Merkel a fost prezentată ca singura figură credibilă a lumii occidentale, după șocurile Brexit
Guvern
Oamenii au strigat ”Jos Guvernul!”, ”Jos penalii!”, ”Jos ciuma roșie!”.
Textul moțiunii, intitulate „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” a dat naștere unor critici vizavi de limbajul folosit.
Persoanele încadrate cu normă parțială care au salariul sub 665 de lei vor fi nevoite de anul viitor să vină cu bani de acasă în loc să câștige.
Premierul Mihai Tudose are, luni dimineață, o întrevedere cu reprezentanţii medicilor de familie, aceştia fiind nemulţumiţi de birocraţia din sistemul de sănătate.
Negocierile pentru formarea unui nou guvern de coaliție în Germania au eșuat, ceea ce ar putea duce la organizarea de alegeri anticipate.
Edilul a sesizat că Primăria pe care o conduce riscă falimentul din cauza penalităţilor pe care trebuie să le plătească firmelor
Cartel Alfa acuză Guvernul că încearcă „hoțește” să găsească soluții, prin obligarea tuturor angajatorilor, în interval de o lună, să inițieze negocieri colective.
Partidul Național Liberal a depus, vineri, moțiunea de cenzură intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.
Liderii PSD discută în ședința Consiliului Executiv PSD de la Băile Herculane un document.
O creştere bazată pe consum nu este una sustenabilă și ar trebui să fie încurajate investițiile, a declarat, vineri, președintele Klaus Iohannis, după ce premierul Mihai Tudose a afirmat că „tendința de consum arată mai degrabă modernitate în cazul României”. Președintele Klaus Iohannis este prezent, vineri, la Goteborg, pentru a participa la Summitul social privind […]
La noi, societatea s-a schimbat profund. Sperăm ca și mentalitatea să se schimbe.
Există „diferențe, diferențe profunde (…) este o muncă dificilă, o muncă foarte complicată”, a declarat cancelarul german presei.
Pe 23 octombrie, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a depus la Curtea Constituțională o sesizare privind cercetările DNA.
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege privind modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală, propunând, printre altele, introducerea unei noi infracțiuni.
„Prin măsura de disponibilizare de personal se urmărește reducerea activității CEH, echilibrarea bugetului de venituri și cheltuieli și îmbunătățirea indicatorilor
A doua rectificare bugetară din acest an a fost adoptată miercuri de Guvern, cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,96% din PIB, potrivit unui comunicat al Executivului.
Dorim crearea mediului propice unei relații funcționale medic – familie – comunitate pentru îmbunătățirea sănătății cetățenilor României.
Secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, s-a prezentat joi la Direcția Națională Anticorupție. Aceste este audiat de procurori, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, în dosarul privind OUG 13. stire in curs de actualizare
Producătorii agricoli din sectorul vegetal vor beneficia de sprijin financiar pentru culturile amplasate pe teren arabil, pentru anul de plată 2016, după ce Guvernul a stabilit în ultima ședință cuantumul și plafonul ajutorului național tranzitoriu ANT1. Printr-o Hotărâre, Executivul a stabilit cuantumul de 17,72035 euro/ha, iar fondurile totale alocate sunt de 119,422 milioane de euro, […]
Președintele Klaus Iohannis a făcut referire, în discursul său de la bilanțul DIICOT, la…
„Am solicitat întrunirea Comitetului Executiv Naţional şi declanşarea procedurilor de… (Informații actualizate în articol)
Poliţia germană a organizat percheziţii miercuri în apartamentele a patru …
Fosta șefă a Loteriei Române Liliana Mincă are mari șanse să ocupe, în viitorul apropiat, un post de secretar de stat la Ministerul Educației Naționale.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că nu s-a discutat despre promovarea unei noi ordonanţe de urgenţă pentru modificarea codurilor penale, potrivit news.ro. După ce se va decide noul ministru al Justiţiei, a mai spus liderul PSD, trebuie să fie organizată o dezbatere despre toată legislaţia din justiţie, inclusiv deciziile Curţii constituţionale, iar în […]
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, întrebat despre decizia Curţii de Apel Alba Iulia de anulare a unei pedepse pentru abuz în serviciu, că dacă ordonanța 13 nu era abrogată, nu se ajungea la o astfel de situaţie. În opinia lui Dragnea, decizia instanţei a arătat că Guvernul a avut dreptate. Întrebat dacă va […]