Standard&Poor’s a degradat ratingul datoriilor spaniol pe termen lung de la AA la AA- din cauza creşterii economice foarte slabe şi a datoriilor mari ale sectorului public. S&P a mai precizat că rata mare a şomajului va fi o piedică pentru creşterea economică. Decizia vine după scăderea ratingului Spaniei de către Fitch.
„În ciuda unor semne de revenire a economiei în 2011, vedem riscuri mari pentru perspectivele de creştere ale Spaniei din cauza ratei mari a şomajului, a condiţiilor financiare dure, a nivelului ridicat al datoriei publice şi o probabilă încetinire a economiilor partenerilor comerciali ai Spaniei”, arată S&P, care mai semnalează şi „stadiul incomplet” în care se află reforma pieţei muncii. Agenţia americană de rating a mai arătat că sistemul bancar spaniol va slăbi mai mult în lunile care vor urma.
Anunţul făcut de S&P precede întâlnirea miniştrilor de Finanţe din G20 în cadrul căreia se va discuta despre criza din zona euro.