Surse americane: Rusia pregăteşte un avertisment pentru Occident

Experţii militari americani consideră că Rusia are capacitatea de a desfăşura suficiente forţe pentru o invazie completă până la mijlocul lunii februarie

De (R.C.)
Surse americane: Rusia pregăteşte un avertisment pentru Occident

Shaheen II, rachetă balistică sol-sol capabilă să transporte arme convenţionale şi nucleare la o distanţă de 1.500 km,  fotografiată în timpul unui test din Pakistan, la  23 mai 2019.

Experţii militari americani consideră că Rusia are capacitatea de a desfăşura suficiente forţe pentru o invazie completă până la mijlocul lunii februarie

Oficialii militari şi de informaţii din SUA consideră că Rusia intenţionează să organizeze luna aceasta un mare exerciţiu cu arme nucleare, ca avertisment pentru NATO de a nu interveni dacă preşedintele Vladimir Putin decide să invadeze Ucraina.

Generalul Mark Milley, preşedintele şefilor de stat major, şi Avril Haines, director al serviciilor naţionale de informaţii, au declarat în faţa parlamentarilor din Camera Reprezentanţilor într-o şedinţă cu uşile închise că Putin plănuieşte să înceapă exerciţiile la mijlocul lunii februarie, relatează Financial Times.

De obicei, Rusia îşi organizează în toamnă exerciţiile nucleare anuale care implică testarea rachetelor balistice intercontinentale de pe uscat, de pe mare şi din aer. Însă SUA consideră că Putin a decis să le organizeze mai devreme în acest an ca o demonstraţie de forţă.

SUA consideră că perioada optimă pentru o invazie rusă ar fi de la jumătatea lunii februarie până la sfârşitul lunii martie. Desfăşurarea exerciţiilor pentru a coincide cu o invazie ar trimite un semnal puternic către NATO cu privire la puterea nucleară a Moscovei, care este cea mai mare din lume. Rusia are puţin sub 4.500 de focoase nucleare în arsenalul său.

„Ar fi un mesaj incredibil de provocator şi premonitoriu dacă ar face acest lucru simultan cu o invazie a Ucrainei”, a declarat Rebeccah Heinrichs, expert în politica privind armele nucleare la Hudson Institute din Washington.

Washingtonul estimează că Rusia a desfăşurat suficiente forţe pentru un atac limitat, dar a poziţionat doar 70% din trupele de care ar avea nevoie pentru o invazie la scară largă, care ar include un asalt asupra Kievului, capitala Ucrainei.

Experţii militari americani consideră că Rusia are capacitatea de a desfăşura suficiente forţe pentru o invazie completă până la mijlocul lunii februarie, ceea ce ar coincide cu începutul preconizat al exerciţiilor sale cu arme nucleare.

Distribuie articolul pe:

46 comentarii

  1. Crezi ca Biden va avea probleme-n 24 Martie

    apropos la … paradoxala „pace” straniu-accidentala cu IRAN-ul !

    😀 😀 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.