La Viena, un colecţionar reflectează de 40 de ani la revoluţia estetică iniţiată de “Wiener Werkstätte”, de Koloman Moser şi Josef Hoffmann. Clădirea este obişnuită, strada anonimă, cartierul, banal, în inima unui oraş care n-a fost niciodată unul oarecare, dar care a renunţat de mult timp la fastul imperial.
În vasta casă a scării cade o lumină rece, distilând parcă atmosfera unui roman de Arthur Schnitzler ecranizat de Fassbinder.
Colecţia lui este o imagine a vitalităţii creatoare a Vienei, a uimitoarei îndrăzneli aflate la izvoarele tuturor avangardelor estetice ale secolului al XX-lea.
Provenit dintr-o familie de amatori de artă şi anticari, un colecţionar din Viena dezvăluie cele mai frumoase bijuterii şi piese de orfevrerie, create de Josef Hoffmann şi Koloman Moser la “Atelierele Vieneze” (Wiener Werkstätte).
Vas pentru lapte din argint cu piatră semipreţioasă semnat Josef Hoffmann
Cum poţi numi o colecţie care include în acelaşi timp itinerarul unei familii, apariţia unei societăţi noi şi, de aici, sfârşitul unei lumi? Desigur, o pagină de istorie. Povestea celei de faţă începe ca un basm, cu “a fost odată”: “Străbunicul meu era bijutier. Îi plăcea să trăiască înconjurat de obiectele de artă din casa lui, aici, în Viena. Apoi au venit războaiele. În timpul Primului Război Mondial, bunica mea a decis să deschidă un magazin de antichităţi pentru a-şi câştiga existenţa. Vindea piese datate din Evul Mediu până la Baroc. În timpul celui de al Doilea Război, ea a dat la topit servicii de argint produse de «Wiener Werkstäter» pentru a reuşi să-şi hrănească şi să-şi plătească angajaţii. Oricum ele nu se vindeau, generaţia ei detesta tot ceea ce venea de la «Wiener Werkstäter»”, mărturisea colecţionarul care doreşte să rămână anonim.
Brăţară în stil Secession
„Pe un gheridon Biedermeier se află un ceainic, desenat în 1904 de Josef Hoffmann şi realizat în atelierul de orfevrerie pe care îl conducea. Până acum admirabila lui simplitate, apropiată de perfecţiune, era admirată. Astăzi este privit cu un respect mirat. Este un supravieţuitor al unei perioade a artelor decorative care a ales utopia în locul sufocantei realităţi a Imperiului, estetica funcţionalistă în locul pompei unui secol al XIX-lea agonizând”, descrie Valerie Bougault.
Atelierele Vieneze
Broşă din argint şi pietre semipretioase, creată de Josef Hoffmann, achiziţionată de Klimt
În 1903, în imediata succesiune a lui Gustav Klimt, o pleiadă de artişti s-au hotărât să renunţe la arta oficială, arhitectul Josef Hoffmann (1870-1956) şi pictorul Koloman Moser înfiinţând “Atelierele Vieneze”. Cuvântul de ordine era “nu există distincţie între artă şi artizanat”, potrivit ideii care se răspândise în întreaga Europă: producerea unor obiecte casnice simple, de bună calitate, a căror formă şi perfecţie a proporţiilor se adaptează funcţionalităţii. Această nouă estetică n-a apărut din neant, ci s-a înscris într-o mişcare largă, iniţiată către 1860, în Anglia, “Art anf Crafts”, susţinută de William Morris, John Ruskin, Charles Ashbee, mişcare ce a durat până la “Bauhaus” şi “Art Deco”. A contribuit şi prietenia şi influenţa lui Charles Rennie Mackintosh, care a desenat emblema comercială a “Atelierelor Vieneze”. Europa modernităţii este, după cum se vede, o lume mică.
Broşe pentru Klimt, ce s-au aflat în licitaţia de la Dorotheum
Este perioada în care s-au profilat arhitecturi fără înflorituri, cum a fost cea a “Casei de Economii” a lui Otto Wagner, construită ca o sfidare a “Palatului Imperial de la Hofburg”, în 1905.
Marile destine cunosc o mulţime de contradicţii. Oricât de genială ar fi fost, producţia “Atelierelor Vieneze” s-a dovedit o catastrofă comercială, ducând la falimentul finanţatorului ei în 1913, care a devansat falimentul complet în 1932. Perfecţiunea savoir-faire-ului are un preţ prohibitiv, dar conceptul operei de artă totale, care cere frumuseţe până la dinţii unei furculiţe, n-a fost înţeles şi încurajat decât de o elită, marea burghezie evreiască din Viena.
Broşă din aur, argint şi pietre preţioase pentru Emilie Floge, desenată de Josef Hoffmann
Susţinând răsturnarea valorilor estetice, aceasta a participat la elaborarea unei culturi care îi este proprie. “Fiecărei epoci arta ei, întregii arte, libertatea”, decreta Secessionul. Expresia lui culturală trebuia să influenţeze toate clasele sociale. Dispariţia Imperiului Austro-Ungar, “naţiune improbabilă şi schizofrenă”, după părerea scriitorului Robert Musil, apoi Anschluss-ul şi al Doilea Război Mondial vor duce la dispariţia acestei lupte stilistice.
Motive create în Atelierele Vieneze
Au ieşit din scenă minunatele obiecte ale “Atelierelor Vieneze” cu care Wittgenstein, Breuer sau Primavesi îşi mobilau noile case. Au fost uitate casetele de argint şi coral ca aceea pe care Gustav Mahler i-a oferit-o Annei de Crăciun în 1902, bibelourile “grillage”, care invadau mesele, şi broşele aruncând scânteieri pe care Klimt le comanda pentru Emilie Flöge. Cele care au scăpat distrugerii au fost puse la păstrare în cutii de valori din Londra, Geneva sau Zürich, iar uneori şi mai departe…
Detaliu dintr-un dulap creat de Koloman Moser în 1922
Unii pasionaţi le-au scos din acest somn profund. “Părinţii mei le colecţionau pe amândouă: tata, orfevrerie renascentistă şi barocă, mama, Art Nouveau-ul franţuzesc. La noi, se întâlneau toate stilurile, ca într-un adevărat muzeu! Apoi, la începutul anilor ’60, mama a devenit interesată de Atelierele Vieneze. Ea este iniţiatoarea acestei colecţii, a cercetărilor cărora fratele meu şi cu mine ne-am dedicat apoi 50 de ani de viaţă. Trebuie spus că am trăit într-o casă imensă, vechiul atelier al pictorului Engelhart, prieten cu Klimt şi cumnatul lui Koloman Moser. El se căsătorise cu Doris Mautner von Markhof, artistă şi ea, ai cărei părinţi ocupau o reşedinţă vastă la Semmering. «Studioul» lui Engelhart se ridica în parcul proprietăţii lor. Am trăit într-o atmosferă fermecată de vecinătatea lor. Interiorul lor fusese transformat de Josef Hoffmann şi Koloman Moser şi când mergeam acolo deseori întâlneam familia Wittgenstein. Poveşti incredibile… Mama mea cunoştea toate aceste vechi familii ale Atelierelor Vieneze şi ştia cine, ce a păstrat. Am urmat-o în toate cercetările ei”, mărturisea colecţionarul.
Opere de Josef Hoffmann şi Koloman Moser în Neue Galerie din New York
El însuşi a devenit un negustor de artă de neocolit, expert şi consilier privilegiat al lui Ronald Lauder, fondatorul “Neue Galerie” din New York, un muzeu a cărui creaţie a încurajat-o şi pe care l-a calificat drept “ambasadă a Vienei”. El şi fratele său au împrumutat opere multor expoziţii şi au semnat numeroase lucrări. Ultimul proiect este menit să dea măsura muncii lui neobosite, subliniind prin 100 de obiecte estetica Vienei la 1900, de la scaunul fetiş în lemn curbat semnat de Adolf Loos, una dintre primele piese achiziţionate de el, până la obiecte necunoscute, concepute de epigoni ai lui Josef Hoffmann.
Interior Secession în Neue Galerie din New York
Cea mai plăcută amintire a colecţionarului, cea mai amuzantă rămâne cea a ceainicului lui Hoffmann, cumpărat la sfârşitul anilor ’70 într-un garaj din Londra, de la un negustor care de atunci şi-a făcut un nume şi a devenit consilier al celebrităţilor.
