Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că după accidentul cu 10 morți de la Ialomița singurul lucru pe care l-a făcut a fost să atace PSD.
„Avem un președinte care a blocat în ultimul an orice, așa că acum spune ce nu a făcut, că nu poate spune ce a făcut. Cred că e o zi de campanie în care e nervos că a făcut drumul până în Moldova. Eu nu l-am văzut de multe ori la Iași sau în vreun spital, dar știu că vinerea blochează traficul cu coloana de mașini pentru a merge acasă. Avem un președinte care nu e adaptat la ce se întâmplă în țară. A mers în America și a venit cu o șapcă.
Astăzi am avut o tragedie națională, iar tot ce a putut Președintele României a fost să atace PSD”, a scris pe facebook Valeriu Steriu.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, la Iaşi, că de vină pentru acciddntul din Ialomița e nepăsarea „criminală” a PSD și lipsa de infrastructură decentă. Șeful statului a transmis condoleanțe.
„Avem nevoie de infrastrcutură rutieră, digitală. Astăzi avem dinpăcate încă o dată un exemplu de ce este absolută nevoie, de infrastrcutură decentă. Azi-dimineață la 6 și ceva am primit un mesaj cutremurător. Între Urziceni și Slobozia a avut loc un accident rutier groaznic cu 10 morți și aproape 10 răniți grav. M-a întristat foarte mult. Ce poți să spui, condoleanțe și îmi pare foarte rău. Ce să înțelegem de aici? Să înțelegem că lispa de infrastrcutură ucide, precum și corupția ucide. Această nepăsare criminală a PSDiștilor costă vieți de români. Dragii mei, avem nevoie de această infrastrcutră. Ideea cu autostrada nu este doar o ambiție politică, în niciun caz un moft. Acum, în secolul XXI, secolul mobilității avem nevoie de infrastructură ca de aer, altfel pur și simplu vom rămâne în urmă”, a declarat Klaus Iohannis, în Iași.
Șeful statului susține că România a rămas în urmă.
„Cum în urmă trebuie să recunoaștem a rămas România, fiindcă am avut din nefericire atâția ani la conducere PSD. PSD este principalul motiv al rămânerii în urmă a României”, a adăugat Iohannis.
Bilanțul final al accidentului rutier produs în zona localității Sfântul Gheorghe din Ialomița arată că 10 oameni au murit și șapte au fost răniți. Polițiștii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs după ce TIR-ul a pătruns pe contrasens și a lovit microbuzul care ducea, sâmbătă dimineața, pasagerii spre locurile de muncă.
Gandirea Chiorului este filozofia PNL-ului actual, un PDL abia cosmetizat.
Tupeu
Lene
Evaziune fiscala
Sabotarea Romaniei
Sigur ca PSD-istii au comis multe porcii dupa care o sa tragem mult si bine dar PDL-istii vopsiti acum in PNL-isti au comis si mai multe. PSD-istii ii au pe Ciordache, Nicolicea, etc. dar PNL-istii sunt continuatorii lui Boc, Udrea, Turcan, Videanu, Berceanu, Basescu…. Si sustinatorii neconditionati ai Lulutzei, fatuca din sufrageria lui Oprea, co-autoarea dezastrului din Justitia romana. Altfel spus, rau cu raul PSD-ist dar si mai rau cu ce se pregateste.
cinism
aroganta
nesimtire
prostie
mitocanie
mojicie
paranoia
– Nu trebuia sa bage in lupta politica „accidentul cu 10 morți de la Ialomița”; rusine sa-i fie, daca pricepe sensul acestui cuvant !
Copie / drama „Colectiv’.
– Candva, Chioru’ zicea : „Am fortat Constitutia pana la limitele ei.” Navetistul ignora Constitutia.
– Tot candva, o babeta/parlamentar ii raspundea unei jurnaliste, prin Parlament : „Ce Constitutie draga, legile le facem noi !” ( atunci cand il miruia pe Sova).
