Terapia șoc Boc

Întrebare: Care este prima poezie pe care o învață copilul român?

Răspuns: Cățeluș cu părul creț, fură rața din coteț și se jură că nu fură și l-am prins cu rața-n gură!

Asta e tot?

Tăt.

Wow, tare de tot. „Cu lața-n gulă…”, mai surâde și repetă ca bonus ăla micu’, în timp ce ăi mari sunt mulţumiți și ei. Hihihii, râde buna cu palma la gură și bunelul mai trage o gură de palincă, „fain îi pruncul lui nea Boc, trăiască, mânca-l-ar și buna!”.

Toată lumea râde de se prăpădește, ce frumos a perceput copilașul cel drag prima învățătură de viață și muncă. Orice ar fi, nu recunoști nimic!

Doar că ce merge la capătul satului între două otave – a doua coasă în satele de munte, asta pentru cei care au mers doar în Noua Zeelandă ca să priceapă cum stăm cu cianurile, și nu la Lugoj să vază minunea celor 9,5 kilometri de autostradă. „Nooă kilometri, vere, măi să fie, asta n-o făcut-o nici răposatu Brukenthal”, „Apăi și cinci sute, frate, treabă faină, Bechtel, nu-i șagă, te pui cu nemții!” – nu mai e valabil când ești prim-ministru. Azi spui alta, decizi apoi alta, apoi o răsucești ca trenul de Bistrița la Sărățel, dar de ajuns, ajunji undeva. Păi nu? Da’ unde?
It’s another question.

Adică ce l-a apucat pe primul-ministru român, așa, hodoronc-tronc, hodoronca-troca, s-o dea cotită și după ce o ținea langa cu tăiatul de 25 la sută și retezatul cu 15 la sută, cu reduceri de personal și disponibilizări de oameni care nu prea muncesc 16 ore pe zi ca șefu’ ăl mare (tare chestia cu 16 ore, da’ o lăsăm pe joi, nu spunem anul), că facem și dregem măsurile de austeritate și solidaritate, cu mic cu mare spre a Patriei cinstire, hop-Boc-țoc, la loc comanda! Oare de ce? Să se fi speriat întregul guvernul și coaliția de guvernare de drama bebelușilor și suferințele acelor părinți? Nu. Să fi venit incognito vreun premiant Nobel pentru economie și să-i fi șoptit într-o noapte încinsă de august lui Emil Boc că nu e bine ce face? Nici vorbă.

Și atunci?

Atunci a fost așa. Ăl mare a întrebat și el pe ăi ceva mai mici, dar mai-marii de la SRI și SIE, „cum stăm băieți? În teritoriu, cu gloata, care e atmosfera? Dar pe afară cum mișcă ăia la ce facem și dregem noi?”.

Și s-au făcut rapid două materiale, punctaje, să le zicem, nu foarte lungi, că nu stă nimeni să citească km de vorbe, „Pe scurt, Lăzăroiule!”, „Pe scurt, șefu’, e nasoală treaba, cam cârâie și mârâie poporul și fără subvenții la căldură și cu scumpirile alea mari de la toamnă și cheltuielile alea și mai mari de la iarnă, e bucluc! Nu ține, șefu’! Și nici Sarkozy nu e dat pe spate după Elena Udrea cu turismul românesc, tot cu Carla Bruni o ține, avem informații confidențiale de la agenții acoperiți infiltrați printre romii trimiși înapoi!”.

„Da, am înțeles, e limpede că ăla mic iar n-a înțeles bine ce are de făcut și reformele merg aiurea și restructurarea și modernizarea României întârzie, să luăm măsurile care se impun. Faceți-mi o legătură la Palatul Victoria să vorbesc eu direct cu dl prim-ministru al României!”

Și asta fost tot. Primul-ministru a înțeles că terapia șoc n-a prea dat rezultate nici în Chile, nici în Bolivia, iar Polonia lui Balcerowicz e țară catolică și ăia fac cruce invers ca ortodocşii noștri. Și atunci s-a omenit și Emil Boc din mers. Pentru cei interesați recomandăm Naomi Klein, „Doctrina șocului. Nașterea capitalismului dezastrelor” (Editura Vellant, 2008), volum masiv și ultradocumentat despre jalea jalei cu FMI-ul și terapiile șoc. Și uite așa am dat-o la răsucit, o să crească iar salariile, nu se știe bine când și cum, n-o să se taie nici subvențiile pentru căldură. Vorbe vorbe, vorbe. Și tot așa, o țară care stă cu gura căscată calculează toate cele, clipă de clipă, d-aia n-apucă oamenii să se îmbogățească precum Adriean Videanu, care tot cu munca o ține zi și noapte în țara unde nimeni nu mai înțelege nimic ce se petrece. Azi așa, mâine la fel, frumoasă-i viața, frățioare, pe la noi, dă-i cu șoc, dă-i cu Boc, până n-o mai rămânea deloc! Măcar veselie și bucurie, joc, șoc și Boc să fie!