Summit-ul NATO de la București: Ce mai are de zis Merkel

Fostul cancelar german Angela Merkel a reacționat, luni, după criticile preşedintelui Volodmir Zelenski…

De (G.D.)
Summit-ul NATO de la București: Ce mai are de zis Merkel

Fostul cancelar german Angela Merkel a reacționat, luni, după criticile preşedintelui Volodmir Zelenski…

Fostul cancelar german Angela Merkel a reacționat, luni, după criticile preşedintelui Volodmir Zelenski privind refuzul admiterii rapide a Ucrainei în NATO, Merkel transmiţând că susţine în continuare decizia Summitului NATO desfăşurat în 2008 la Bucureşti.

La summitul NATO desfăşurat la Bucureşti în anul 2008, cancelarul german din acel moment, Angela Merkel, şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy s-au pronunţat împotriva solicitărilor altor naţiuni occidentale de admitere rapidă în NATO a Ucrainei şi Georgiei, motivând că nu erau democraţii stabile, aminteşte cotidianul Le Monde.

„Fostul cancelar dr. Angela Merkel asumă decizia sa în contextul Summitului NATO desfăşurat în 2008 la Bucureşti”, a transmis luni după-amiază purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, conform agenţiei DPA şi publicaţiei Die Welt.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt a anunţat că Angela Merkel susţine eforturile internaţionale în sensul opririi războiului Rusiei în Ucraina. „În contextul atrocităţilor care sunt vizibile în Bucha şi în alte zone din Ucraina, fostul cancelar susţine toate eforturile actualului Guvern de la Berlin şi ale comunităţii internaţionale în sensul solidarităţii cu Ucraina şi opririi actelor barbare şi a războiului Rusiei din Ucraina”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Angela Merkel a transmis acest mesaj în contextul criticilor preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a criticat „refuzul voalat” al NATO de a admite Ucraina, din cauza „temerilor absurde ale anumitor lideri politici care au crezut că, prin respingerea Ucrainei, vor putea calma Rusia”. „Îi invit pe doamna Merkel şi pe domnul Sarkozy să viziteze Bucha şi să vadă care este rezultatul politicilor de concesii faţă de Rusia”, a afirmat Volodimir Zelenski.

În „Declaraţia Summitului de la Bucureşti” (2008), Alianţa Nord-Atlantică saluta „aspiraţiile euro-atlantice ale Ucrainei şi Georgiei în sensul de a deveni membre NATO”. „Am stabilit astăzi că aceste ţări vor deveni membre NATO. Ambele ţări au avut contribuţii valoroase pentru operaţiunile Alianţei”, arăta „Declaraţia Summitului de la Bucureşti”, fără însă a fixa un termen pentru admiterea Ucrainei şi Georgiei.

Președintele Germaniei, mult timp susținător al apropierii Occidentului de Rusia, își regretă poziția

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, mult timp susținător al apropierii Occidentului de Rusia, și-a exprimat regretul pentru poziția sa anterioară, spunând că sprijinul acordat ani de zile gazoductului Nord Stream 2 a fost o greșeală clară.

Steinmeier, fost ministru de externe sub cancelarul Angela Merkel, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina a însemnat că el și alții trebuie să recunoască în mod onest ce au greșit.

„Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”, a spus el, potrivit Reuters.

„Am eșuat în a construi o casă europeană comună”, a declarat Steinmeier. „Nu am crezut că Vladimir Putin va îmbrățișa ruina economică, politică și morală completă a țării sale de dragul nebuniei sale imperiale”, a adăugat el.

„În acest sens, eu, ca și alții, m-am înșelat”.

 

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. @Paulian Ionescu: ce crezi ca ar fi raspuns primul ministru israelian daca, la randul lui, ar fi fost intrebat: daca maine Israelul ar fi atacat de sirieni, iranieini si palestineni, ar ceda Ierusalimul? Care crezi ca ar fi raspunsul?
    @axon: iti reamintesc: Legea nr 3. Si daca rusii au distrus toata armata ucrainiana, cu cine se mai bat acolo? Te pomenesti ca s-au imbatat – din nou – si se omoara intre ei ( eea ce nu ar fi un lucru neaparat rau)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.