Imediat după 1990, un hegelian a decretat că istoria a ajuns la capătul său. Semnificaţia acestui „decret” era politică: nimic mai eficient şi mai echitabil decât liberalismul democratic nu va putea exista în viitor.
Acum, vedem că istoria (în sensul fondului de… formatări politice) poate înainta şi către trecutul său, nu doar către viitor. De pildă, către formatările de tip totalitar. Dar a mai apărut un conţinut al istoriei (în sensul de relatare istoriografică, de astă dată): conştienţa cu privire la trecutul mai îndepărtat se şterge din cultura generală a noilor valuri de mentalităţi; ele devin prezenteiste, fără dimensiunea adâncimii, în fapt, a rădăcinilor ce se află acolo, în adâncimea temporală a prezentului.
Noile generaţii sunt formate într-o cultură generală defectivă de conştienţă istorică. Acest orizont fără conţinut temporal premergător orizontului însuşi este impus programatic. Este un program educaţional. În esenţa lui, acest program de educaţie publică urmăreşte să facă irelevantă în grad maxim „stânca lui a fost”. Aşa numea Nietzsche conştienţa faptului că trecutul există ca rădăcină fixă, una ce nu poate fi prelucrată în aşa fel încât să determine un alt viitor prin jocul de zaruri din prezent.
Acum, conştienţa asupra acestor rădăcini este prelucrată ca o bucată de plastilină în aşa fel încât să corespundă orizonturilor imaginate în prezent.
Ceea ce este schimbat ţine de vechea convingere potrivit căreia trecutul nu ar mai putea fi schimbat. Lipsiţi de veritabilă conştienţă istorică, cei din prezent îşi iau ca sarcină, acum, rescrierea trecutului. Cei din prezent decid cine a fost şi cine n-a fost un reper valoros al trecutului. Cei din prezentul de mâine vor putea schimba şi tabla de valori a prezentului de ieri. Trecutul istoric devine tabla neagră din clasa elevilor de azi, în mod consecvent învăţaţi să scrie cu… buretele.
Cultura generală care focusează astfel relaţia noastră cu „stânca lui a fost” ţine de un dublu nihilism: nu doar Dumnezeu a murit, dar nici trecutul nu mai e ce a fost. Prezenteismul radical în prăpastia căruia ne aruncăm vrea să-l contrazică pe cel care a spus că Dumnezeu nu joacă zaruri. Ba da, joacă şi nimic altceva nu face! Acum i-a picat o combinaţie din care rezultă că rasa albă n-a fost civilizatoare, ci exploatatoare. Şi toţi cei care nu sunt albi au dreptul să-i ceară desdăunare.
Așadar, nu noi albii sîntem de pierit. După cum tot cu noi au colonizat Americile tot așa vor coloniza cu albi Orientul Apropiat (se pare că despre asta e vorba cu Proiectul Marele Israel) și, mai apoi, Africa. Treaba cu aducerea altor rase în Europa este doar pt întărîtatul albilor (vezi scrisorile ofițerilor francezi, medalia Kalergy samd).