Edward Serotta s-a născut în 1949, la Savannah, Georgia. A fost fotograf sau a scris pentru Time Magazine, The Guardian, The Washington Post, Reuters, The Observer, The Washington Post, The Los Angeles Times, The Chicago Tribute, Ha’aretz, Tablet Magazine, Die Zeit și Süddeutsche Zeitung. Fotografiile sale se află în colecțiile permanente ale unor mari muzee din America de Nord, Europa și Israel.
Din 1988, Edward Serotta trăiește în Europa: mai întâi la Budapesta, apoi la Berlin, iar din 1997, la Viena. Vine la București pentru vernisajul tulburătoarei sale expoziții-mărturie „1989: Anul în care Europa a redevenit ea însăşi”, care va avea loc luni, 16 decembrie 2019, la ora 19.00, la Palatul Suţu și pentru a participa la dezbaterea „1989: Stop-cadre din memorie”, eveniment planificat pentru marți, 17 decembrie, la ora 18.30, de asemenea la Palatul Suțu.
Fotografiile din expoziția „1989: Anul în care Europa a redevenit ea însăşi” au fost realizate de dumneavoastră, un fotograf american care a păşit pentru prima oară în Europa Centrală şi de Est în 1985. Chiar în acel an, ați petrecut o lună în România documentând cotidianul comunităţii evreieşti de aici. Ce amintiri păstrați de atunci?
Am avut parte de două evenimente care mi-au schimbat viața în România. Prima amintire: frigul. Am ajuns cu trenul de la Sofia pe 25 decembrie 1985, iar gara arăta ca o scenă din Hieronymus Bosch sau Dr. Zhivago – numai că totul era cufundat în întuneric. Am fost trimis de ziar pentru a scrie despre București în timpul iernii. Îți spune ceva despre cât de puțin știa editorul meu despre România în acele zile, dar cum spunea Susan Sontag cândva: „Nimeni nu urăște o călătorie gratuită”. În timpul vizitei mele m-am oprit la comunitatea evreiască de pe Strada Sfânta Vineri. Sunt evreu, dar nu fusesem într-o sinagogă de la bar mitzvah-ul meu în 1962. Am fost adus să-l întâlnesc pe rabinul Rosen, care mi-a servit un pahar de țuică, mi-a spus glume, mi-a turnat al doilea pahar și m-a trimis la cantina comunitară evreiască de pe Strada Popa Soare.
În tot acest timp, ați urmărit evoluția societății românești?
Întotdeauna am fost un cititor vorace și am fost fermecat de localnicii transilvăneni din cartea lui Katherine Verdery, publicată în 1983, și am citit fiecare poveste pe care am găsit-o despre România – și erau destul de multe. Și am citit fiecare raport al Radio Europa Liberă scris de Michael Shafir.
Cum se reflectă schimbările societății în fotografiile selectate de dumneavoastră pentru expoziția prezentată la București?
În anii 80, când îmi zicea lumea că Bucureștiul fusese Parisul Europei de Est, râdeam. Dar de când s-a alăturat țara Uniunii Europene în 2007, Bucureștiul a făcut multe ca să fie mai frumos. Îmi place să vizitez Muzeul Național de Artă pentru că artiștii care creau în perioada de sfârșit al anilor 1800 până la începutul secolului XX sunt cu adevărat remarcablili. Vara trecută am petrecut două ore conducând de la Sibiu la Sighișoara, la Câmpulung, Bistrița și Cluj. Extraordinară arhitectura, peisaje superbe și mâncare bună. La fel de important, institutul meu din Viena a angajat interni tineri români – unul student la drept, celălalt student la istorie – și ne-au impresionat pe toți. Acum voi spune ceva prejudiciabil și cu siguranță nu este complet adevărat: câțiva tineri ruși au lucrat pentru noi. Fiecare dintre ei și-a petrecut timpul încercând să bată sistemul pentru a merge mai departe. Tinerii români pe care i-am cunoscut, pe de altă parte, au dorit să reușească lucrând prin sistem și am fost întotdeauna impresionat de cât de mult au muncit pentru a obține acel succes. Și nu au fost doar ei. Am cunoscut cercul de prieteni și familii și a fost la fel. După cum am spus, acest lucru este anecdotic, nu empiric, dar este impresia pe care am avut-o.
Vă rog să ne vorbiți și despre întregul context la care v-ați gândit și pe care l-ați avut în vedere atunci când ați creat conceptul acestei expoziții?
Șase țări sunt reprezentate: Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria, Germania de Est. Există imagini și povești de până la schimbările din 1989 pe o parte a fiecărui panou. Pe cealaltă parte a fiecărui panou sunt imagini cu cele întâmplate în timpul sau după modificările din 89. Am ales imaginile care spun povestea cât de bine am putut – în spațiul în care mi s-a permis să o povestesc.
De-a lungul carierei, ați publicat fotografii pentru cele mai prestigioase ziare ale lumii întregi. În ce fel au fost deosebite fotografiile realizate în Bulgaria, România, Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia și Ungaria? Care fotografie realizată în România a impresionat cel mai mult publicul? Dar pe dumneavoastră, care a fost momentul imortalizat care v-a impresionat cel mai mult?
Majoritatea ziarelor caută fotografii care ilustrează o știre. Nu fotografiam povești. Dacă aș fi fotografiat povești, atunci aș fi fotografiat locuri precum Sibiu, Sighișoara, Delta Dunării, Carpați. Dar aceasta nu a fost misiunea mea în 1989. Au avut loc schimbări politice uriașe și acesta este singurul lucru pe care editorii au dorit să-l vadă. În decembrie 1989, la București, de exemplu, fotografii care lucrau la Paris Match au fost printre cei mai buni de care îmi amintesc. Pe 22 decembrie, am făcut poze la Timișoara și Arad pentru Newsday la New York și The Observer la Londra. Încercasem să intru în centrul Timișoarei, dar soldații blocau intrarea. Așa că m-am dus la spitalul din Arad și i-am fotografiat aducând soldați răniți și morți. În zori, am condus ca un nebun până la aeroportul din Budapesta și am dat filmul unor pasageri care zburau la New York și Londra. Le-am notat numele și am sunat la biroul foto de la fiecare ziar. Au trimis oameni la aeroport cu semne, au luat filmul de la pasageri, l-au developat și au rulat imaginile a doua zi. Fotografia pe care am făcut-o pe 22 decembrie înseamnă cel mai mult pentru mine și este în expoziție: medicii și asistentele încearcă, fără succes, să salveze viața unui tânăr soldat.
De ce să vină oamenii să vadă neapărat expoziția, care este mesajul ei principal?
Această expoziție este în afara altor expoziții despre 1989. Nu eram un fotograf de știri, începusem să lucrez în regiune ca să fac o carte despre viața comunității evreiești. Și mi-am spus că, în caz că se întâmpla ceva politic, pot face fotografii pe care să le vând presei. Și asta e exact ce s-a întâmplat. Nu am fost în fiecare oraș exact la momentul potrivit, însă ajungeam la scurt timp după. Și fusesem în toate aceste țări cu mult înainte de schimbări. Altceva mi-a îngreunat munca – sunt de asemenea scriitor, așadar această expoziție, și catalogul realizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Austria în România – Forumul Cultural Austriac București și Raiffeisen Bank România, este plin cu scurte povestiri despre timpul pe care l-am petrecut în fiecare dintre aceste țări.
Și o ultimă întrebare. 30 de ani. Pot părea puțini, dar pentru viața trăită sunt mult foarte mulți, o viață de om. Din punct de vedere al fotografului profesionist, rezumat desigur în câteva cuvinte, care ar fi esența acestei perioade din punctul dumneavoastră de vedere?
