Noua Zeelandă a intrat în lockdown timp de trei zile din cauza cazurilor de COVID 19, varianta Delta. Autoritățile au confirmat șapte cazuri, toate legate între ele, și au decis să instituie restricții.
Inițial restricțiile au fost impuse după apariția unui singur caz de infectare cu varianta Delta în cel mai mare oraș al țării, Auckland, anunță Reuters.
Ulterior, în Noua Zeelandă au fost înregistrate șapte cazuri de COVID-19, varianta Delta. Este cel mai mare număr din ultimele șase luni, iar autoritățile au decis să impună restricții timp de trei zile, în toată țara, și șapte zile în Auckland.
Restricțiile au intrat în vigoare miercuri. Ca urmare, circulația pe străzi este redusă, iar locuitorii sunt obligați să poarte măști în supermarketuri, benzinării și farmacii.
Numeroase activități s-au mutat din nou în mediul on-line, iar marți, magazinele au fost luate cu asalt de oamenii care și-au făcut provizii.
„rad de prosti”: numele tau aici te reprezinta perfect. prostul rade intotdeauna cu gura pana la urechi, ca matalutza asa. sincer, toti cei care comenteaza la Cotidianul impotriva Romaniei Mari si a drepturilor Constitutionale, ori sunt agentii serviciilor anti-romanesti, fie sunt #spalati BINE pe creieri. ca si mataluta cand te uiti in oglinjoara…se vede ca esti platiti pentru ca te „agati” disperat de toti cei care scriu impotriva tradatorilor si criminalilor Romaniei. toate comentariile tale sunt de „deviere” si „agatare” a altor comentatori. esti varza. usor cu izoleta in china sa te duci. hai succ_escuri!