26 ianuarie este pentru unii nostalgici incurabili ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu. Motiv să treaca pe la mormântul dictatorului. Pentru restul României este un prilej să vorbim despre elefantul din cameră. Duminică, ministrul Apărării, Radu Miruță, dădea un răspuns ambiguu întrebat dacă Ceaușescu a fost un patriot. Nu este singurul politician care a relativizat ororile comise de dictator. Și nu este singurul român care uită cea mai neagră parte a istoriei acestei țări. O spun sondajele.

Noul tren polonez cumpărat de România a ajuns în țară. Este prima dintre cele 62 de garnituri electrice pe care le-a comandat Bucureștiul și ar trebui s-o vedem pe traseu în cel mult patru luni. Trenul poate atinge viteza de 160 de kilometri la oră și este potrivit în special pentru traseele scurte.

Spre deosebire de China sau SUA care își țin aurul acasă, Germania are o treime din rezerve la New York. Experții cer repatrierea celor peste 1.236 de tone din cauza atitudinii imprevizibile a lui Trump. Aceștia se tem că tensiunile diplomatice ar putea bloca accesul la tezaur.