Treptele Unirii, un recital de Emil Boroghină, în turneu la Ierusalim

Spectacolul este o coproducție a Teatrului Nottara și a Teatrului Național Marin Sorescu Craiova.

Treptele Unirii, un recital de Emil Boroghină, în turneu la Ierusalim

Spectacolul este o coproducție a Teatrului Nottara și a Teatrului Național Marin Sorescu Craiova.

În luna ianuarie 2018, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, a inițiat seria evenimentelor dedicate Centenarului, prin organizarea primului turneu european cu Treptele Unirii, un recital de Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Național Craiova, și pe parcursul anului a fost prezentat la Paris, Bruxelles, Haga, Viena. Spectacolul este o coproducție a Teatrului Nottara și a Teatrului Național Marin Sorescu Craiova (regia: Alexandru Mâzgăreanu, scenografia: Dan Adrian Ionescu) și se încadrează în seria evenimentelor culturale organizate de Institutul Cultural Român, prin reprezentanțele sale din străinătate, în cinstea Anului Centenar.

Pe 7 octombrie 2018, la invitația ICR Tel Aviv, Treptele Unirii se va juca la Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române de la Ierusalim de la ora 11:00. Recitalul, care conține fragmente din lirica populară, din poezii de la Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Ştefan Octavian Iosif, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Vasile Voiculescu până la Marin Sorescu sau Cezar Ivănescu, evidențiază cele mai semnificative momente ale istoriei noastre naţionale, care reprezintă, în esență, trepte ale făuririi Marii Uniri şi a Statului naţional unitar român.

„De la etnogeneza românească până astăzi, trecând prin epopeea luptei pentru independență și pentru uniune, versurile poeților români aleși de Emil Boroghină reprezintă o cunună pe creștetul României eterne”, a descris academicianul Răzvan Theodorescu recitalul lui Emil Boroghină.

Treptele Unirii face parte din seria de evenimente intinerante organizate de Teatrul Nottara în cinstea Anului Centenar, alături de spetacolele Despot Vodă, Vlaicu Vodă, Trilogia Moldovei (toate în regia lui Alexandru Mâzgăreanu) și Despre olteni, cu dragoste (regia: Constantin Fugașin).

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.