Statele Unite s-au opus prin veto, la ONU, unui proiect de rezoluţie prezentat de Kuwait în Consiliul de Securitate care cerea o protecţie a palestinienilor în Fâşia Gaza şi Cisiordania ocupată, relatează AFP.
Zece ţări, inclusiv China, Franţa şi Rusia, au votat vineri în favoarea acestuii text, iar alte patru ţări – Regatul Unit, Etiopia, Polonia, Olanda – s-au abţinut.
Consiliul de Securitate al ONU a respins, câteva minute mai târziu, un proiect de rezoluţie american care acuză mişcarea islamistă palestiniană Hamas de recentele violenţe în Fâşia Gaza. Statele Unite sunt singura ţară care a votat ”pentru” acest text.
Unsprezece ţări s-au abţinut, iar Kuwaitul, Bolivia şi Rusia au votat împotrivă. Înaintea celor două voturi, ambasadoarea americană la ONU Nikki Haley a apreciat că proiectul Kuwaitului, care condamna Israelul în recentele violenţe de la bariera sa de securitate cu Fâşia gaza, este ”în mare parte inexact în modul în care prezintă evenimente recente”.
Ea a avertizat joi că Statele Unite aveau să se opună printr-un ”veto sigur” proiectului Kuwaitului – care reprezintă ţările arabe în Consiliu.
Versiunea finală a acestui text îndemna la ”luarea în considerare a unor măsuri care să garanteze securitatea şi protecţia” civililor palestinieni şi cerea ca secretarul general al ONU Antonio Guterres să prezinte un raport cu privire la un eventual ”mecanism de protecţie internaţională”, potrivit news.ro.
Peste 110 palestinieni au fost ucişi în tiruri israeliene de la sfârşitul lui martie, majoritatea de-a lungul barierei israeliene de protecţie. Niciun israelian nu a fost ucis.
Un proiect de rezoluie ONU este adoptat cu nouă din cele 15 voturi ale membrilor Consiliului de Securitate şi fără veto din partea membrilor permanenţi ai Consiluului – China, Franţa, Regatul Unit, Rusia şi Statele Unite.
O palestiniană ucisă de forţe israeliene în timp ce încerca să ajute un protestatar rănit
O palestiniană a fost ucisă vineri de forţe israeliene în timp ce încerca să ajute un protestatar rănit la bariera israeliană de protecţie cu Fâşia Gaza, potrivit unor oficiali în domeniul securităţii şi martori. Israelul a acuzat că militanţi i-au atacat trupele cu arme şi o grenadă, scrie Reuters.
Razan Al-Najar, în vârstă de 21 de ani, este al 119-lea palestinian ucis de la 30 martie în Fâşia Gaza, o enclavă în care la putere este Hamasul.
miscarea palestiniana hamas pe care o acuza sua prin ambasadorul haley, a fost creata de shin bet , securitatea israeliana in 1983 ca sa divizeze palestinienii si sa scada spijinul pentru plo organizatia de eliberare a palestinei….la fel ca al quaida care a fost mosita de cia si folosita ca fatada sa atace wtc in 911….jidanii si aliatii lor tradatori americani vinduti israelului prostesc o lume intreaga….