Cred că nu putem uita felicitările extrem de călduroase, dar și nediplomatice, adresate de președintele Trump primului-ministru al Marii Britanii, Theresa May, când a fost declanșat Brexitul prin votul parlamentului britanic. La fel și încurajările pentru liderul Frontului Național din Franța, Marine le Pen. A fost un moment în care mari comentatori de politică din SUA aveau sentimentul că președintele Trump pune mai mare preț pe relația cu Rusia decât pe cea cu aliații occidentali. Ultimele două mari consfătuiri ale lumii occidentale, summit-ul NATO de la Buxelles și reuniunea G7 de la Taormina, au determinat-o pe cancelarul Angela Merkel să ridice foarte sus steagul european: „Noi, europenii, trebuie să ne luăm soarta în mâinile noastre“ și „Trebuie să ne batem pentru propriul nostru destin“.
Acuzația președintelui Trump că aliații NATO nu-și respectă obligațiile privind cheltuielile în scop militar nu sunt corect întemeiate. Mai întâi că în ce privește costurile comune, civile și militare ale NATO, la care SUA contribuie cu 22%, niciun membru al Alianței nu are vreo restanță de plată. Apoi, nivelul de 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare nu a fost nicicând o obligație asumată într-un acord, ci o recomandare. După ce Rusia a ocupat Crimeea, Alianța a căzut de acord să-și asume treptat acel nivel de 2%. În fine, de departe cea mai mare pondere în cheltuielile militare ale SUA din actualul secol au avut-o costurile cu războaiele din Irak și Afganistan, ambele declanșate de SUA, nu de NATO. Însă rațiunea rațiunilor ce stă la baza NATO este cheia strategică de securitate a SUA, înțeleasă ca investiție pe termen nelimitat în apărarea Europei democratice. M-am numărat printre cei mai înflăcărați suporteri pro-NATO din România, începând cu participarea, pe 7 iunie 1990, în Moscova, la reuniunea la vârf a Pactului de la Varșovia, care a decis dizolvarea acestuia (când România nu avea încă garanții alternative de securitate, precum Polonia, Cehoslovacia sau Ungaria), și scrisoarea mea ca prim-ministru adresată pe 24 iulie 1990 secretarului general NATO, Manfred Worner, în care îi ceream deschiderea unei misiuni diplomatice a României pe lângă NATO (ce echivala cu o cerere de integrare în Alianță). Ca Raportor NATO pentru lărgirea Alianței (în anii 1993-1996 și 2001-2004), am prezentat 10 rapoarte în favoarea întăririi politice și militare a acesteia. Am avut întotdeauna sprijinul senatorilor și reprezentanților SUA, din care mi-am format absoluta convingere că această alianță e singura garanție indestructibilă de securitate și pace. Refuzul președintelui Trump de a-și asuma personal Articolul 5 din tratatul NATO, așa cum au făcut-o toți președinții americani din 1949 încoace, m-a lăsat perplex. Se pare că într-adevăr am intrat într-o epocă diferită, nu nouă, ci veche. Aceea în care „fiecare joacă pentru el“ revine în dauna jocului de echipă. Așa putem explica chemarea cancelarului Angela Merkel pentru o Europă ce trebuie să-și asume destinul comun. La fel de semnificativă este respingerea, cel puțin pentru moment, de către președintele Trump, a semnăturii lui Barack Obama pe Acordul de la Paris privind schimbarea climatică. Astfel, azi putem spune că niciun consens dintre cele ce păreau ca și garantate nu mai este indiscutabil. Un înalt oficial NATO spunea despre Trump, după Bruxelles și Taormina, că: „ A spart norme de conduită și nu a creat bunăvoință“. Europa normelor de conduită și a bunăvoinței are nevoie vitală de o dublă coeziune: de dezvoltare și de securitate. În cea de dezvoltare, UE trebuie să fie mai „egoistă“ cu ea însăși, permițând și promovând motoare economice naționale sub stindardul unei Europe mai puternice economic prin forța fiecărei națiuni integrată în UE. Mai simplu spus, să cam apună epoca austerității. În cea de securitate, îmi este cât se poate de clar că, întemeiată pe formidabilele industrii de tehnică militară ale țărilor europene – fără a exclude Marea Britanie – UE poate construi o superredutabilă apărare comună europeană. În niciun caz nu e vorba de o politică ruptă de SUA. Dar, da, o politică pentru Europa.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.