Ucraina rescrie regulile războiului, la aproape 85 de ani de la atacul de la Pearl Harbour, scriu The Washington Post și multe alte publicații occidentale. Întrebarea este însă care a fost obiectivul și care vor fi consecințele atacului ucrainean cu drone care a distrus, după declarațiile, Kievului, peste o treime din flota de bombardiere strategice a Rusiei.
Este începutul unei serii de atacuri distrugătoare asupra armatei ruse, în fața cărora Moscova va fi la fel de neputincioasă ca și la momentul atacului de duminică (rezultatul unei operațiuni care a dura nu mai puțin de un an și jumătate, după cum spune președintele Volodimir Zelenski)? Sau este o încercare a Ucrainei de a convinge administrația Trump că Rusia încă poate fi înfrântă și că America trebuie să continue să sprijine militar și financiar, la fel ca în timpul administrației Biden? Este un Pearl Harbour care anunță ani buni de război de acum încolo sau este o mișcare surprinzătoare precum invazia ucraineană în regiune Kursk, menită să realimenteze vocile pro-ucrainene într-un moment în care situația generală pe front este în mod clar în defavoarea Kievului?
Aceasta din urmă este interpretarea dominantă în întreaga presă internațională, care pune o presiune în plus asupra administrației Trump pentru a ajuta pe mai departe Ucraina și a continua politica de ”degradare a armatei ruse”, scopul declarat al războiului în cuvintele fostului șef al Pentagonului, Lloyd Austin. ”Liniile frontului rămân neschimbate, iar Ucrainei compensează deficitul de resursă umană dezvoltând o industrie a dronelor de talie mondială”, scrie neoconservatorul Max Boot, pentru The Washington Post. ”Operațiunea Spiderweb a fost una fantastică, o mutare îndrăzneață care să compenseze faptul că Ucraina rămâne cu puțină muniție pentru sistemele Patriot iar președintele Trump semnalează că nu dorește să trimită muniție”, mai continua Boot. ”In timpul infamei discuții Trump-Zelenski din Biroul Oval, Trump i-a spus «nu ai cărțile bune». Ei bine, Zelenski tocmai ce a scos un atu – ingeniozitatea ucraineană. Ucrainenii au arătat că sunt mai curajoși și mai pricepuți decât inamicii lor, chiar dacă situația armatei ruse s-a îmbunătățit de la începutul războiului”. ”Trump este furios când vorbește despre victimele civile ale bombardamentelor ruse, dar nu face nimic concret. Ucrainenii au luat lucrurile în propriile lor mâini. Deși ridică miza strategică și expun astfel Ucraina la represalii, este exact tipul de presiune tactică pentru a-l convinge pe Putin să negocieze”, mai scrie The Washington Post.
Mesajul este limpede: într-un moment în care nu numai administrația Trump și puținii săi aliați din Europa sugerează că Ucraina nu va deveni membru NATO și trebuie să facă concesii pentru a pune capăt războiului, distrugerea circa 40 de bombardiere ruse (ceva despre care strategul Edward Luttwak a scris, în 2024, că, în timpul unui război între două puteri egale se poate întâmpla în orice zi, înainte ca generalii să-și fi băut cafeaua) ar trebuie să fie argumentul pentru continuarea sprijinului american, pentru continuarea războiului, alungarea armatei ruse din Ucraina și primirea țării în NATO.
Este de notat că distrugerea bombardierelor ruse s-a întâmplat cu o zi înainte de runda a doua a recent reluatelor discuții pentru pace dintre Rusia si Ucraina. În ciuda acestui fapt, cele doua delegații s-au întâlnit în Turcia, cu două întârziere față de programul stabilit. Pozițiile rămân foarte diferite – Kievul insistă pentru o încetare a focului de 30 de zile, în timp ce Rusia nu este dispusă să înceteze focul decât după semnarea unui acord de pace amplu.
Atacul spectaculos al Ucrainei a venit imediat dupa ce senatorul republican Lindsey Graham, nedespărțit cândva de John McCain în călătoriile sale în Irak, Afganistan, Ucraina, a anunțat pregătirea unei legi care ar impune tarife de 500% tuturor statelor care cumpără energie din Rusia.
Interesant este că, exact înainte de atacul cu drone al Ucrainei, Institutul pentru Studiul Razboiului – ISW – (think tank-ul Victoriei Nuland și al familiei Kagan) a publicat un raport in care arată că președintele Putin este pregătit pentru un război cu NATO, dacă situația din Ucraina va escalada. Raportul arată că Putin pregătește cadrul legal care să permită guvernului să controleze întreaga economie și baza industrială de apărare, în cazul declarării legii marțiale. ”Societatea rusă și industria de apărare sunt pregătite pentru un război prelungit în Ucraina și un potențial război cu NATO”, arată raportul.