Timpul și memoria ne joacă feste tuturor pentru că nu este tocmai vorba despre numărul de ani prin care trecem, ci despre experiențele pe care le-am avut. În 1985 aveam 35 de ani și vindeam birotică în Atlanta. Am decis să mă reinventez și să devin scriitor și fotograf, și acela a fost anul în care am venit la București, am băut țuică alături de Rabinul Rosen, și mi-a zis că ar trebui să fotografiez viața comunității evreiești în Europa Centrală. L-am ascultat.
Au trecut 35 de ani de atunci și am ajuns la vârsta de 70 de ani. Dar de când am băut cu Rabinul în acea dimineață de decembrie, am făcut exact ceea ce vreau să fac, așadar pentru mine evenimentele din 1989 nu mi se par așa îndepărtate. Pentru mine, sunt încă parte din aceeași poveste interesantă.
În final, în privința celui de-al doilea moment petrecut în România care mi-a schimbat viața. Era 1999. În ultimii trei ani făcusem mai puține fotografii și lucram la documentare de scurt metraj pentru ABC News Nightline. Și am primit acordul lor să fac ceva special – un reportaj de 20 de minute despre cantina evreiască pentru nevoiași din Arad, unde împreună lucrau evrei, români, unguri și oameni de etnie germană. Aici este linkul reportajului – https://www.centropa.org/node/83986. În timp ce lucram la acest film, mergeam acasă cu oamenii în vârstă care mergeau să mănânce acolo zilnic, și intram în apartamentele lor unde mă serveau cu ceai, îmi arătau poze din albumele lor de familie, și îmi spuneau povești. Și mă întrebam, cine colecționează lucrurile acestea? Răspunsul: nimeni. Atunci am decis să întemeiez Centropa, un institut istoric evreiesc specializat în istorii orale. Am luat interviuri de la 1.216 evrei în vârstă, din 15 țări, și am digitizat 25.242 din fotografiile lor vechi de familie. Dintre acestea, în jur de 70 de interviuri au fost realizate în România, și avem peste 1.200 de fotografii și documente – toate scanate, și toate disponibile pe www.centropa.org. Nu a mai fost niciodată un astfel de proiect de istorie orală. Iar acum este prea târziu să mai demarăm unul.
Interviu realizat de Simona Popescu pentru „București în 5 minute”,
publicație a Muzeului Municipiului București (www.muzeulbucurestiului.ro)
Continui prezentarea fiselor de cadre ale „jurnalistilor” bolsevici sub acoperire cu celebrul „John Reed”, prietenul lui Lenin, participant ca „terorist” la „revolutia” din Mexic care a precedat „marea revolutie din octombrie”!!! Acoperirea fiindu-i asigurata identic cu a „conationalului” Serotta de mai multe publicatii, acreditarile deschizandu-le calea catre zonele fierbinti. Poate cu alta ocazie ii voi dezvolta „legenda” ca sa inteleaga toti marxistii/bolsevicii de pe net cum s-a scris istoria ultimilor 170 de ani!Ma limitez pe moment sa fac trimitere la „tehnica” sa in perioadele revolutionare,
Louise Bryant, care i-a fost legendata in perfect stil bolsevic drept „sotie”!!!
Louise Bryant actiona tot ca jurnalista, dar mai pe fatza, ca marxista, anarhista si bolsevica, adica leninista. Impreuna prestand in Rusia in anii 1917-1920, cand Reed a fost „extras”, fiind declarat rapus de…”tifos”, la Moscova, pentru a actiona mai departe pe alte fronturi ale „Revolutiei mondiale”. Dar Louise nu a ramas de izbeliste fiind plasata unui alt agent bolsevic legendat ca jurnalist american, William C. Bullitt, fiind „casatoriti” de BP-PCUS in 1924.Cariera bolsevica a lui Bullitt e cutremuratoare, demonstrand modul cum Comintern/Lenin/Stalin au scris istoria omenirii cu maini americane sau franceze sau germane!!! Revenind la Bryant, aceasta a fost „divortata” de Bullitt in baza inscenarii unei „afaceri de amor” in 1930, pt ca in 1936 in plin Razboi Civil din Spania, dar nu inainte de a participa la ultimul Congres Comintern din 1935, sa fie la randul ei „extrasa” ca „bolnava”, dar nu de o „boala fulgeratoare” precum Reed,ci de una de „durata”!?
„Dan Giurca” ma bucur ca ai intuit cine s-a aflat in spatele mineriadelor, Securitatea,doar ca deja pactizase cu kgb-istii
mineriadele fiind o initiativa comuna de stopare brutala a democratizarii, pe care multimea tacuta o luase in serios. O
perioada am avut convingerea ca au fost expresia mandriei Securitatii ce-si revenise din socul din decembrie 1989, dar argumentul contra deosebit de solid e ca Ilici Iliescu ii chemase pe mineri si nu numai pe ei, ci pe toti oamenii muncii de nadejde, cei proaspat scosi din fabricile de oameni noi! Mai mult, genocidarii Stanculescu si Chitac i-a primit cu mese calde, i-a cazat, iar Ilici Iliescu le-a multumit cu caldura pentru civismul lor!!!Securitatea trebuie inteleasa ideologic
si astfel nu poate fi rupta de Partid, inainte de preluarea puterii in 1945 PCR avand-o incadrata in Sectiile de Cadre si Organizatorica, fapt care se regaseste si astazi in ilegalitate, acesta fiind statul securist/bolsevic paralel care-si are
agentii plasati in fruntea Directiilor sale, a statului si a Justitiei! Prin constitutia republicana i s-a asigurat puteri extraordinare presedintelui pentru a putea contracara eventualitatea ca un parlament sa fie scapat de sub control!!! Acest fapt e realizat de CSAT si in subsidiar de Justitie,dar si prin CONTROLUL TOTAL AL MEDIEI combinat cu dirijarea „strazii”.
Tehnica jurnalistilor agenti a fost introdusa de bolsevici! Sistemul functiona pe baza de ILEGALI din diferite tari care erau plasati la ziare si reviste de renume pentru a asigura priza la public. Astazi, pentru paralelism, ma voi referi la Arthur Ranscom, un „englez” preluat de „Daily News” si trimis in 1913 in Rusia tzarista, redactia fiind in tema cu momentul declansarii primului macel bolsevic mondial si bolsevizarea Rusiei, intrucat Ranscom fusese introdus de Trotzky, la ordinul lui Lenin in SIS, serviciul secret britanic. Pe aceleasi baze, Trotzky fusese trimis de Lenin in 1912-1913 la Bucuresti unde a fost monitorizat de Dobrogeanu-Gherea(razboinicul- „la guerre”!) si Christian Rakovsky, doi stalpi ai terorismului bolsevic legendati in patria mioritica, pentru a transmite comunicate de pe fronturile de maceluri bolsevice ale celor doua razboaie balcanice!!! Ranscom a participat la lovitura de stat bolsevica din octombrie 1917 si in 1924 pt.
meritele in genocidul bolsevic, Comisarul bolsevic de razboi Trotzky l-a casatorit cu secretara sa Evghenia Jelensky care ii servise ca „TEHNICA”!!! Ce a transmis Ranscom, si nu a fost singurul ILEGAL bolsevic legendat ca „jurnalist”, in oct. 1917? A comunicat Lumii ca la Petrograd oamenii muncii de la orase si sate s-au „revolutionat”!? Asediul Palatului de Iarna fiind o replica a cucerii sediului CC al PCR in decembrie 1989!!! A lipsit doar Crucisatorul „Aurora”, matrozul Base
fiind beat-critza, iar cand si-a revenit a inceput sa numere navele romanesti ce trebuiau vandute…
Charlie,
Accept scuzele tale. Nu am rupt-o cu trecutul, in Romania nu e democratie, stiu ca intreaga Securitate facea parte din MAI si tocmai din acest motiv prefixul de inmatriculare 31 e foarte important, fiind rezervat exclusiv pentru MAI. Fotograful Serotta e mediocru, pozele lui sunt banale. Fotografia 31-B-7354 publicata pe 11 ianuarie 1991 a cauzat turbarea Securitatii si mineriada 11-13 ianuarie 1991 impotriva tuturor fotografilor de presa in Piata Universitatii.
https://dangiurca.wordpress.com/2016/01/11/police-violence-against-photojournalists-goes-unpunished-for-25-years/
„Dan Giurca”, SCUZE! Ai dreptate, teroristii Securitatii actioneaza si astazi,, la 30 de ani, numai ca sunt unii care se fac ca nu vad! Numai ca pe vremuri Securitatea intreaga,nu numai Directia Interna de care vorbesti sub numele de acoperire SRI, facea parte din MAI! Constat, pornind de la intitularile pe care le iei de bune, ca ai rupt-o cu trecutul, fapt care-ti da senzatia ca traiesti in democratie si stim cat de importante sunt in viata noastra senzatiile…Revenind, in viteza citirii comentariului tau am crezut ca greseala datarii iti apartine,tema fiind fotograful ilegal bolsevic care a asigurat contacte agentilor dubli KGB-CIA din Timisoara cu Centrala , dar si cu postul bolsevic „Europa libera”. Flacaul avea rang inalt si o misiune extraordinara daca a putut trece nestingherit in Ungaria dintr-o Romanie in stare de necesitate, adica CU GRANITELE INCHISE!
Charlie,
Citeste mai atent, am scris 23 decembrie 1990, nu 1989. Teroristii MAI si SRI exista si azi.
„Rollason”, iti raspund aici kilometrilor de comentarii legate de bolsevism despre care cunostintele tale sunt trunchiate
si dominate de dogma marxista care te-a luat sclava! Trotzky a jucat cu Lenin inainte de 1917 TEATRUL „adversitatii”, doar in plan „ideologic” pt derutarea „capitalistilor” si a serviciilor pe care inca nu le penetrasera total, ulterior acelasi teatru fiind jucat de Trotzky cu Stalin, primul fiind trimis in Europa sa pregeteasca Razboiul din Spania si al doilea macel bolsevic mondial! Daca studiai istoria bolsevismului observai acest aspect, acest teatru fiind repetat obsesiv de bolsevici, inclusiv in Romania de azi, vezi Basescu-Ponta sau Dancila-Yoha! Trotzky a revenit in Rusia in 1917 plecand din SUA unde a aranjat prin ILEGALII din agentura sa intrarea SUA in razboi, oprindu-se la Londra unde a pus la punct ultimele detalii in plan militar/diplomatic. Izolarea lui Trotzky de Lenin pe care o statuezi pentru a-l blama pe primul ca asasin si a-l proteja pe Lenin ca „inger”, e un fals grosolan, toti bolsevicii sefi executand strict ordinele „ingerului mortii”! Flitul cu „arhivele” unde nu sunt documente referitoare la genocidul bolsevic putea doar pe o dogmatica sa o convinga, Nikolaewsky fiind responsabil, din postura de „mensevic”, cu falsificarea istoriei. Toti agentii dubli bolsevici au vandut Occidentului minciuni ordinare care sa mascheze crimele. Numai „gripa spaniola”(pandemie) pregatita in laboratoarele medicilor bolsevici a costat omenirea peste 100 mil. de vieti, urmand valurile de infometari din 1917-1924 si 1932-1934 organizate in Rusia sovietica au costat alte vreo 20 de mil, plus zecile de mil. decimate in Razboiul civil care a tinut pana in 1922 (cand s-a creat URSS) de generalii bolsevici ALBI si ROSII. Vezi, tu, bolsevicilor le place de peste 100 de ani sa joace si pe „stanga” si pe „dreapta”, asa cum poate ai priceput ca se intampla in Romania securist-bolsevica de azi.
