Somnul prelungit al deputaților 

(…) Președinte României are obligația să dizolve actuala Cameră a Deputaților și să anuleze astfel orice inițiative ale forului legislativ. 

Somnul prelungit al deputaților 

(…) Președinte României are obligația să dizolve actuala Cameră a Deputaților și să anuleze astfel orice inițiative ale forului legislativ. 

Votarea tacită de către Camera Deputaților a proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc și lipsa demisiilor în bloc a deputaților pun opinia publică în colaps. Suntem în prezența unui proiect de lege validat tacit și respins de către Senat, care facilitează divizarea țării, iar Parlamentul României prin Camera Deputaților a încălcat atribuțiile constituționale. Demisia în masă a deputaților implicați, cei din comisii, și interzicerea unor drepturi civile ar putea să intre în atenția unor instituții privind siguranța statului român. Zadarnic încearcă președintele Iohannis să deplângă situația fără să fi convocat în regim de urgență CSAT-ul în clarificarea disfuncționalități Camerei Deputaților.
Neaducerea la îndeplinire a regionalizării, cu păstrarea mafiei centrale, începe să producă efecte sinistre care pun în discuție însăși statalitatea, lăsând loc aventurismului. Numai pe un asemenea fond, privind nemodernizarea regiunilor economice, a fost posibilă inițiativa Ținutului Secuiesc. Deputații din actuala legislatură nu s-au achitat din foarte multe puncte de vedere în ceea ce privește atribuțiile. Integritatea României nu este negociabilă iar votul tacit de acum al deputaților echivalează unui război adus națiunii române, adăugat condițiilor excepționale ale stării de urgență. Asemenea proiecte de lege nu îndeplinesc forma prevăzută de constituționalitate pentru a fi supuse votului. Nesesizarea Camerei Deputaților prin comisiile de specialitate sau prin grupurile politico-parlamentare asupra consecințelor proiectului arată disfuncții majore nu doar de comunicare dar și de raportare la prevederi constituționale implicite activităților din Parlament.
Un alt aspect, cel privind votul tacit, ascunde vicii care ar trebui eliminate din activitatea parlamentară ele fiind rezultatul unei iresponsabilități în exercitarea mandatului electoral, care ar trebui cenzurat pe viitor. Derapajele Parlamentului sunt nenumărate culminând cu abuzuri la vedere în numele unei autorități absolute , de fapt o abuzivă interpretare a puterii legii în favoarea persoanelor sau chiar a instituțiilor, subminând-o.
Suntem în fața unei “ sinucideri” morale și administrative de natură colectivă a Camerei Deputaților care nu poate duce decât la anularea mandatului de reprezentant al românilor.

Ținând cont de întreaga derulare a chestiunii conflictuale între Constituție și interesul national, Președinte României are obligația să dizolve actuala Cameră a Deputaților și să anuleze astfel orice inițiative ale forului legislativ.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Domnul Ioan Vieru se referă la un președinte normal, la o clasa politică cu simtul onoarei. Nu suntem intr-o asemenea situație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate