
Traian Băsescu a reacționat după ce candidatul coaliției, Crin Antonescu, a lansat mai multe săgeți la adresa sa în dezbaterea organizată de Antena3 CNN. Băsescu îl numește pe Crin Antonescu „Marioneta Varanului”.
„Când nu se odihneşte, Marioneta Varanului are capacitatea să facă ţăndări statul de drept. A dovedit-o în 2012 când liderul USL (PSD – PNL) împreună cu “precinstitul şi mai nou evlaviosul” Ponta Victor Viorel, au spulberat toate instituţiile fundamentale ale Statului Român pentru ca Marioneta să se instaleze la Cotroceni. De aici a încercat să falsifice cvorumul legal de validare a referendumului din 2012 prin eliminarea diasporei din lista electorală.
A fost o aventură politică organizată şi condusă de cuplul Antonescu – Ponta, susţinută mediatic de trustful de presă voiculescian. Acţiunea a anulat progresele din MCV şi implicit a amânat intrarea ţării în Schengen cu 12 ani (vezi Concluziile Consiliului European din 8 Mai 2012).
Şi “Marţea Neagră” o altă “capodoperă” politică a Marionetei care în calitate de Preşedinte USL împreună cu Ponta Victor Viorel, au organizat în Decembrie 2013, modificarea Codului Penal, garantând astfel imunitate tuturor infractorilor din politică. A fost o nouă lovitură dată progreselor României la MCV şi care a contribuit şi ea la amânarea intrării în Schengen.
Oare cât tupeu trebuie să ai ca după ce ai făcut ţăndări toate instituţiile fundamentale ale Statului Român prin organizarea unui “puci eşuat” în 2012 şi o “Marţe Neagră” în 2013, acţiuni respinse de toată comunitatea internaţională, să vrei ca susţinut de “propagandiştii prestatori” din televiziunile, radiourile şi ziarele voiculesciene, să vrei să devii Preşedintele României?
Acţiunile USL (PSD-PNL) din 2012 şi “Marţea Neagră” din Decembrie 2013, conduse de domnii Antonescu şi Ponta, sunt marcate în cancelariile occidenrale, inclusiv la Departamentul de Stat cu tot cu numele autorilor, fie că vorbim de Antonescu Crin sau de Ponta Viorel Victor.
Aceşti doi politicieni au acces doar în Balcan. . Dacă vor în America, nu-I primeşte nimeni decât pe bani şi numai la “petreceri cu ştaif” cum spunea un expert în diplomaţie.
Eu v-aş spune, vouă politicienilor, vouă “analiştilor şi jurnaliştilor prestatori” de la Antena 3 şi altora, să citiţi şi să încercaţi să înţelegeţi mesajul transmis de Ambasada SUA la Bucureşti.
Nu este mesajul ambasadorului, este mesajul Departamentului de Stat.
Nu vă jucaţi cu manipularea alegerilor şi implicit cu interesele României, de dragul unor infractori care încearcă să-şi pună preşedinte pentru a controla justiţia.
Să ne amintim: “Nu avem toată puterea până nu avem justiţia””, a scris, pe Facebook, Traian Băsescu/
Fostul președinte face și o comparație între jurnaliștii Antenei3 și cei ai televiziunii publice.
„Televiziunea publică a fost echidistantă, cu ziarişti competenţi . Întrebările au fost adaptate funcţiei prezidenţiale. Scopul întrebărilor a fost acela de a pune în valoare cunoştinţele candidaţilor, în măsura în care aceştia şi aveau capacitatea unor răspunsuri competente.
Antena 3 şi-a adus echipa de specialişti în manipulare şi măcelărire a adevărului. Mai bine de trei ore am asistat la un penibil efort, care în mintea lor se voia subtil, de susţinere a Marionetei voiculesciene care, după 10 ani de odihnă/şomaj, probabil urmare a neputinţei de a face ceva in viaţă, crede că i se cuvine locul de muncă/odihnă de la Cotroceni.
Cred că biata Marionetă, susţinută cu tenacitate de activiştii de la Antena 3, are misiunea fundamentală să garanteze numiri în justiţie după indicaţiile Varanului.
În rest, va fi “liber la odihnă şi relaxare””, afirmă Băsescu.
„PS –Interesant. Din senin, fără să-l întrebe nimeni, la Antena 3, domnul Antonescu ne-a informat că “nu suportă durerea” şi că fuge de ea. Oare se teme de o întrebare al cărui răspuns îl defineşte ca om?”, a mai scris fostul președinte.
Cand toata romanimea iti spune Petrov ar fi cazul sa te retragi din viata publica. Dar cand e ordin …
Sigur ca si domnul Basescu are sertarul lui plin cu fapte facute de el dar bagate sub pres si uitate ,dar ce ne spune noua acum este foarte adevarat si daca el nu le-ar cunoaste foarte bine ,cine altul le poate stii exact asa cum s-au derulat la timpurile respective.Vinovati sunt toti poloticienii care au avut functii si putere timp de 35 de ani si au falimentat tara asta .Toti ar trebuii strinsi intr-o noapte, arestati ,judecati la urgenta ,confiscate averile si fiecare sa-si primeasca pedeapsa cuvenita pt. ce au facut.
Nea Traian,nu puteai sa.i închizi pe toți sa.b.oto rii românilor atunci când ai fost Președinte???Trebuie continuat ba.g.area in p.uș .cări.i și sec.hestr.area banilor fu .r .ați de la români de la n.om.enc.latur .iș.tii , f.i.i&co
Parintele USL-ului vrea acum din nou la Cotroceni, dupa ce inaintasul lui, cel demis a ”maritat” PSD cu PNL, pregatindu-i terenul pt al doilea USL. De la USL incoace, intre cele doua partide nu mai exista concurenta.
Nu va prinde loc pe podium pt Cotroceni. Nu l-am auzit sa sufle o vorba despre lupta pt democratia din tara noastra, care este in moarte clinica. Niciunul nu sufera pt disparitia democratiei din tara noastra.
antonescu si-a dat masura impostrurii si a provincialismului de mahala insalubra…
stapinii noii romanii au fost impropietaritzi din bunul comun de acest tip de individ (e un numitor comun acolo)
scirbos individ…va datzi seama de ce calitate sunt sustzinatorii lui … miroase a hazna, degeaba varsa parfum pe ei… pute
Când Spui Băsescu sau Voiculescu (Varanul), spui SISTEM TICĂLOȘIT, spui MAFIE STATALĂ.
Stimabili devalizatori ai ROMÂNIEI, ar trebui să stați în bârloagele voastre și, în semn de respect, în cel de-al doisprezecelea ceas, pentru POPORUL ROMÂN și pentru ROMÂNIA, să vă înghițiți cuvintele și să vă căiți până la sfârșitul zilelor voastre!
Da, Petroave, dar cine a „optimizat” justiția şi codul penal şi de procedură penală din 2008 până în 2012? Nu cumva Milițianu? Cine a dezincriminat subminarea economiei naționale să facă Tata Socru miliarde de euro? Cine a inventat protocoalele magistrați-securişti? Cine a inventat personajele sinistre Coldea, Kovesi, Dumbravă, Pahonțu, Stanciu, Macovei, Milițianu, Portocală şi alți mateloți de nădejde?
Si „Varanul”, si Petrov, au reputatie de securisti pe stil vechi. Diferenta este ca Petrov este securist si pe stil nou, si ca a nenorocit 10 ani Romania. Asta pe de o parte. Mai este si profilul (i)moral: „Varanul” nu si-a platit tiitoarele cu bani si functii publice. In plan juridic, „Varanul” a platit cu libertatea o parte dintre pacate. Pentru a pastra echilibrul, Petrov ar trebui sa stea inchis pe viata. Si uite ca, in loc sa stea in celula, Petrov este promovat de presa ticalosita, care ii soarbe balmajelile baloase si otravite. Mi-e scarba !
Intre Varan si PEtrov e o distanta ca de la cer la pamant in ceea ce priveste miliardele de euro furate de la poporul roman.Faceti si voi socoteala cuplul dinozaurilor Stolojan-Petrov cate miliarde de dolari,euro,marci au furat?Flota-Bancorex-Monaco-FMI sunt deja zeci de miliarde de euro/dolari jefuite si spalate in tot felul de paradisuri fiscale.Varanul e o gluma proasta in comparatie cu MEGA-DINOZAURII ceilalti din grupul Stolojan-Petrov
Matelotule bețiv te-ai trezit din beție ? Unde e flota bă ?