Tăcerea e cea mai revoltătoare. Au tăcut toți. Nu îi vezi nicăieri

Deputata Diana Buzoianu condamnă lipsa de implicare a autorităților. Parlamentara USR  îi nominalizează pe cei pe care ar fi trebuit să îi vedem dând explicații.  „Românii simpli sunt din ce în ce mai umiliți”, spune Buzoianu.

Tăcerea politicienilor aflați la putere este suspectă. Atât accidentul mortal de la 2 Mai, cât și moartea tinerei gravide din Botoșani au îndoliat România. Mai sunt cazuri care ne-au îndurerat, dacă ar fi să ne gândim doar la vara aceasta.

„(…)cel mai revoltător la cazul acesta (accidentul de la 2 Mai, n.r.) este tăcerea. A tăcut și domnul Iohannis, a tăcut și domnul Bode, a tăcut și domnul Ciucă, toți, Ciolacu. Nu îi vezi nicăieri. Și pe cazul pe acesta, și pe cazul de la Botoșani, nimeni nu vorbește, Rafila nu vorbește, deci suntem practic țara nimănui. Când este vorba de un caz în care niște oameni simpli, de rând, pățesc ceva, suferă, mor, nu vorbește nimeni cu ei, nu vorbește nimeni despre ei, dintre cei care ar fi trebuit să vorbească zilele acestea”, a declarat Diana Buzoianu.

„Am auzit aici inclusiv declarația domnului Gîdei (deputat PSD, n.r.), care certa presa că de ce nu a vorbit presa, de ce nu cere presa demisia. Păi voi sunteți cam singurii care au vorbit în zilele astea, presa adevărată care a vorbit și care a scris despre lucrul acesta. Domnul Gîdei uită să spună că, de exemplu, președinta Consiliului Județean de la Botoșani este cea care a numit în funcție (…) și șeful spitalului de la Botoșani, și domnul Gîdei vine și spune că presa ar trebui să ceară demisii. Păi ar trebui să ne uităm un pic, că partidele acestea au instrumente!”, a continuat ea.

„Noi, de exemplu, USR, suntem în caravana «DNA-ul pădurilor» de două săptămâni și știm că ne confruntăm cu un fenomen infracțional foarte grav, foarte important de gestionat, care ne pune sănătatea noastră în pericol. În toate județele în care am mers, toate autoritățile publice cu care am vorbit au dat exact aceeași scuză pe care o dădea domnul Gîdei, sigur se întâmplă undeva, dar nu se întâmplă la noi în județ, sau sigur s-o fi întâmplat poate și la noi în județ, dar nu se mai întâmplă acum – și noi rămânem cu pădurile tăiate, rămânem cu oamenii morți în spitale, rămânem cu oamenii călcați pe o stradă, pur și simplu, în cazurile acestea aberante, și nu răspunde nimeni pentru lucrul acesta”, spune Diana Buzoianu.

„PSD și PNL au condus țara asta într-un fel în care, așa cum ați menționat și dumneavoastră, s-a creat această „dublă Românie”, o Românie a celor privilegiați, cu beneficii, care sunt protejați, în orice caz, și o Românie a românilor simpli, care își plătesc, stați liniștiți, taxele și au, de exemplu, și asigurare de sănătate, au și dreptul să fie în siguranță pe stradă, dar nu sunt de cele mai multe ori”, a mai afirmat deputata.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

12 Comentarii

  1. Abia asteptam sa puneti voi din nou mana pe putere, ca sa ne aduceti belsug in case, cat nu putem duce … glumesc, desigur!
    Daca nu dati repejor din coada, pragul de 5% la anu’ va fi o mare incercare pentru voi … pe care s-ar putea (si bine-ar fi!) sa n-o depasiti!
    O sa va fie cam greu sa treceti de la munca cu gura la cea cu spinarea!
    Moderatorul Cotidianul pare ori incet la minte (cica trimit comentarii prea repede daca o fac o data la 2-3 zile), ori e usecurist!

  2. Lasă-ni, făh! Mai ghini trieși la cratiț’ c-acuș’ hini siezonu zacuști și iar să scumpiesc toati…
    P.S Uăi cuopchii, iar avieț probliemi cu softu’?…

  3. Luați paru’ la ei !
    Corpul de Control al prim-menestrelului Çolaku NU A GĂSIT ILEGALITĂȚI în activitatea clubului de fotbal al Armatei „Steaua”!
    Deci CONTROLUL A FOST ABUZIV, trebuie decontat financiar PERSONAL prim-menestrelului! …iar faptul că Çolakul A IMPUS prin Anghela Tîlvără ca infractorul și pușcăriașul eliberat condiționat cioban să-și poată introduce echipa de fotbal ILEGALĂ pe stadionul administrat de U.M. C.S.A. „Steaua” se numește ÎNCĂLCAREA LEGII, ÎNCĂLCAREA REGULAMENTELOR MILITARE, ABUZ DE PUTERE, TRAFIC DE INFLUENȚĂ, și CORUPȚIE LA NIVEL ÎNALT!

  4. USR-istii astia sunt ca hienele care cum vad un hoit cum incep sa se hraneasca !!!

  5. Pe când cu Ordonanța 13, bună, proastă, puțin contează, pe străzile Bucureștiului, armata, pardon, societatea civilă licărea din câteva zeci de mii de telefoane. Azi, cu acest caz teribil „2 Mai”,societatea așa-zis civilă este zero. De ce? Pentru că ordinul a fost arma la picior. Pe viitor, așa cum fac de mult timp, când aud de ONG-uri, mă uit disperat după o felie de lămâie, să-mi reprim greața. Nu cad în păcatul generalizării, sigur sunt și organizații civile animate de cele mai bune intenții, dar imensa majoritate miroase cam a Groapa de la Glina.

  6. O alta pareroloaga care nu a făcut nimic concret pentru aia 200.000 euro pe care ii consuma din fonduri publice anual ca deputata!
    Rusine! Rusine! Rusine!

  7. Demiteri si puneri sub acuzare a sefilor care au indrmat pe agentii de pe teren sa-l ” faca scapat” pe tanarul drogat de bani gata.
    Cumva, seful ce a decis asta stia cine este beizadeaua in cauza. Ancheta trebuie sa fie publica si sa mearga adanc pana cei de la DIICOT.

  8. Fa toanto, cand erati la putere cu PNL ati facut ciocul mic si cu Piatra Neamt si cu Colentina. Drogata dracu! Te-ai trezit si tu viata vaco?

  9. Ba da îi vezi strigând,slava ucraina…se întrec în asta ,de România nu le pasă

  10. Doamna ,apreciez comentariile dumneavoastră sunt pertinente si la obiect ,dar din păcate detest colegii dvs. USR care prin multe locuri din tara nu stiu decât sa bage batul printre gard cum se spune si fara sa rezolve nimic Stima!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.