Un dulap al lui Moser, pentru apartamentul Eisler Terramare, după care s-a inspirat, se pare, şi Klimt
Dar emoţiile sale sunt legate mai ales de bijuterii. “Multe au fost adunate de mama. Totuşi, eu am cumpărat o broşă la o licitaţie în Canada. Când a apărut, pe neaşteptate, mi-am amintit că mai întâlnisem în arhive numele familiei care emigrase acolo. I-am retrasat periplul…” Se află în ea întregul spirit al Atelierelor Vieneze: vocabularul geometric, arhitectural al lui Hoffmann, alegerea pietrelor semipreţioase numai pentru frumuseţea lor, şi nu pentru valoarea de piaţă, rafinamentul executării. Şi, în final, interesul special pe care Klimt l-a purtat acestor broşe, până la a le plasa în unele dintre portretele sale. “Am urmat căutările mamei mele şi am ajutat-o să restabilească legăturile cu Viena acelui timp. Sunt fericit. Totuşi, cu titlu personal, nu încetează să mă mire un lucru. Pasiunea care mi-a invadat viaţa a schimbat lumea din jurul meu. În tinereţe, nu frecventam decât artişti. Astăzi, nu mai cunosc decât colecţionari”.
Hoffmann, Moser, Klimt, un triunghi de aur
Bufet Secession de Koloman Moser
În “Atelierele Vieneze” erau produse trei sau patru exemplare după modele desenate de Hoffmann sau de Moser, de o calitate fără defect. Prin arta lor, “Atelierele Vieneze” au produs o adevărată revoluţie, o egalitate între toate artele, între bărbaţi şi între femei. O pictură de Klimt era recunoscută de aceeaşi valoare ca o ceramică sau o creaţie vestimentară a Emiliei Flöge. Apariţia materialelor sărace, precum pânza, în producerea obiectelor “Gitterwerk” a fost o revelaţie. Etapa următoare a artelor decorative era străină “Atelierelor Vieneze”, dar nu şi lui Otto Wagner, cunoscut deja din operele create pentru “Casa de Economii”.
Forme curbate în sofisticatele creaţii ale lui Koloman Moser
Dincolo de concepte, mobilele îşi au istoria lor, cu amintiri mai fericite sau mai puţin fericite. Descoperi o sufragerie cu masă, scaune, bufete şi un dulap din stejar, negre, în proporţii perfecte, care au aparţinut familiei Wittgenstein, ce făcea parte din burghezia evreiască a Vienei.
Serviciu de ceai creat de Josef Hoffmann
Am putea aminti şi un spectaculos Salon creat de Koloman Moser, făcut pentru profesor doctor Eisler Terramare, la căsătoria sa. Este realizat în pin norvegian şi lemn de coral, arbore din insulele Reunion, ale cărui linii hieratice şi incrustaţii te fac să te gândeşti la decorul bizantin demn de un film expresionist al lui Eisenstein.
Serviciu de cafea realizat de Josef Hoffmann
Întregul apartament gigantic era mobilat de către Moser. O comandă dată acestuia era în epocă un summum al modei şi modernităţii. Într-o cameră nu găseşti decât un dulap şi un fel de cub înalt cu sertare, de culoare neagră, din stejar, cu mânere din nichel. Se pare că acest dulap cu siluete feminine încoronate l-a inspirat pe Klimt într-una dintre picturile sale.
Scaun din Atelierele Vieneze
Fritz Wändorfer, de la Atelierele Vienez, prieten cu Koloman Moser şi Josef Hoffmann, a dorit, în lipsa artistului, să-i renoveze studioul lui Klimt. Ideea i-a displăcut acestuia, intolerant la schimbări, căruia i-au trebuit mai mult de şase luni ca s-o accepte. După 1918, aceste mobile au rămas familiei sale şi apoi au fost cumpărate după zece ani de către acest colecţionar.
Să ne aducem aminte că pesimistul Cioran scria: “În Europa fericirea s-a terminat la Viena”. Dar câteodată a şi început de aici.
