Berea gâlgâia prin gâtlejul înfierbântat pe care Valdez îl şutise de la un magazin de vechituri din Torantao în timp ce triburile politice din Europa de Est puneau laba pe toate bogățiile poporului. Berea era făcută de un berar haios din Muald Ab Madol. Un halebardier din WG învechite care mai cutreierau prin mările sudului l-ar fi căsăpit pe berar în urmă cu două decade.
Valdez povestea chestia asta cu un soi de bucurie prostească. Dar eu sunt într-un alt moment virtual acum. Întunericul mi se vălurește pe față, e ca un melc, casca mi s-a încins, extratereștrii vor să-mi taie calea către râu, mă târăsc prin noroiul plin de moluște care se văluresc și ele, cântă o muzică ciudată moluștele astea, o muzică tribală, una dintre ele pare să se fi îndrăgostit de mine, cerul mocnește, tribal și el.
Cine și-ar fi imaginat că la Boolida vom fi înfrânți atât de rușinos, atât de nasol, îi trimit un SMS lui Argantonia Behnonian, operatorul de serviciu, Behnonian, ticălosule, dezactivează perverșii ăștia de extratereștrii, nu pot, așa e programul, trebuie să treci prin toate forumurile, OH, javră ce ești, te știu eu, pipăi pipițele, te-ai buhăit, te dai mare operator de jocuri războinice, zi drept, ai de gând să mă ucizi, nu, pentru că ai auzit că vor să ma avanseze, nu? Întunericul mi se vălurește pe față, o moluscă mi se lipește de față, simt ceva ciudat, simt ceva nou. Văd altfel, parcă ar fi în infraroșu.
Mă văluresc odată cu noua mea privire dincolo de Boolida, duc cu mine acest poligon virtual, Boolida, eu sunt poligonul, îmi deschid trapele și trag semnalele de alarmă, Argantonia Behnonian coboară speriat, cere ajutoare, moluștele se văluresc strângând spațiu-timpul în jurul ticălosului până îl fac harcea-parcea, ce să fie, o defecțiune tehnică, OK, zice un Administrator, să iasă luptătorul afară din poligon, încerc să ies, mă zbat în clisă, clisa urlă, îmi curge sângele pe gură, mă îndrept către trapa de salvare, nu e trapa, e voalul unei meduze, hei, hei, nu mă aude nimeni, încet, încet sorb spațiul și chestia asta cu spațiul îngrămădit în sifonul meu mă ajută să înaintez dincolo de orizontul nostru vizibil.
Dar Politica nu se revendică a fi a artei aşa cum nu e a economicului nici e teologului, nici a anarhistului. În marginea Politicii varii revolte, sisteme filozofice, strigăte de luptă, pustiire. Înspre totalitate, coloană nesfârşită de pelerini. Unii agitându-şi pumnii, alţii cerşind iluminarea. Dar toţi fiind ai textului.
Toţi fiind ai morţii. Moarte drapată de monumente, de fotografii îngălbenite şi de halbe de bere întru aducere aminte, de săpături arheologice. Să sapi în corpul textului, cu fervoare şi speranţa, să te întorci către subiect violentând predicatul. Citirea textului este însăşi viaţa. Chiar prezenţa textului pare stranie şi de neconceput. Chiar şi fiinţarea Politiciica fiinţă pare de neconceput. Şi aceste propoziţii sunt distribuite astfel căci fiinţa umană este finită prin tocmai explicitarea ei prin text iar textul prin limită. Alt mod de raportare la totalitate şi univers nu cunoaştem. Ne raportăm liniar şi discontinuu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.