MIZERIA IOHANNISTA! „UN ANTI-NORMAL PENTRU O ROMANIE NORMALA!” „Geaca rosie” mai calca inca o data in sangele cadavrelor, indiferent ale cui sunt, doar-doar sa se afireme ca un ANTI-NORMAL INTR-O ROMANIE CARE CAUTA NORMALITATEA! Mizeriile acestui ins ajuns din pacate presedinte dupa ce l-a „ucis – politic”pe Antonescu, a defaimat tara si oamenii ei, a nesocotit o natiune spunand ca este doar un popor, s-a plimbat prin lume FARA SA FACA NIMIC PENTRU TARA, doar atat ca mai marii lumii l-au lasat cam …departe de ei si l-au considerat un ageamiu ca presedinte, iata ca din nou creaza in Romania UN DESGUST sinonim cu varsatura fata de ce zice si ce face (RAU!)! Ne este scarba de asfel de actiuni mizerabile!
Ptiu drace !!! Asta vede numai rosu-n fata de frica ciumei! Vedea-l-as in competitie cu Barna din ochi,care pe bune se descarca pe pisdei mai cu perdea,eventual mai cu-n contract,doua…,asta bineinteles ca-l ajuta sa capteze voturile „ciumatilor” de rand,care se simt jigniti cand plavanul scrasneste din dinti in contra molimei mai mult sau mai putin inchipuite…Si totusi,cand te gandesti la cele presupuse 4O% de voturi din sondaje nu ai decat doua variante:fie e o gogoasa umflata strategic la ochi si timpan de anumita parte a seku,fie a dat dracului cu adevarat molima ciumei rosii care se trateaza cu o alta galbuie,tot atat de nociva…Adicatelea,vorba ceea :cui pe cui se scoate !
N-am cum sa nu-l citez pe Kioru care a spus sus si tare ca ‘n-avem nevoie de autostrazi , ca turistii vin cu avionu ‘ iar in 2010 la taierile de salarii , impozitarea pensiilor si marirea tva la 24% , a spus ca ,’cui nu-i convine , n-are decat sa plece’ ! Si nici n-o sa uit cei 10 ani (negri) pierduti ! Mai vrem o data ? 5 s-au dus !
Cand doua masini se ciocnesc, PSD este de vina!!!! Oare cat de cretin trebuie sa fi sa spui asta? Si cat de cretin trebuie sa fi ca sa si crezi ce spune acest impostor, acest hot de case dovedit? A mai spus odata ca „trebuie sa moara oameni ca sa plece Ponta”, securistul care-l pupa acum in partea dorsala! Imi este greatza de nemernicii astia!
Cazul Colectiv nu a fost clarificat, desi exista suspiciuni rezonabile ca a fost o facatura necesara pentru instalarea Guvernului meu.
Sa acuzi actualul Guvern pentru accidentul rutier de la Ialomita este o exagerare inutila a presedintelui care demonstreaza, fara sa-i ceara nimeni, ca este in spatele motiunii de cenzura in urma careia isi va instala un nou Guvern al meu care nu va fi cu nimic mai bun ca precedentul.
Necrofilul Iohannis abia asteapta sa apara un mort, ca sa aiba motiv sa invinovateasca din nou guvernul. Este reguloa lui de trei simplu: el, mortul si motivul invinovatirii.
Pe timpuri securitatea dispune de plutoane de propagandisti care raspandeau diversiunile din om in om. Statea unul la coada la lapte si lansa un zvon puturos, multe erau chiar impotriva lui Ceausescu. Multi din baietii de mai tarziu ai magureanului stiu bine. Era cea mai credibila metoda. Acum securitatea dispune de divizii intregi de diversionisti dar metoda de intoxicare este aceeasi. Doar ca se face online.
Verner isi sapa singur groapa. Nu are nici o sansa sa mai prinda al doilea jilt de presedinte. Vorbeste prea mult comparativ cu mutenia de acum cinci ani ce parea a fi superinteligenta multor romani. Acum au ocazia sa-l citeasca cat de mediocru este ca dotare intelectuala dar si cat de lipsit de caracter este.
Vasile E FOARTE CORECT CE AI SCRIS!
Cotrocenistul are o problema cu el personal,ori nu i-a priit drumul spre Iasi,ori s-a inchinat la sfanta ura si la sfanta violenta verbala,ori,de fiecare data cand haleste ceva stricat de il borfaie indigestia,arunca cu vinovatii spre psd si alde desi alde nu mai e la guvernare! Presupun ca inghite permanent haleala expirata,noi cetatenii trebuie sa ii suportam indigestia verbala care pute? Nu cred!
Multi prostani mai sunt pe forumurile astea, mai ales aia care se dau mari anti-PSD si se fac ca nu inteleg… Bai javrelor securiste ascultati bine ce va zic eu… Daca de 30 de ani nu s-a intamplat decat jaf si distrugere in Romania, este din cauza voastra a lucratorilor si apartinatorilor serviciilor mostenitoare a vechii Securitati, adica din cauza SRI, SIE, SPP, STS. Voi ati cangrenat toata societatea romaneasca pentru ca sunteti dementi si vreti sa stiti tot ce se misca-n tzara romaneasca, pentru ca voi vreti sa dirijati din umbra toti politicienii, toti magistratii, toti politistii. Voi securistilor nenorociti colaborati mana-n mana cu interlopii si mafia de toate felurile pe care-i folositi ca sa va faca voua toate treburile murdare de la crime pana la traficul de carne vie, de organe de fortza de munca samd. Voi nenorocitilor ati obligat pe toti politicienii actuali sa semneze angajamente de colaborare cu voi… De ce nu zice nimeni nimic de angajamentele semnate dupa 1990 si se vorbeste doar de cele semnate inainte? Voi care lucrati in SRI, SIE, SPP, STS sunteti principalii vinovati pentru toate nereusitele si nerealizarile din Romania, voi sunteti vinovati de mortzii de pe shosele ca si de cei ce mor cu zile in spitale. Voi talharilor sunteti vinovati de exodul populatiei din Romania… Voi nu sunteti decat niste criminali si vanzatori de tzara ce v-ati pus in slujba puterilor straine de la Washington shi Bruxelles. Voi meritatzi sa fitzi impushcati fara mila pentru toata mizeria ce-ati creat-o in Romania de 30 de ani si pentru toata suferintza neamului romanesc pe care-n loc sa-l aparatzi l-atzi distrus.
Tot timpul aud chestia asta cu „infrastructura”… niste oameni civilizati si responsabili, ar intelege ca e obligatia fiecaruia sa respecte codul rutier si sa se adapteze la conditiile soselelor pe care le avem. Nu e cazul rromanilor, ei circula in regim de autostrada pe orice DJ, se omoara unii pe altii, dar vina nu e a celui care a incalcat legea, e a administratorilor ca nu i-au construit pista. Si pe autostrazi daca mergi, tot timpul e plin de soferi „responsabili” care merg stilu’ supozitor, la o sufa distanta. Problema Romaniei nu e lipsa autostrazilor, ci faptul ca e populata de animale
dupa cum se vede si din postarile de mai de sus, o tragedie umana este folosita ca argument in batalia politica!
acelasi lucru s-a intamplat frecvent din 1990 incoace, oricine ar fi fost la putere!
nimeni nu spune o vorba despre cum a fost posibil ca un Tir sa intre pe contrasens! ce s-a intamplat acolo, pentru a lua masuri in a preveni repetarea unor astfel de situatii!
cand politica te imbata, nu ai cum sa mai gandesti!
treziti- va retardaților PSD n- a făcut un metru de autostradă și este de vina pentru carnagiulde pe șosele.este așa de greu de constatat după creierul vostru?
Bai asta cu nume de motan in calduri, care scormoneste prin tomberoane, analfabet e fiul lu’ mamica ta, care nu stia ca, in loc sa participi la ora de „Citire” in clasa a I-a, jucai babaroase in spatele scolii ! Ca doar am scris clar (pentru cei care au macar trei clase, ca trenul) ca nu iubesc PSD-ul ! Spre deosebire de tine, care cred ca ai tablourile cu Basila si Iohannis pina si in WC (loc bine ales !) sau pivnita ! Cit despre „autocar” sau „microbuz”, esti prost sau te faci ? Chiar nu intelegi ce vreau sa spun, loaza ? (ps : dca din grota in care locuiesti cu tribul din dotare, adica familia, scoteai capul macar si pina la Ruse, vedeai ca in „tarile civilizate” circula sute de microbuze inmatriculate in Romania, ducind si aducind romani alungati din propria tara de catre canaliile pe care tu le pupi in cur !)
Pai Catarul de Cotroceni are mare experienta in folosirea tragediilor romanilor. Sa nu uitam ca aceasi reteta a folosito pentru debarcarea lui Ponta. Si de cate ori apare vreun prilej favorabil nu ezita sa-l foloseasca, pentru a mai castiga vreun procent. Asa s-a folosit si se mai foloseste si de Caracal. Dar cand este el implicat in ceva, tace ca porcul in cucuruz. Nu l-am auzit sa zica o vorbulita despre traficul de copii, de carne vie, doar si el a facut parte mai demult dintr-o asemenea retea. Nici despre marile tunuri date in sectorul imobiliar, unde draga sa procuratura nu a facut nimic pentru stoparea fenomenului si recuperarea pagubelor. Ca de, cum sa-si atace complicii in ale propriilor afaceri. Daca acum 5 ani ne tot bolmojea cu lupta anticoruptie, cu instrumentul ei principal, procuratura, instituind de fact Republica Procurorilor, acum cand aceasta structura parastatală a dat chicx, devoalata fiind de intamplarile de la Caracal, ne imbrobodeste cu alta Fata Morgana, anume ca pentru toata cele PSD-ul este de vina. Ca in reclama aia cu tipa pe care o doare capul, daca face ceva, de ce a facut, daca nu face, de ce nu a facut. Cam la atata se reduce campania iohanista, dar uita sa ne dea socoteala ce a facut el, ca presedinte in cei 5 ani de domine.
iohannis + baba lui = familie de impostori. el/ea hoti de case dovediti, vanzatori de copii. ravasitoarea, dupa o cura de arta prin strainataturi, s-a hotarat sa-si arate genunchii de baba de pe primul rand. ce penibila, fata de cioban si de femeie de serviciu. Dumnezeu stie din ce familie cu rang provine plavan…??
Gollum- de ce sa gresesti? Cine are cascheta si stele greseste doar atunci cand i se cere sa-si aleaga stapanul.
Ps. lum-pemproletarul Jhoannist Gol stie ce vorbeste. Cand faci totul la ordin, ai convingerea ca si altii procedeaza asemenea.
Poate ar fi bine sa te semnezi Goll-om sau Om-Goll. Avand aceleasi calitati ca si metorul tau de la vila cu piscina, nu vad ce te-ar impiedica.
Apropo: Cunosti faptul ca Jhonny inoata gol ca sa le dovedeasca consilierilor ca e transparent in actiunile sale?
Cum mai scrie Jhonny- I-asi este un oras frumos. Am auzit ca are o universitate pentru studentii cu trei ani, dar si cu patru. Costel mi-a spus ca este un oras istoric. Eu zic ca e foarte vechi. Inca din secolul luminii, ca eu d’aia vin aici, ca sa va luminez ziua, ca noaptea lumina este slaba.Am adus-o si pe Carmen cu masina si cu mine. Sa stiti ca doresc sa vizitez „ Bojdeuca lui Eminescu” si casa memoriala a lui Titulescu Maior, criticul care l-a lansat pe Eminescu si l-a ajutat pas cu pas. Am fost la PENELE Iasi. Mi-a placut sediul. E spati-os. Oameniin sunt dezvoltati si neatinsi de coruptie.
ps. Aici mi-am lansta volumul EU.RO si aici doresc sa ma relansez si eu. Cu sprijinul dumeavoastra, sunt convins ca voi esua si reusi. Doresc ca inainte de plecare sa va multumesc pentru oaia oferita cadou. O voi da doamnei Dancila care m-a facut de oaie ca sa-i dovedesc ca nu sunt berbec.
Un ticalos presedintele asta! Se foloseste de tragedia unui accident pentru a lovi in dusmanii politici. Nu are nici un gram de respect pentru victime si familiile lor. Ba nesimtitule, daca descoperim ca soferul vinovat era simpatizant PNL? Joaca mingea asta!
rusine. jalnic. penibil.
el cred ca românii nu l-au cunoscut, descoperit in cei 5 ani de turism, mutenie si acum instigare, provocare, denigrare de joasa spetă.. doar lături. zoaie, venin, . a terminat ct dragnea si triceanu=ăenalii, penalii, acum , psd, psd, psd in toate eeeeeeeeeeeeeeeeeee, numai sa fie de rău, negativ, sa aduca macar un vot. de bichal, nimic, de toader tudorel, de dana garbovan, numai dormea.l-as pune pe toader sau ciorbea la parchetul general si dna, pe dana garbovan la justitie, pe g baltag sau mircea criste la dicoot, pe serban nicolae la interne și pe iohanis suspendat de luni, sus-pen-dat, sus-pe-dat, sus-pen-dat SI MELESCANU POATE NUMI MINISTRII,, IAR PARLAMENTUL II VA VALIDA. DACA PSD NU E IMPOTENT, TRADATOR SI INCOMPETENT. ACUM SAU NICIODATA.
Infrastructura inexistentă, din vina PSD-ului, evident, a făcut ca şoferul TIR-ului să adoarmă la volan şi să intre pe contrasens. Avem nevoie de infrastructură ca să nu mai adoarmă şoferii la volan, ori să conducă sub influienţa băuturilor alcoolice. Nu cred că drumul acela era pietruit ca o autostradă din Afganistan…
Soseaua unde s-a produs accidentul erea relativ noua si largita fara gropi…Daca erea autostrada se putea intampla acelasi lucru la viteza mai mare Posibil ca soferului de tir sa i se fi facut rau sau sa adoarma…s-au s-a aplecat dupa vre-un obiect
Pai…, politrukul nazist autodeclarat, dat fiind faptul ca nu a facut nimic bun pentru tara si popor, se foloseste de scandaluri si tragedii ca sa iasa in fata…
La fel a facut si Hitler cu NSDAP-ul lui…
Hai sictir, Steriule !Singurii neadaptati la ceea ce se intampla in Romania, tara cea mai saraca si mai corupta din UE, tara campioana la trafic de persoane in lume alaturi de Mexic si Nigeria sunteti voi pesedistii si camarila voastra incompetenta si corupta de beizadele, amanti, amante, unchi, matusi,nepoti, nepoate si clanuri interlope. Va tremura partile dorsale pentru ca s-a trezit poporul si nu mai pune botul la minciunile voastre. In curand nu numai ca veti pierde guvernarea dar veti infunda si puscaria. Stiti ce ati furat, ce ati vandut, cum v-ati tradat tara,de la cine ati luat spagi, ce infractori periculosi ati eliberat, cum ati stricat relatiile diplomatice ale poporului roman, cum ati facut de ras poporul si tara pe plan international cu analfabetii vostri, cati romani au murit in timpul guvernarii voastre in spitale si pe drumurile carpite ale patriei!
Cuvantul indian SRI pus,in India,in fata numelui indica casta,bogatia si onoare-deci daca spun lt.colonel SRI Steriu a primit ordin sa recite,nu gresesc cu nimic!
@Mesterul Manole, corect!
În curînd sassu va mai lua un mandat mulțumită veorichii! Că îl ajută și ea cum poate! Ia dat STSului mîna libera in masluirea voturilor românilor! Cînd zise sassu ca sa fie demisă min.de interne Carmen Dan,Veorica o demise imdediat ca și pe Andronesca de la Educatie!Și acu veorica se plînge că nu vrea sassu sa-i numeasca alți miniștri la interne și educație!La justiție tot veorica o puse pe Birchall o haștag rezist johannistă!Cu STS în loc de AEP la numarat voturi-dragi(idioți)psdiști nu veți mai intra în veci la guvernare chiar daca românii vă vor vota! Și sa vedeți și ce abuzuri veți suporta de la noua putere! Pregatiți dantura ca vine lovitura opoziției,cărora le-ati dat contracte de zeci de mil. euro cu statul!
