Sondaje: Ce spun antreprenorii din România?

Aproape 20% dintre companiile din România anticipează o reducere a veniturilor de până la 20% ca urmare a impactului pandemiei COVID-19 asupra afacerilor, în vreme ce majoritatea acestora (65%) nu a făcut încă evaluări, potrivit studiului PwC România HR Barometru. Alți 6% dintre respondenți au estimat o scădere a veniturilor între 20-50%, 2% consideră că diminuarea va fi între 50-80%, în timp ce 9% nu se așteaptă la o reducere a veniturilor. Dintre sectoarele economice care se așteaptă la o diminuare a veniturilor de până la 20% se detașează cu un procent mare de răspunsuri transporturile (75% dintre respondenții din acest sector au dat acest răspuns). De asemenea, 25% dintre companiile chestionate din industria auto (producători și distribuitori) consideră că scăderea veniturilor va fi de până la 20%. Aceeași estimare a fost făcută de 22% dintre companiile respondente din servicii financiare, 21% din bunuri de larg consum (distribuție, logistică) și 20% din energie.

”Primele sectoare care resimt impactul pandemiei COVID-19 sunt cele care depind de mobilitatea persoanelor: transporturi, ospitalitate, turism. Însă efectele negative se vor transmite treptat către alte domenii de activitate pentru că toate industriile sunt interconectate. Din acest motiv, sunt necesare măsuri rapide pentru supraviețuirea celor grav afectați, precum și un plan pe termen mediu de relansare economică. Consider că într-o primă etapă măsurile care trebuie sa fie luate trebuie să asigure continuitatea fluxului de numerar pentru cei cărora li se reduc vertiginos încasările. Mă refer la plata datoriilor pe care statul le are față de companii, de exemplu, rambursarea imediată a TVA, a sumelor pentru concedii medicale, precum și la amânarea plății unor taxe și contribuții.

În a doua etapă, după o evaluare mai temeinică a impactului, ar trebui gândit un plan de măsuri care să sprijine mediul privat pentru a menține locurile de muncă și, implicit, veniturile populației și ale companiilor”, declară Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România.

Studiul și-a propus să afle care au fost măsurile luate pentru protejarea angajaților împotriva infectării cu virusul COVID-19, precum și perioada în care acestea vor fi aplicate. Conform răspunsurilor, 89% dintre participanții la studiu au făcut dezinfecție la birou, 85% au limitat interacțiunile, 58% au instituit munca de acasă doar pentru cei care își pot desfășura activitatea de la distanță, 40% au oferit echipament de protecție, 25% au implementat munca de acasă pentru toți angajații, 13% au decis obligatoriu munca de acasă și 13% doar pentru angajații care au călătorit în zone de risc. ”Sondajul cuprinde opiniile exprimate de companii cu puțin timp înainte ca autoritățile să anunțe instaurarea stării de urgență care, în mod clar, va grăbi luarea altor măsuri de distanțare socială și limitare a interacțiunii. Am observat din analiza răspunsurilor date de companii că majoritatea companiilor au luat, deja, măsuri ferme de protecție a angajaților ără să fie forțate de acte normative emise de autorități. Așa cum se observă din răspunsuri, toți respondenții au considerat că este mai sigur ca cel puțin o parte dintre angajați să lucreze de acasă sau în ture, acolo unde trebuie asigurată permanența, arătând preocupare pentru oameni și, totodată, responsabilitate socială”, explică Ionuț Sas, Partener, Lider People & Organisation PwC România.

O altă întrebare a vizat opțiunile luate în considerare pentru limitarea interacțiunilor în contextul COVID-19. Respondenții au luat următoarele măsuri: 81% au anulat evenimentele interne și externe; 79% au limitat călătoriile externe; 72% au limitat călătoriile interne; 55% au limitat evenimentele interne și externe; 24% au aplicat lucrul în ture pentru evitarea aglomerației. ”În actualul context, protecția sănătății angajaților și colaboratorilor impune anularea sau amânarea unor activități, precum evenimentele și călătoriile. Deși aceste decizii pot atrage consecințe negative pentru derularea afacerilor, companiile pun grija pentru bunăstarea
oamenilor pe primul loc. Această atitudine este evidentă inclusiv din răspunsurile privind durata de aplicare a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel, 55% au arătat că le vor institui nelimitat, până la noi instrucțiuni, 40% au spus că vor fi valabile până la finalul lunii martie, iar 5% până la finalul lunii aprilie. De asemenea, în perioada următoare ne propunem să efectuăm regulat sondaje privind măsurile luate de companii pe măsură ce situația și reglementările se schimbă, pentru a veni în sprijinul comunității de business”, a precizat Oana Munteanu, Senior Manager People & Organisation PwC România.

