Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a declarat, vineri, că membrii Consiliului nu sunt de acord cu înființarea secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, susținând că aceasta nu este necesară.
„Plenul CSM a exprimat un aviz negativ și cu privire la acest aspect. Avizul negativ exprimat și cu privire la acest aspect a fost solid, motivat. Dacă ați observat în punctul de vedere exprimat de reprezentanții CSM care au primit mandatul nostru, al tuturor membrilor din Consiliu, și aceștia s-au opus, invocând același aviz negativ cu motivarea care se găsește în cuprinsul acesteia. Această secție, din punctul nostru de vedere, nu este necesară, nu se justifică sub nicio formă înființarea ei și, mai ales, în modalitatea în care a fost discutată și, în cele din urmă, adoptată. Există o reglementare în vigoare, nu s-a motivat consistent această propunere și cu atât mai puțin, nu suntem de acord cu adoptarea acestui text de lege”, a declarat, vineri, Ghena, la Palatul Parlamentului.
Comisia specială pentru Legile justiţiei a adoptat, joi, înfiinţarea „Secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie”, PNL şi USR votând împotrivă.
„În cadrul PÎCCJ se înfiinţează şi funcţionează Secţia de investigare a unor infracţiuni din justiţie care are competenţa exclusivă de a efecuta urmărirea penală pentru infracţiunile de corupţie şi a celor asimilate acestora, prevăzute de Codul penal şi de Legea 78/2000, infracţiunile de serviciu sau în legătură cu acesta, precum şi a intracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv cei care au calitatea de membri ai CSM, precum şi de procurori şi judecători militari”, se arată în amendamentul adoptat de majoritatea PSD-ALDE.
Reprezentanţii PNL şi USR din Comisie au contestat vehement înfiinţarea acestei Secţii, susținând că se diminuează competenţele DNA.
Doamna Ghenea , o personalitate cu gura plină de … ,, dom’ general ” … , apelativul cu care i se adreseaza papagalului general de la PG … , cel mai urît procuror al tuturor timpurilor … !