
Sociologul Gelu Duminică afirmă că, prin desemnarea de către președintele Nicușor Dan a lui Ilie Bolojan în funcția de premier, ‘ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat’, menționând că ‘nu trebuie să punem nici șampania la rece, dar nici să ne speriem’.
‘Deci, ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat. De aici vom vedea ce se întâmplă mai departe. Tandemul care a fost menționat în timpul alegerilor, uite, devine și oficial ca nominalizare a prim-ministrului. Nu cred că trebuie să punem nici șampania la rece, dar nici să ne speriem, dar faptul că Bolojan este, totuși, prim-ministru care a fost nominalizat și care a acceptat e dătător de speranță. Unu: având în vedere faptul că Bolojan este recunoscut ca un specialist foarte bun în administrație și în eficientizarea instituției lor. Doi: din punct de vedere politic, înseamnă că s-a ajuns la un consens între formațiunile politice majore’, a declarat, vineri, sociologul, pentru Agerpres,
În opinia sa, ‘marea provocare’ rămâne programul de guvernare.
‘Așa că rămâne de văzut ce va fi, dar marea provocare este programul economic, programul de guvernare, pe care de-abia așteptăm să-l vedem oficial, că așa, pe surse, se dădea și că nu o să mai accepte Bolojan. Așa că eu, personal, aștept programul. O să vedem dacă TVA crește sau nu crește, dacă este susținut și de realitate ce s-a dat în presă. Mult a fost, puțin mai este’, a menționat Duminică.
Gelu Duminică a mai arătat că ‘la vremuri bune, cel puțin în următorul an, nu ne așteptăm, că nici nu avem motive să ne așteptăm’. ‘E de văzut ce Guvern vom avea, câte fețe vechi vom avea, dacă într-adevăr Bolojan are drept de veto sau nu, dacă PSD rămâne. UDMR? Sunt încă multe ecuații în toată povestea asta. Rămâne de văzut’, a mai spus Gelu Duminică.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, vineri, pe liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, pentru funcția de prim-ministru.
Aveam o impresie mai buna despre acest Gelu Duminica ,dar se pare ca are aceleasi idei si conceptii ca toti ceilalti politicieni care au adus tara in pragul falimentului, iar acum sunt din nou la butoane .Cum se mai spune : cainele nu pleaca niciodata de la macelarie :
Apoliticule de cănd până cănd te pronunți asupra acestui Bașcan ? Lasă Partida romilor că oricum e cea mai Prro Ioropa . Studiază sociologic dacă extremistul Tom Sawyer avea intenția s-o ciupească pe Becky , neținând seamă de lecțiile tale de laB1 .
Gelu Duminca ce zice?
Cum il chema pe servitorul lui Robinson Crusoe : Vineri,Sambata sau Duminica ?
De știut bre Duminică, și alții de Luni,.Dacă nu face ceea ce este de fapt obligatoriu de făcut,. adică adevărate reforme, administrative, legislația muncii, justiție, educație, categoric nu va avea nici un rezultat. Scuze nu se acceptă..
Lasă bă, că etnia ta o s o ducă bine in continuare. Nu plătiți nimic niciunde, n are nimeni ce sa va impoziteze sau taxeze.
„La vremuri bune nu ne așteptăm” Viata noastra este dictata de 35 de ani incoace de catre niste borfasi,banda criminala organizata,securitate.Daca Romania ar fi fost in Africa,izolati de lume, astia ne-ar fi tinut in cuști.
Domnii sunt plătiți să ne ofere speranțe deșarte după fiecare rundă de alegeri, sau care e faza?
Am mai avut noi „primari foarte buni” (ma rog … si aici am unele mari retineri …) si care apoi, de la Cotroceni, au pus tara pe butuci … Deci de ce nu si insi care extrapoleaza administrarea unui oras cu cea a unei tari, de la Palatul Victoria ? …
Alt ocult sorosh scot pe tzeava ? Imi aminteste de dulaii plandemiei. Pe aceeeasi linie, tovarashi?