Studiul PwC România HR Barometru a fost derulat în perioada 11 – 13 martie 2020 pe baza informaţiilor furnizate de 104 de companii participante din sectoarele: bunuri de larg consum, auto (producție și distribuție), transporturi, farmaceutic, IT&C, servicii financiare, energie (producție, utilități, distribuție), distribuitori (retail & logistică), servicii externalizate, altele.

Un alt sondaj a fost realizat de patronatul IMM, CNIPMMR, în rândul companiilor mici și mijlocii. Acesta a fost derulat în perioada 12.03.2020 – 15.03.2020 și a intervievat un număr de 8.374 antreprenori, care au fost în proporţie de 61,8% microîntreprinderi, 23,2% întreprinderi mici, 9,3% întreprinderi mijlocii și 5,7% alte forme de organizare. Întrebați dacă îi afectează sau urmează să îi afecteze măsurile adoptate în contextul limitării infecţiei cu COVID-19, 98,6% au menționat că “Da” și doar 1,4% au menționat că “Nu”. Astfel, printre principalele efecte pe care antreprenorii le-au menționat ca urmare a COVID – 19, se numără (răspunsuri multiple): scăderea vânzărilor (65,6%), scăderea cifrei de afaceri (58,8%), suspendarea temporară a activităţii (56,4%), dificultăţi la încasare (54%), restrângerea activității (51,4%), întârzieri la plata furnizorilor (47,6%), disponibilizări (21,5%) și închiderea firmei (12,4%). În ceea ce privește procentul cu care antreprenorii chestionați estimează scăderea cifrei de afaceri, 34,4% au menționat > 60, 29,5% între 20 – 40, 24,6% între 40 – 60 și 11,4% între 0 – 20.

Astfel, principalele măsuri pe care aceștia le consideră necesare pentru a putea depăși această situație de criză, se numără (răspunsuri multiple): Program de ajutor de stat privind susținerea de subvenții de până la 75% pentru plata salariilor din domeniile afectate de criză (69,1%); Achitarea în totalitate şi direct din bugetul sănătăţii, a indemnizaţiei aferente concediilor medicale pentru angajatii bolnavi de coronavirus sau aflati în carantină (fără plata din partea angajatorului şi ulterior acesta şă recupereze banii de la Casa de sănătate) (51,7%); Acordarea posibilităţii amânării plăţii contribuţiilor pentru asigurări sociale şi de sănătate datorate de salariaţi si plătite de angajatori, cu până la 3 luni (65,4%); Amânarea plăţii impozitului pentru IMM-urile în dificultate (60,3%); Finanțarea IMM-urilor cu dobândă 0 (38,2%); Elaborarea unui plan de comunicare care să cuprindă un site cu informaţii despre toate măsurile adoptate pentru susţinerea economiei în această perioadă (32,2%); Refinanțarea sau extinderea perioadelor de scadență pentru împrumuturi (28,9%); Acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ în situații excepționale, în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare suportate din bugetul de stat (26,5%); Asigurarea cadrului legislativ privind politici de lucru flexible (21,5%); Introducerea instituţiei mediatorului de credite pentru IMM-uri (10,9%).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4577 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Tovarasii Capitalisti mioritici care nu mai stiu ca care-i scaparea sint rugati sa nu se arunce de pe Intercontinental in capul Cetatenilor de pe trotuare cu pantofii nelustruiti corespunzator. Atit la Morga cit si in Viata de Apoi selectia incepe dupa cum arata pantofii. Fiti vigilenti. Moartea Asculta !

  2. cand au fost date la fiare vechi mii de fabrici si muncitorii dati afara cum a fost????Nu a plans nimeni….oamenii au plecat in pribegie. Statu roman sa faca fabrici si uzine….ca se vor intoarce toti de afara….

  3. @statul roman
    sa faca fabrici si uzine cei care le-au distrus, sau urmasii lor! Statul roman care suntem cu totii le-a construit odata, acum sa li se confiste averile celor care le-au distrus si sa le construiasca la loc atat cat se va putea, pentru ca le-au dat la fier vechi pe nimica toata. Dar din punct de vedere educativ, ar fi utila lectia, pentru ca sa invete toti ticalosii ca nimic nu va fi iertat daca furi banii statului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.