Statul român împotriva normelor constituționale?

Statul nu poate fi, în principal, decât încrederea fiecărui cetățean în Constituție, ca formă a unei garanții absolute. Există nenumărate momente în care Constituția a fost și este grav încălcată și s-a trecut și se trece cu vederea, predominând emoționalul terifiant. În viața publică actuală fenomenul a devenit unul curent, manipulant, sistemic. Statul însuși, prin instituții și persoane abilitate, a început să aibă un tip de reacție în folosul celor care abuzează. Sancțiunile asupra celor care și-au însușit statul, adică instituțiile publice, ca proprietate personală, sunt departe de a se contura așa cum ar fi firesc și necesar pentru o schimbare a stării de fapt și de drept. Responsabilizarea ierarhică s-a transformat în solidaritate infracțională. Un asemenea mod de funcționare a mediului instituțional, cum este acela de acum, pune în imposibilitate de funcționare corectă orice structură publică. Liberalizarea, descentralizarea sau autonomia instituțională sunt concepte intrate în interpretarea grupurilor de interese, în sensul legitimării infracționalității și autonomiei față de lege. La cel mai înalt nivel al statului actual și-au găsit refugiu interese și mentalități dirijate prin rețelele constituite în dinamica traficului de influență. Economia subterană, vandalizând bugetul statului, are strategi peste tot. Implicarea statului în nelegiuiri este semnul unor drame publice mult mai mari care vor transforma politica românească în ceva mult mai nociv decât este în prezent.

Justiția, care se vede atacată din toate părțile, nu a reușit până acum să se delimiteze de blocajul în care a fost plasată. Considerând aceste reacții ca lipsite de temei, reprezentanții acestei puteri esențiale într-un stat de drept nu au putut să statueze o normă simplă, evident urgent aplicabilă, aceea că legea este deasupra tuturor și lucrurile nu pot sta cu celeritate altfel. Căderea comunismului, de tip lovitură de stat, a permis din start dublul standard. Autoritățile aflate la vârful statului român au încurajat o asemenea abordare, dacă nu cumva a fost o directivă internă, ele însele fiind rezultatul unei asemenea selecții. Astăzi nu avem stat de drept pentru că nu avem o justiție reală, ci un simulacru care nu permite dezvoltarea unui cadru instituțional autentic. Traficul de influență a stabilit o prudență cu repercusiuni identice contorsionării caracterelor și personalității din perioada comunistă.

România, prin reprezentanții din justiție, încalcă propria Constituție și, indirect, dreptul internațional. Persoana, respectiv integritatea acesteia prin drepturi și responsabilități definite constituțional, nu mai are nici o semnificație în absurdul actual. Ministerul Justiției pare lăsat pe mâna portarilor, secretarelor și relațiilor publice de tip dezinformare, manipulare. Presiunea pe actul de justiție, din direcții care vor trebui identificate punctual, este atât de mare, încât acesta este în termenii legii anulat. Într-un asemenea climat public degradarea se poate citi în întreaga societate. Greșeala de a fi acceptat pacte secrete, neconstituționale, care pun în discuție deja legalitatea construcțiilor instituționale care le-au aplicat, nu a fost deocamdată denunțată în termenii culpei. Anchetele parlamentare neasistate de organismele de resort nu vor duce decât la înlocuirea sferelor de influență cu altele.

După 1990 statul român s-a deteriorat tot mai mult, iar după integrarea în UE lucrurile au luat-o razna și continuă să o facă în fiecare zi cu ajutorul structurilor comunitare. Autonomia, în sensul funcționării democratice, a fost înlocuită cu abuzul în formă autentic antisocială. Cu toată presupusa monitorizare, calitatea actului de justiție s-a transformat într-o compromitere sistematică a normelor elementare de ordine publică.

În acest moment, România, prin justiție și clasa politică, nu mai este stat constituțional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioan Vieru 1330 Articole
Author

13 Comentarii

  1. In democratiile consacrate , Constitutia (contractul intre cetateni si politicieni) se adreseaza tuturor cetatenilor, deci trebuie sa fie clara si scrisa intr-un limbaj accesibil tuturor celor cu pregatire obisnuita, nu numai specialistilor. Daca insa este nevoie ca diferite articole sa fie interpretate aproape saptamanal de CCR, atunci democratia autohtona are o problema uriasa care naste o intrebare legitima: daca nici persoanele cu pregatire mai buna si nici chiar lideri din Parlament nu se pot pronunta asupra textelor multora din articole, incat e nevoie sa se recurga frecvent la CCR, atunci CUM A FOST VOTATA de cetateni? NU inseamna ca au votat ceva in necunostinta de cauza sau ceva despre care aveau doar niste informatii aproximative, incomplete? Cum ramane atunci cu principiul democratic al votului majoritatii, daca majoritatea descopera ulterior ca de fapt nu prea stiau despre ce e vorba?

    • Nu atat constitutia este de vina cat sunt cetatenii. Uite in 1992 era vorba ca presedintele sa fie mai mult de decor… dar atunci pres era Iliescu. Asta esyeroblema- „noi” vrem o constitutie ptr presedintele pe care il simpatozam si alta ptr cel antipatizat. Cand era Ilicl ne/va era friva sa nu dizolve psrlamentul insa seregreta caBase sau Klus nu pot dizolva .,.

    • „hi”, ai deplina dreptate si o expui printr-o logica impecabila! Ce sunt nevoit sa adaug este ca ai dreptate doar principial. Constitutia a fost introdusa pe usa din dos de kgb-isti, compilata in graba, fara consultari prealabile largi, intr-o perioada cand clasa politica nu era conturata, Magureanuu trudind din greu sa creeze partide/sindicate,
      iar referendumul fiind axat propagandistic doar pe NECESITATEA UNEI NOI CONSTITUTII, nu pe o aprobare in cunostinta!!!
      Problema interpretabilitatii nu tine doar de texte, care sunt scrise relativ clar. Problema tine de mizeria celor care, asa cum a fost conceputa ea conform descrierii mele, forteaza interpretari fanteziste INTRUCAT LEGEA ACCESULUI
      LIBER LA JUSTITIE permite natarailor sa sesizeze de cate ori vor CCR. Oare nu apare caraghios ca tocmai securistii de
      toate coloraturile se opun revizuirii/schimbarii Constitutiei, in timp ce pe de alta parte, tot ei, sesizeaza CCR pe banda rulanta???? In statele securiste legea suprema e de poza si ascunde mecanisme de pastrare a controlului in mana
      PARTIDULUI DIN UMBRA…

  2. statul romanilor simpli nu exista,statul este un sistem aparte confiscat,corupt,format din indivizi insetati de bani si putere care traiesc pe spinarea contribuabililor,indivizi care au gasit oportunitatea unui trai plin de huzur alimentat de izvorul nesecat al banilor contribuabililor.Sub acoperirea legilor strambe si abuzive statul jupoaie romanul,statul nu este interesat de bunastarea romanilor,indivizii care formeaza statul nu vor schimba niciodata legile strambe care le permit asuprirea si inrobirea romanilor.Mai bine de 70% din romani nu cunosc,nu inteleg termenii tehnici in care este scrisa constitutia si legile tarii desi au fost nevoiti sa voteze asa ceva,cei mai grav este ca majoritatea se supune docila ca o vita,daca un roman este intrebat ce face daca o lege este stramba,abuziva el va ridica din umeri spunand:,,ce sa-i faci,daca asa e legea,sunt prea mic sa fac ceva”

  3. NU statul roman ca atare , d.le Vieru ! Institutiile statului roman au fost capturate ( activitatea lor a fost paralizata ) , de o mafie politica abuziva si omniprezenta ! Cred ca alegerile anticipate ar reusi sa darime multe caramizi ale acesteia …ar fi un inceput de actiune , intr-un moment in care totul pare incremenit ! Aveti mare dreptate cind afirmati ca ” implicarea statului in nelegiuiri este semnul unor drame publice mult mai mari , care vor transforma politica roaneasca in ceva mult mai rau decit este in present ” ! Il vad ca un avertisment pt. orbii si surzii din politica romanesca ( dar nu numai din politica , atentie ) ! Acest articol ar trebui sa fie citit de mai multa lume …(

