul Hotelului de gheață În aceste zile, la Bâlea Lac, temperatura medie zilnică înregistrată e mult mai ridicată faţă de anii trecuţi, stratul de zăpada e foarte mic, iar gheaţa aproape că nici nu există pe lacul Bâlea. Score: 0,30
Râsu-plânsu: 8 lei, bursa pentru educație Elevii români întâmpină zilnic probleme cauzate de lipsa echității din sistem, dovadă fiind valoarea burselor în localități precum Pilu, din județul Arad, unde aceștia primesc lunar doar 8 lei pentru educație. Score: 0,30