După așa-zisul ”Pearl Harbour” suferit de Rusia, totul va depinde nu de convorbirile de la Istanbul, ci de cum va alege Moscova să riposteze. Discuțiile pentru pace nu au avut cum să aducă rezultate, câtă vreme nu a existat un teren comun pentru începerea lor – Ucraina și Vestul cer încetarea focului fără precondiții, în vreme ce Rusia cere un tratat de pace pentru încetarea focului, avantajată fiind pentru că află în ofensivă în Ucraina. Discuțiile de până acum au servit doar interesului Kremlinului de a continua războiul fără a irita excesiv administrația Trump, dar și interesului Kievului de a prezenta Rusia ca actor cu care nu se poate trata rezonabil, câtă vreme respinge o încetare a focului.
Rămâne de văzut dacă, după riposta Rusiei (inclusiv un posibil avertisment precum racheta Oreshnik care a lovit Dnipro în noiembrie anul trecut și obligatorie pentru a nu crea tensiuni în rândul armatei și al naționaliștilor ruși), fie Ucraina va face concesii, fie Rusia va face concesii (ca urmare a potențialelor amenințări din partea SUA la riposta Rusiei), fie discuțiile vor rămâne în continuare sterile. Indiferent care dintre cele trei scenarii se va materializa, riposta Rusiei (așteptată începând de luni, 2 iunie) va fi un punct important al războiului din Ucraina.
”Un raid stupefiant în inima Rusiei care a bulversat regulile războiului, cea mai îndrăzneață operațiune a Ucrainei pe teritoriul rus”, scrie The Economist despre atacul cu drone al Ucrainei. ”A fost nevoie de un an și jumătate pentru a organiza aceste lovituri” care au atins patru baze aeriene, inclusiv din zona arctică, la 1900 de km de Kiev si in Siberia orientală, la 4.500 de km de Kiev, scrie BBC. ”Vreme de luni de zile, serviciul secret ucrainean a introdus în Rusia mici drone FPV, ascunse în cutii de lemn în camioane. Aceste vehicule obișnuite s-au apropiat de bazele strategice și, duminică, în plină zi, acoperișul containerelor s-a deschis prin telecomandă”.
”Cu o singura lovitură, Ucraina a distrus o treime din aviația strategică a Rusiei. Este o operațiune de excepție, care va intra în cărțile de istorie”, scrie Le Soir. ”Forțele ucrainene au dat deseori dovadă de curaj, iar acum și-au depășit încă o dată limitele, arătând că au mijloacele de a schimba cursul războiului”, scrie cotidianul belgian, în aceeași notă ca și The Washington Post, sugerând că o continuare a sprijinului occidental poate duce la victoria Ucrainei. ”Probabil ca rezultatul acestei operațiuni nu va afecta situația pe câmpul de luptă, însă efectul asupra Rusiei nu trebuie trecut cu vederea”, spune un fost ofițer ucrainean, citat de Financial Times. ”Capacitățile strategice ale Rusiei au fost reduse, asta însemnă capacitatea de a-și proiecta puterea la nivel mondial. Atacul ucrainean a redus din încrederea geopolitică a Rusiei”, mai spune ofițerul citat de FT.
Bloggerii militari ruși sunt consternați, după cum arată site-ul Meduza, al unor ziariști ruși refugiați în țările baltice. ”Pierderile sunt irecuperabile. Este o lovitură dură pentru forțele noastre strategice, rezultat al unor grave lacune ale serviciilor de informații și al unei atitudini neglijente privind materialul aeronautic care, deși a fost ținta a unor atacuri repetate, a rămas sub cerul liber, fără niciun adăpost”, arată o postare de pe canalul Telegram Ryabar, apropiat Kremlinului. Rusii au motiove sa fie revoltati – pe YouTube sunt postate de cel putin zece ani animații cu atacuri ale inamicilor folosind drone si alte tipuri de arme ascunse în banale camioane pe teritoriul adversarului.
Este bine de știut cum că aceste aeronave diverse purtătoare de nucleare, una dintre pericolele majore pentru adversar in caz de conflict nuclear, special sunt parcate vizibil pentru partea adversă, pentru a garanta securitatea nucleară..Se pare că ukranul are in acest caz aprobarea și sprijinul american și englez,. ceea ce se va demonstra in curînd,.
@mishteaux
Doar daca ar stii „ceilalti” ca batalia in Ukr se da in subterran (galerii) mai mult decat la suprafata….👁️🤐
Spunand asta pot parea chiar …dumb
Ucraina a ATACAT aerodromuri care găzduiesc aviația strategică rusă.
Prin acest gest,au demonstrat că NU va exista o soluție pașnică. Odata cu acest atac,au SEMNAT CONDAMNAREA la MOARTE.!!
Gata cu LINIILE ROSII!. ZELENSKI va regreta!!.
Rusia este pregătită să doboare rachetele germane Taurus și să atace nu doar locurile de lansare,ci și locurile de unde provin.
