Organizații precum Stat Islamic, Al Qaeda, Bokoharam, dar și cei pe care președintele Turciei îi consideră dușmani nu fac decât să distrugă civilizația musulmană.
pace
Reprezentanții rebelilor vor insista pentru implementarea completă a unui armistițiu. Ei acuză f…
Noul secretar general al ONU, António Guterres, și-a început duminică mandatul în fruntea organizației internaționale cu un apel pentru pace în lume, transmite EFE, citată de Agerpres. „Azi, de Anul Nou, cer tuturor să urmărim același scop: să facem din pace prioritatea noastră”, a declarat Guterres, în primul său mesaj ca șef al ONU. Fără […]
Fostul fotbalist Daniel Prodan a primit, postmortem, Em…
La deschiderea exercițiilor “Ucraina-2015”, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice (NATO), Jens Stoltenberg, a declarat că exercițiile militare pe care NATO le desfășoară împreună cu Ucraina reprezintă o posibilitate de a învăța împreună să salvăm vieți omenești, transmite Unian, potrivit B1.ro. „NATO există pentru ca oamenii să se simtă în siguranță. Iar acest lucru se referă […]
În vestul Poloniei actuale, o forţă de acţiune rapidă a NATO tocmai a încheiat săptămâna trecută o serie de exerciţii şi manevre.
Conflictele și crizele declanșate la porțile continentului european arată că anii de pace în Europa au trecut, a declarat joi ministrul polonez al apărării, Tomasz Siemoniak, la o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, desfășurată la Zagan, în vestul Poloniei, relatează AFP, potrivit AGERPRES. ”Politicieni și mass-media, trebuie să spunem […]
Ticluită să eşueze, încetarea focului în Ucraina pare mai degrabă o pauză într-un război în curs de escaladare.
SUA şi Germania au căzut de acord să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei, însă posibilitatea livrării de arme letale americane pentru armata ucraineană a fost trecută …