Spania, Norvegia şi Irlanda au recunoscut oficial statul Palestina

Guvernul Spaniei a adoptat marţi, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Miniştri, un decret prin care…

De (V.S.)
Spania, Norvegia şi Irlanda au recunoscut oficial statul Palestina

Guvernul Spaniei a adoptat marţi, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Miniştri, un decret prin care…

Guvernul Spaniei a adoptat marţi, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Miniştri, un decret prin care recunoaşte oficial statul Palestina, a anunţat purtătoarea de cuvânt a guvernului condus de Pedro Sanchez, transmite AFP.

Într-o scurtă declaraţie solemnă făcută marţi dimineaţă, premierul spaniol a afirmat că această recunoaştere, coordonată cu Irlanda şi Norvegia, este „o necesitate” pentru „realizarea păcii” între israelieni şi palestinieni.

De asemenea, Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda.

„De mai bine de 30 de ani, Norvegia a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai unui stat palestinian. Ziua de astăzi, când Norvegia recunoaşte oficial Palestina ca stat, reprezintă o piatră de hotar în relaţia dintre Norvegia şi Palestina”, a declarat Eide într-un comunicat publicat marţi de Ministerul Afacerilor Externe.

Eide a subliniat că recunoaşterea a fost o expresie clară a sprijinului pentru forţele moderate în rândul israelienilor şi palestinienilor şi a declarat că este încrezător că guvernul palestinian va pune bazele unui guvern atât în Cisiordania, cât şi în Fâşia Gaza, în urma unei încetări a focului în războiul care face ravagii din 7 octombrie 2023.

„Este regretabil că guvernul israelian nu dă semne de implicare constructivă. Comunitatea internaţională trebuie să îşi sporească sprijinul politic şi economic pentru Palestina şi să continue eforturile pentru o soluţie cu două state”, a declarat el.

Totodată, Irlanda a recunoscut oficial marţi statul Palestina, a anunţat guvernul într-un comunicat, un demers coordonat cu Spania şi Norvegia, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Guvernul de la Dublin a aprobat recunoaşterea statului palestinian în cadrul unei reuniuni marţi dimineaţă, se arată într-un comunicat.

„Guvernul recunoaşte Palestina ca stat suveran şi independent şi a fost de acord să stabilească relaţii diplomatice depline între Dublin şi Ramallah”. „Un ambasador al Irlandei în statul Palestina va fi numit împreună cu o ambasadă completă a Irlandei la Ramallah”, se arată în comunicat, citat de Reuters.

Prim-ministrul irlandez Simon Harris a declarat că această decizie a Irlandei are ca scop menţinerea speranţei pentru pace. „Este vorba despre credinţa că soluţia cu două state este singura cale pentru ca Israelul şi Palestina să trăiască alături în pace şi securitate”, a declarat acesta în comunicat.

„Îi solicit din nou prim-ministrului israelian Netanyahu să asculte lumea şi să pună capăt catastrofei umanitare la care asistăm în Gaza”, a adăugat el.

Norvegia, Spania şi Irlanda vor recunoaşte oficial statul Palestina, au anunţat miercurea trecută premierii celor trei ţări, exprimându-şi speranţa că demersul lor va favoriza pacea cu Israelul şi că alte ţări le vor urma exemplul.

Slovenia şi Malta, membre UE, au anunţat şi ele în ultimele săptămâni că intenţionează să recunoască Palestina, argumentând că soluţia a două state este esenţială pentru o pace durabilă în regiune.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate