Lumea e plină de bătăi prin cârciumi şi discoteci. Chiar de pumni daţi pe la nunţi, petreceri sau din senin. Asta se întâmplă şi prin Africa, şi pe continentul nord-american. Acolo, din fericire, un pumn, o bâtă sau o sticlă trosnită de scăfârlia unui om te pot nenoroci şi sărăci pe vecie. Chiar şi în Europa, situaţia este aproape la fel. Orice lovitură costă mai mult decât o carieră sau decât o avere. În România, deşi face măcar formal parte din Uniunea Europeană, nu costă nimic. Nu plăteşti nici pentru bătutul copilului, nici al nevestei, nici pentru lovirea vecinului, pentru nimic. Te scuzi că erai beat şi nu ştiai ce faci şi pe urmă încerci s-o dregi cu împricinatul, cu familia cestuia, cu vecinii sau chiar cu autorităţile.
O întâmplare este o întâmplare şi faptul divers e plin de asemenea secvenţe. În cazul României, lucrurile stau altfel. O sticlă trântită în capul unui poliţist nu este o întâmplare oarecare. Este o secvenţă dintr-un fenomen repetabil aproape zilnic. Cine are acoperire în sfera puterii, cine are o umbrelă sus-pusă poate face orice. Întâmplările deja proverbiale din Craiova, Timişoara sau Târgovişte ne arată că nu avem de-a face doar cu o criză economico-financiară. Odată cu sărăcia peste ţară s-a întins şi criza instituţională. Poliţia, Parchetul şi primăriile sunt subordonate politic. Şi îşi acoperă susţinătorii şi clienţii, indiferent de fapte. Omul de rând începe să nu mai fie în siguranţă, ba chiar apărătorii legii şi funcţionarii publici, pentru a se socoti protejaţi, trebuie să se lipească şi ei de puterea politică. De ce? Pentru că infractorii au adus voturi. Le-au cumpărat, le-au stors, le-au organizat. Şi sunt răsplătiţi cu toleranţă. Contribuţia PDL la crearea acestui comportament este uriaşă. Chiar e pe cale să instaureze o putere de tip banditesc şi mafiot. Cine i se opune, cine îl critică riscă tratamente brutale sau impozite nimicitoare (cum este acum cazul presei). Singura soluţie este nu un răspuns cu alte sticle, ciomege sau bolovani. Practicile puterii de la Bucureşti trebuie făcute cunoscute lumii întregi şi mai ales ţărilor europene. Măcar aşa Traian Băsescu şi Emil Boc scapă de prezumţia de democraţie. Şi când vor să iasă în lume n-au decât să se plimbe pe la Răchiţele sau pe la Cireşica!