@lili, cine va guverna dupa motiunea de Joi? Vor fi pusi pe program de guvernare sau singura lor atributie va fi victoria in alegeri a tovarasului Iohannis, iubitul nostru conducator?
Milă-mi este de doamna Carmen, dar de noi mi se rupe imima. De trebuie să suportăm ca români un asemenea caracter mediocru, vanitos, posesiv răzbunător, fară maniere și fără suflet. Afurisiți mai sunt cei care-l susțin și cei care-l votează!
Si cand colo a iesit penibilul Iohannis ! Ca sa vezi ! Veorica are mai mult bun simt, ca mama de copii dintre care unul infiat. Iohannis are in schimb multe case si un obraz extrem de gros…. Tu ce alegi postaco ?
Aflu de la Ciolannis că au fost ”aproape 9 răniți grav” în accident, probabil 8 și trei sferturi, iar sasul a rotunjit cifra, ca un fizician ce este. ”Veoricăi” îi reproșați orice virgulă, ăstuia, care nu s-a învrednicit o viață de om să învețe limba română, nimic.
Si eu care ma asteptam ca iese analfabeta Veorica si-i da-n cap lui Johannis cu Miile de Km de Autostrada PROMISI in Programul ala maret de guvernare, cu care PSD a castigat Voturile romanilor creduli care i-au crezut in campania electorala 2016, Programul ala cu celebra VIRGULA!
Veorico, unde-s Autostrazile promise, unde-s Spitalele promise, 8 Spitale Regioanle PLUS Unul repubican(pe model AKH Viena, se lauda Dragnea la TOATE TVUrile!), PROMISE pentru 20-20 si cam pe cand vor fi gata Promisunile facute in acel Program de guvernare(uitat deja!) pentru Anul 20-20?!
Prin 2040, o data cu celebra Strategie „Romania 2040”, aia mult-laudata si lansata de Dragnea la Congresul PSD din Martie 2018 dar deja uitata?
Nu mai tii minte nici tu, Veorico, ia aici sa-ti aduci aminte:
„Discursul lui Dragnea la Congresul partidului a zugrăvit o Românie fabuloasă, viitor nod energetic şi de transport, cu trenuri de mare viteză, autostrăzi, educaţie şi sănătate. Dar totul în 2040, pentru cine va apuca măreaţa lume nouă anunţată de Dragnea.”
https://adevarul.ro/news/politica/pana-fericireadin-2040-sufocam-demagogia-2018-nu-s-a-spus-congresul-psd-1_5aa68fc9df52022f757992db/index.html
Individul devine pe zi ce trece mai iresponsabil, dezvăluindu-și tot mai mult precaritatea calităților intelectuale (pe scurt, românește : tâmpenia). Trebuie să fii de-a dreptul idiot ca să pui în cârca PSD lipsa unei autostrăzi Urziceni – Slobozia, autostradă care sigur nu se va face în vecii vecilor. Mai mult, să susții că PSD este de vină fiindcă un nenorocit de șofer a intrat pe contrasens (probabil a adormit!), este o dovadă incontestabilă că esti cretin. Înțeleg, poți folosi greșelile adversarului în campania electorală dar trebuie să te gândești că nu toți susținătorii tăi sunt idioți, poate unii mai au ceva bun-simț și chiar gândesc
@Marius : Plavanu’ de Cotroceni e ca plastilina, se muleaza dupa locul si prostimea in care face „baia de multime” ! Maimutarind jalnic pe JFK cu al sau „Ich bin ein Berliner !”, panarama autohtona ar fi in stare, daca-l duci in vizita la Sapoca sau Poiana Mare ca, pentru doua voturi in plus, sa afirme : „Si eu sint cu probleme la etajele superioare !” sau, vizitind Penitenciarul Rahova, sa declame teatral : „Onorata instanta, a fost o ratacire …!”