    • Persanule care te faci…pres Securitatii, SUSPENDAREA ar darama nu numai caramizile, dar si fundatia statului securist
      paralel. Culmea e ca vorbesti de orbire tocmai tu care ai iesit din adancuri…

    • Democratia directa in conditiile tehnologice de azi pare o imposibilitate. Protocoalele si coabitarea serviciilor perpetueaza modelul unui regim pseudo-reprezentativ, in care misiunea statului e lasata pe seama unor asa zisi “reprezentanti alesi”. Daca acesti “alesi” nu ar fi dirijati de interese cat mai departate de nevoile sociale , atunci am crede ca ne reprezinta, ca iubesc România si se sacrifica pt viitorul ei… Dar “regimurile reprezentative” ne-au taiat pădurile, ne-au desfiintat industria, ne-au exportat ca resurse umane, ne vând aurul,petrolul, ne vand pământul strainilor, ne “privatizeaza” istoria… Mi-as dori niste lideri ca parintele Staniloaie, ca Brancusi , ca Iorga , ca Tutea, OAMENI care sa nu își bată joc de societate, de valori ,de ROMANI, oameni organici sanatosi la minte… Insa demagogia, interesele oculte, lasitatea si neputinta au cam distrus izvoarele de OMENIE , de respect si solidaritate față de oameni…

  4. Buna radiografie ca si cea a domnului Serbanescu sau a domnului Nistorescu in editorialul de azi, insa ce solutii avem sa iesim din fundatura?!Alianta PSD-ALDE vrea mai nou sa scoata dintre faptele penale tocmai acest trafic de influenta la nivel national si international responsabil de situatia dramatica in care se afla societatea romaneasca si tara. Stim ca nu suntem stat de drept, stim ca nu se respecta Constitutia, intrebarea este cum facem sa ajungem unul?

    • Profesorul Gh. Ceausu, onorabil carturar, a scris o carte ff buna: „Pe drumul gandirii axiologice”. De cand suntem victimele globalizarii, de cand retelele si ecranele TV ne-au invadat cu info,stiri fake ,opinii grobiene, ne-au perturbat legatura cu zona intelesurilor si a semnificatiilor… Autorul face referire la adevarate „strategii” si scheme prin care se distrug valorile autentice si oamenii de valoare :
      Complotul tacerii-consecinta ar fi uitarea ; adulația excesiva ( a unor pseudo lideri,pseudo valori) ; repetarea pâna la sațuratie (ProTv samd) a unor fapte (penibile sau oribile) produce reactie de respingere…; faima autentică este pândită de banalizare (fie că este a unei valori, fie a unei personalități ) -atunci cand este utilizata in mod excesiv… Cu alte cuvinte, in RO comunista si postcomunista , “nu s-a rasturnat piramida valorilor, asa cum se spune de obicei, ci s-a prabusit vârful ei”. La astfel de incercari, in astfel de vremuri, s-ar putea raspunde cu metoda lui Ghandi: revolta sociala generala, rezistență pașnică, non-violență (care cere credință și curaj incredibile chiar daca nu toată lumea le posedă), refuzul oricărei colaborări cu “autoritățile” alienante si tradatoare, boicotul marfurilor de import, refuzul platii impozitelor … In RO contemporana nemulțumirea cetatenilor onesti este imensa, dar mocnita. Ceea ce ne lipseste, si nu-I vorba de ghinion, este prezenta la datorie a unuia ( sau a unora) ca si Gandhi…

    • Marga, solutia e sa le dam cate un sut sefilor institutiilor de forta si ciracilor lor, pana la ultimul palier, dar nu
      singuri, ci cu securistul sef care-i protejeaza din Deal, intre doua raliuri aranjate cu media obedienta…

    • @Salazar :ce s-ar intimpla daca sa zicem ca la vot s-ar prezenta doar 3-5 % dintre alegatori

  5. „Alianta PSD-ALDE vrea mai nou sa scoata dintre faptele penale tocmai acest trafic de influenta”… BATI CAMPII, amice! Unde naiba ai vazut tu asa ceva? Aibi putintica rabdare, docomentul!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.