„Dan Giurca”, trebuie sa te hotaresti, „teroristii” MAI nu mai existau in 23 decembrie, iar episodul cu „demonstrantul” de care vorbesti in necunostinta de cauza a fost cu un camion MApN in noaptea de 21 decembrie la „Inter”, tot acolo fiind trimis si un detasament de elevi ai Scolii de Securitate ulterior trimis la Aeroportul Otopeni PENTRU A FI MACELARITI!!!
Ca o minune, la „Inter” nu a cazut rapus de TAB-uri si de focurile „lunetistilor occidentali” niciun asasin al complotului si a fost prezenta toata crema bolsevicilor KGB si GRU, Pedro Romanovici, Gelu Voican Che Guevara, Bebe viitorul fabricant de „certificate de revolutionari”, Dan Iosif si alti cativa responsabili cu agitatia in randul bucurestenilor dirijati la „Universitate” dupa spargerea „mitingului” din 21 decembrie si tinuti acolo blocati pentru a servi de carne de tun…In 11-13 ianuarie 1990 Securitatea il avea in teren doar pe colonelul Mazilu care striga „Moarte comunistilor” cu atata convingere ca Ilici, care nu avea la el pampersii din dotare, sa anunte scoaterea PCR in afara legii, dar la cateva ore si-a revenit…usurat,retragand anuntul. Esecul inregistrat a necesitat diversiunea „Balconul Universitatii” unde sloganul
„Moarte comunistilor” a facut voga fiind si pus pe note,doar-doar ceausiste aflati in K.O. si-or reveni, ceea ce s-a vazut
in „Duminica Orbului”…
Un alt fotojurnalist american a facut fotografii cu actul terorist comis de camionul MAI 31-B-7354 care a calcat intentionat un demonstrant anti-comunist in Piata Universitatii, duminica de Craciun 23 decembrie 1990. Fotografiile au fost publicate in Romania Libera pe 11 ianuarie 1991 si riposta securista a fost agresarea a cel putin 21 de fotojurnalisti pe 11-13 ianuarie 1991 in Piata Universitatii.
http://fotoevidence.com/stories/detail/33
Un articol care nu face introducerea completa in epoca, anul 1985 fiind anul in care Gorby se profilase deja ca un fost kgb-ist de rang inalt ce promova „destinderea”, exact anul in care foto-reporterul de „razboi” descindea in Romania pt. a pregati documentatia vizuala necesara prostirii occidentalilor naivi, un fost evreu ce si-a contactat fostii coreligionari
in vederea mobilizarii religioase la vremurile noi ce se prefigurau. Tot neintamplatoare e si descinderea din 1988 pentru o perioada mai lunga, dedicata, asa cum singur declara, „indeplinirii misiunii”! Si stim ca Ungaria a trecut prima dintre tarile Lagarului de Concentrare Comunist la…capitalismul securist pe banii statului!!!Mai stim ca mascarada „turistilor”
est-germani lasati de noua putere bolsevica sub acoperire din Ungaria SA TREACA IN AUSTRIA DESCHIZAND GRANITELE!!!In rest,
trebuie sa-i multumim Dumnezeului foto-reporterului ca a putut trece in Ungaria cu materialul filmat la Timisoara inainte de 22 decembrie 1989, caci daca apuca sa filmeze ceva dupa aceasta data, o racheta sol-sol ii pulveriza masina, asa cum au patit jurnalistul irlandez aflat in zbor, asasinat impreuna cu echipajul sau tot un foto-reporter, francez, peste care a trecut un tanc „ce dadea inapoi” in fata „teroristilor” la CC,nefericitul asasinat pentru filmarile sale fiind „consiliat”
pe unde sa se plaseze, ca sa nu…rateze tancul manevra de marsarier, de o viitoare celebra fatuca kgb-ista… E bine sa stim cu cine avem de-a face, mai ales ca si o alta celebritate jurnalistica, din Austria, a scapat nevatamata in plin macel, pentru a-si putea scrie cartea despre „revolutie”, Antonia Rados! Sugerez cititorilor sa nu faca vreo asociere cu
celebrul agent bolsevic „Rado” care a actionat in al doilea macel bolsevic mondial in Elvetia avandu-i in agentura pe multi ILEGALI „americani”, printre care si fratii Dulles…
– … Altfel, am mai fi existat ?! De-am fi avut mai multe albine si mai putini trantori/ muste kkcioase, ce bine ar fi fost ! Asta e – musca e musca, tot la kuru lu’ suru’ trage ! Pacat de tara si de oamenii/oameni, pentru ca totusi exista si asa ceva ! Ciudata-i lumea: toti copiii sunt frumosi, dar nu toti ajug oameni. Cum spunea candva, un poet: „Multe flori sunt/ Toate bat la poarta vietii/ Dar se scutur’ multe moarte „. Dar, alta ciudatenie; in prezent, mortaciunile pusera stapanire pe tara !