@ catre cel care imi raspunzi cu @ Misu: ba asta care nu ai curajul sa iti dai numele, mare iubitor de pesedei elibaratori de violatori, criminali si pedofili de ce sa nu faca PSD sau orice alt partid aflat la guvernare autostrada intre Urziceni si Slobozia?! Dupa mintea ta de postac pesedist sunt mai prosti romanii din Urziceni si Slobozia decat romanii din Pitesti sau Sibiu?! Dupa mintea ta lipsa de pesedist resedinta judetului Ialomita, Slobozia abalfabetule este mai prejos decat resedinta judetului Arges la care ajunge autostrada?! Ce autocare s-au rasturnat cu romani in Germania in care au murit 9 romani?! Da exemple postac pesedist mincinos! Aburitule, se rastoarna in Germania, Italia, Spania microbuze inmatriculate in Romania, nu autocare! Pentru ca doar in Romania pesedista se accepta spaga pentru licenta de transport pentru microbuze, aceste cavouri pe roti! In tarile civilizate microbuzele nu sunt acceptate ca mijloc de transport pe distante lungi pe drumurile nationale si europene, amaratule!
Ps. Costel este sotul Tantei.
Cat de subuman sa fii ca sa te folosesti de o tragedie pentru un pumn de voturi in plus?
Ps.1. Un cotidian face recesamantul glumelor Plavanului la Iasi. Luati aminte, cum poate gandi un neuronul atrofiat al unuia care mai vrea cinci ani la vila cu piscina.
„ A spus cineva că am fost de opt ori în Iași – Costel a spus. Și mai vin de mai multe ori.
– Am fost acum cinci ani prima dată și la prima apariție am spus că eu sunt moldovean. Dragii mei, astăzi, suntem doi moldoveni: Carmen și cu Mine!” Mine-le sunt antitanc sau inchise, dar in proces de conservare.
Romania educata. Romania normala: Romania ideala. Romania Plavana.
Du-te ba si plimba ursu’ ! Ca doar nu doreai ca PSD-ul (noteaza bine, ca sa nu uiti peste 5 minute, nu-i iubesc, da’ toate au o limita !) sa faca autostrada intre Urziceni si Slobozia !! Pe de alta parte, cind prin Italia sau Germania se rastoarna cite in autocar cu romani, tot PSD-ul e de vina ? Lasa ca vin banditii tai pnl-isti la butoane, sa vezi ce jaf o sa fie in tara ! Dupa atitia ani de „foamete” …
„Ii pare rau”! Cine – l crede? Numai spalatii pe creier ! Cand alogenii de teapa lui mumai asta au facut de 30 de ani : dezbinare, exterminare, vanzare la straini, ocupati de corporatiile occidentale, jefuiti de resurse, alungati din tara 4-5 milioane, sclavi in tara alte 4-5 milioane la aceleasi corporatii straine occidentale…si acest parazit alogen vine cu abureala „imi pare rau” ! Mara d-aci javra ordinara !
Nimic mai banal si in acelasi timp mai sinistru : un accident al istoriei si al „politicii” romanesti isi da cu parerea despre un accident de circulatie.
Recidiveaza … ecce homo !
Din programul de guvernare de doi lei al PSD, program care se gaseste pe net si tiparit in brosura campaniei electorale din 2016, cu care PSD a mintit poporul in 2016, presedintele are dreptate, PSD a mintit cu nerusinare si nu a facut nimic:
„Autostrada Pitești-Craiova este prevăzută a se finaliza pe fonduri europene până în anul 2021”.
„Finalizarea autostrăzii Lugoj-Deva. Perioada: 2017”.
„Autostrada Sibiu – Braşov (737,22 mil Euro). Perioada: 2017 – 2020. ”
„Legătura A3 – Aeroport Henri Coandă (43,11 mil Euro, FEN+BS) Perioada: 2017- 2019.”
Minciuni, minciuni si iar minciuni pesediste care costa vieti, nici macar nu am mentionat cele 8 spitale regionale si spitalul republican din mintea infractorului mincinos dragnea si a pesedistilor mincinosi din jurul lui.
Naivii PSD! Au uitat ca „A FOST NEVOIE SA MOARA OAMENI” – ca sa-si puna guvern personal. DE CE NU L-A ANCHETAT NIMENI PENTRU AFIRMATIA ASTA?!?