Ieri, Google a omagiat-o cu o vignetă pe Simone de Beauvoir, romancieră, eseistă şi filosof, de la a cărei naştere s-au împlinit 106 ani. Figură tutelară a feminismului, adeptă a existenţialismului fundamentat de prietenul şi marea iubire a vieţii ei, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir a fost, în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, adulată şi condamnată în egală măsură.
Crescută în atmosfera pioasă a unei familii burgheze, devenită de foarte tânără atee, s-a opus în scrierile – şi în viaţa sa – ideii de căsătorie, dezvoltând un curent de idei privind libertatea şi autonomia individului, mai ales a femeii. A început să scrie când era încă foarte tânără. După studii de litere şi matematică şi o licenţă în filosofie, a devenit profesoară. În 1926, a aderat la o mişcare socialistă. În timpul studiilor de filosofie la Sorbona l-a cunoscut pe Jean-Paul Sartre. A fost începutul unei iubiri, dar şi al unei colaborări intelectuale care au durat aproape o jumătate de secol şi care au făcut din ei figuri mitice de gânditori din secolul trecut.
A colaborat, din 1929, împreună cu artişti marcanţi, printre care Boris Vian, Maurice Merleau-Ponty şi, desigur, Jean-Paul Sartre, la revista “Les Temps modernes”, fondaă de acesta din urmă.
Primul roman al lui Simone de Beauvoir, “Invitata”, a apărut în 1943, dar consacrarea internaţională va veni odată cu “Le Deuxième Sexe”, publicat în 1949, devenit Biblia feminismului. Cu un succes remarcabil de librărie, avansând teze avangardiste în epocă, volumul evocă condiţia femeii, subordonarea ei, tabuul avortului, considerat atunci o crimă. Ideea principală privea relaţia între bărbaţi şi femei, văzută ca o construcţie socială. Simbolul acestei teze a rămas fraza “Femeie nu te naşti, devii”. Această carte i-a asigurat o audienţă internaţională cel puţin eglă cu aceea a lui Sartre. La sfârşitul anilor ‘70, drepturile ei de autor le depăşeau pe cele ale partenerului său.
Tezele din “Le Deuxième Sexe” au constituit fundamentul ideologic al mişcării feministe care a atins apogeul în anii ‘60, în Statele Unite. Simone de Beauvoir a devenit o figură de prim-plan, un personaj public, prezent în toate marile înfruntări ale acelei perioade.
Din 1947, începe o serie de călătorii, multe în compania lui Sartre. Se duce în America, locuieşte o perioadă în Africa, străbate Europa, vizitează China, în 1955, apoi Cuba şi Brazilia în 1960.
După ce în 1954 primeşe “Premiul Goncourt” pentru romanul “Mandarinii”, se apleacă mai mult asupra eseisticii şi redactării memoriilor sale.
Filosofia scriitoarei a fost influenţată, evident, de Jean-Paul Sartre, dar contribuţia ei nu este deloc neglijabilă. În plus, scrierile ei autobiografice şi sentinţele ei au contribuit la transformarea amândurora în figuri emblematice.
Chiar dacă “Memoriile unei fete cuminţi” şi “La Force de l’age” nu sunt modele de obiectivitate şi apar nu o dată ca o “reglare de conturi”, ele rămân o mărturie de neocolit a epocii noastre.
Opera ei filosofică este lipsită de anvergură, constituindu-se adesea în apărarea şi vulgarizarea tezelor lui Sartre. O dovedesc mai ales primele ei romane, imporante în primul rând pentru idei şi abia apoi pentru originalitatea scriiturii.
Simone de Beauvoir a încarnat tot ce a fost mai bun şi mai rău în literatura angajată, influenţa operei ei fiind considerabilă şi durabilă. Poate că lectura operei sale nu mai este “la modă”, dar personajul Simone de Beauvoir nu va fi uitat şi nici faptul că a abordat temele majore ale societăţii: dragostea, moartea, eutanasierea.
În 2008 a fost creat Premiul “Simone de Beauvoir” pentru libertatea femeii. Şi chiar dacă, spre deosebire de alte personaje marcante, Simone de Beauvoir nu a devenit personajul multor filme, este de amintit pelicula recentă “Violette” de Martin Provost, care povesteşte viaţa prietenei apropiate a scriitoarei, Violette Leduc, întrupată de Emmanuelle Devos. Simone de Beauvoir este interpretată de Sandrine Kiberlain. Ea a mai fost încarnată de Marina Hands, care a jucat într-o ficţiune televizată, anul trecut, “Pour Djamila”, care retrasează istoria unei militante a FLN, închisă şi torturată.
În 2006, Anna Mouglalis a portretizat-o pe Simone tânără în “Les Amants du Flore”, alt film de televiziune având ca subiect întâlnirea ei cu Sartre (interpretat de Lorànt Deutsch). Iar figurile celor doi la maturitate au făcut obiectul peliculei “Sartre, les années passions”, cu Anne Alvaro şi Denis Podalydès.
În octombrie 2012, numele scriitoarei a apărut printre cele ale personalităţilor pe care francezii le doresc în Pantheon.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.