Editorii, atent informati, stiau de schimbarile uriase ce aveau sa se petreaca… Newsday,The Observer, Paris Match aveau ponturi « pe surse », reporterii nu se duceau sa fotografieze povesti, natura, erau trimisi sa fotografieze groaza, deruta, diversiunea, traumele,razboiul ! Evenimentele vanate de editori au schimbat roata istoriei asa cum vroia rabinul amator de tzuica ; minoritatile reactive si tele-revolutionarii au jucat convingator pt documentarea agentiilor de stiri. Camerele de filmat au pacalit atunci cele douazeci de milioane de cetateni telespectatori din Romania si celelalte zeci de milioane de curiosi privitori de stiri din Europa. Azi este indubitabila « grija culturala » a Ambasadei si bancii austriece pentru catalogul cu imagini din istoria anului 89, e asemanatoare hermeneutic cu grija pe care radio « Europa libera » o avea pentru soarta Romaniei in 1989…Fotografulevreu Serotta(seamana cu Spielberg!) se poate mandri cu expozitia dar si cu norocul jurnalistic ca nu s-a aventurat artistic intre salvele soldatilor neinstruiti si diversionistilor, precum francezul JLCalderon… Arta(fotografica) ca anti-mediu este un mijloc de a antrena(manipula) perceptia si judecata privitorilor … Iar „mediul este mesajul, deoarece este mediul care conturează și controlează scara, forma asocierii și acțiunii umane. (::?) Într-adevăr, este tipic ca… „conținutul” oricărui mediu să ne orbească de caracterul mediumului. ”(McLuhan- Understanding Media)
Spune cumva ca a vazut atunci o tara care statea pe picioarele ei, ajunsa intretimp o colonie jefuita la blana?
Eu m-am saturat de toti occidentalii astia „rafinati” care ne tot mangaie pe cap ca pe niste oligofreni. Basta!
De ce oare doar Transilvania „exista” si e promovata, cat de cat, de catre vestici? Nu discut cum e promovata, fiindca si aici se observa usor nota de primitivism indus regiunii care ar trezi interes domnilor evoluati din vest. Oare celelalte regiuni nu sunt frumoase? Nu sunt „naturale”, „originale”, nelovite de „tehnologie”? Vad ca pozarul acesta spune, tangential, e drept, ca ardelenii ar fi grozavi, de ceilalti nu pomeneste nimic! Oare prin Bucuresti, Ploiesti si pe unde o mai fi fost nu a cunoscut locuitori? Bastinasi, ca suna mai bine in capatanile vestice? Sa fie doar din intamplare? Se urmareste „recuperarea” Transilvaniei, deocamdata propagandistic, in mentalitatea ardelenilor, iar celelalte doua mari regiuni sa fie lasate de izbeliste? Date pe mana „slavilor” din est, mai ales si poate ca si ceva celor din sud, de exemplu? Sau altceva? O fratie germano – rusa am mai vazut si am trait consecintele!