Circulația rutieră va fi restricționată, sâmbătă și duminică, pe străzile adiacente Grădinii Icoanei pentru a permite desfășurarea manifestării cultural-religioase „Duminica Ortodoxiei”.
Brigada Rutieră a anunțat că, sâmbătă, între orele 15.00 și 21.00 circulația va fi restricționată pentru procesiunea religioasă care va avea loc pe traseul str. Icoanei — str. I. L. Caragiale — str. Polonă — str. Pictor Arthur Verona — Parcul Icoanei.
Duminică, între orele 11.00 — 16.00 procesiunea va avea loc pe traseul str. Icoanei — str. I. L. Caragiale — str. Polonă — str. Pictor Arthur Verona — Parcul Icoanei.
Deplasarea participanților se va face pe partea carosabilă, cu restricționarea traficului rutier și închiderea temporară a circulației pe aceste străzi.