Dana Gîrbovan, președinte UNJR, spune că organizarea unui referendum în urma deciziei CCR privind conflictul instituțional președinte-ministrul Justiției, ar însemna renunțarea la democrația constituțională, iar odată deschisă cutia Pandorei se va deschide drumul spre disoluția statului democratic.
„Un referendum privind respectarea unei decizii a Curții Constituționale înseamnă renunțarea la democrația constitutională, specifică țărilor cu democrație vestică, și revenirea României la democrația „populară” de sorginte leninst-stalinistă, instaurată în România de sovietici dupa 1948. Revoluția bolșevica din Rusia din 1917 condusă de Lenin a avut ca scop clamat răsturnarea „orânduirii burgheze” și preluarea puterii in mainile poporului.
Statul care a rezultat a fost unul totalitar, care nu mai avea o separație a puterilor (legislativă, executivă judecătorească), ci puterea – se spunea – era exercitată de popor prin partidul comunist care era unic, care apoi, la rându-i, o exercită prin organele de partid. https://encyclopedia2.thefreedictionary.com/Separation+of+P… Dupa Lenin a venit Stalin la putere, care a desăvârșit lucrarea acestuia. Unele acțiuni „revoluționare” ale lui Lenin i-au părut extreme până și lui Stalin, motiv pentru care a căutat să le dea o oarecare formă institutionalizată, democratică”, a scris Dana Gîrbovan, președinte UNJR, pe Facebook.
Cine sa organizeze referendumul si ce intrebare se pune?!
Pt.Intreb si eu. Legat de intrebare: Sa invatam tabla impartirii, noi astia multi, adica: ” sa dam pe zero la cat sa luam ceva moderabil de gat ” !