Putem sa ne așteptăm la un atac al Kremlinului asupra Berlinului,în speță,care furnizează rachetele Taurus,sau asupra Parisului sau chiar asupra Londrei,in urma acțiunilor lui Zelenski.!?.
Vin zile TULBURI pe plan mondial!.
Nu mina Vestului, ci mai degraba cred ca va forta mina Rusiei ! Si cind Rusia va lovi (ma rog, intirzie s-o faca cu adevarat de mai bine de trei ani !) puteti sa fiti siguri ca nu va fi o simpla „mingiiere” !
Seamănă tot mai mult cu al doilea război mondial declanșat pentru aceleași deziderate „de pace”, de nebunul criminal Hitler.
La pușcării cu toți pentru adevărata pace a Europei și Omenirii!
Daca Zelenski e atât de INCONSTIENT să lanseze atacuri cu grave consecinte strategice mondiale FARA sa NOTIFICE Casa Alba,înseamnă că SUA și Ucraina NU mai sunt aliați,sunt co-beligeranti lipsiți de coordonare.
ZELENSKI nu a făcut o mișcare curajoasa,ci o OBRAZNICIE,un act gratuit de bravura,cu consecinte grave pe plan mondial.
Acestea fiind zise, faptul că Ucraina distruge cât mai mult din potențialul militar al Rusiei înainte de extinderea conflictului nu poate decât să ne bucure.
Eu cred că extinderea conflictului a fost decisă înainte ca Europa să înceapă să investească în înarmare și la momentul oportun va primi și justificările necesare.Slava Ucraina.
Nici nu știți ce pierdeți! Russia va lovi nuclear Ucraina! Asta s-a vrut pas cu pas!
ZELENSKI să se aștepte la o Lovitură NUCLEARA!…a cautat-o cu Lumânarea!…acum să stea ASCUNS in Buncăr!.
Deșteptul cedează. Rusia nu ridică mănușa,. Căci in mod normal riposta ar fi nucleară, ori foarte gravă, iar rusul menajează ukraina vizibil..In rest să vorbești de ”forțe egale ” mai ales cînd vorbim de un proxirăsboi cu NATO și sacrificarea ukranului,.trebuie să fii tembel..La fel de crezi că Rusia poate fi invinsă,..In acest atac clar este implicat americanul și englezul,..Acu in mod firesc ar trebui să fie bombe peste ei,. Dar, avem noroc de un Putin și de inteligența superioară a rusului..
Rusii cred ca inca nu au descoperit zicala : „Daca nu vrei sa te mai muste, trebuie sa tai capul sarpelui” … sau, daca o stiu deja, s-ar putea ca inca sa ezite sa o puna in practica …
Aglomerarea de mesaje ulterioare unei operatiuni miltare spune ceva despre transparenta mesajelor online. E un spatiu militarizat ca oricare altul, la comanda si supus cenzurii. Insa unii continua sa creada in inocuitatea internetului.
Internetul NU ESTE spatiu public. O afirmatie pe care nu multi o pot digera.
Spectaculos ce inteligenti ucrainenii doar ca enrvarea unui inamic mult, mult mai puternic nu prea duce la ceva fericit!
Nu se va intampla nimic considerabil.Rusia nu va reactiona asa cum asteapta NATO.Faceti si voi un exercitiu de gandire si puneti-va intrebarea daca Rusia mai are nevoi cu adevarat de bombardiere strategice cand toate industria armamanetului se indreapta catre echipamente militare autonome.
Avioanele trebuie tinute in hangare sub pamant. De altfel si toata tehnica de la rachete la tancuri.
Cate hangare are Romania. Banii au fost ticati pe pensii speciale la sec curistii corupti.
Și iată așa și trăim..
Cu macaroane pe urechi..!
În realitate sunt alte cifre…
Activitatea sateliților americani deasupra acestor unitati militare i-au pus în alertă pe ruși și ei au făcut niște mișcări de precauție..
urmneaza cea mai mare …fasss rusesc din toate timpurile :))Mai fac ucrainenii un raid și le distrug și restul de bombardiere …
:))
Poate le aruncă și turnulețele de la Kremlin în aer …. LIVE :))
Nu-i adevarat dle, avioanele rusesti erau doar avioane din carton si plastilina. Daca nu cumva niscai holograme create de intelepciunea ruseasca a marelui nostru bautor de sucuri cu nanocipuri.
Propaganda urcaca mincinoasa! Rusia cea invincibila merge inainte victorioasa. Vperiod tovarisci!……[Rumburak]
ma intreb daca acest atac „surpriza” al ucrainienilor le-a fost la fel de necunoscut rusilor ca si cel al japonezilor pentru (unii!) americani…oricum ar fi tot un „tun” ramane si el este cu edevarat de „efect” doar asupra celor radicali si inversunati (indiferent in care tabara!)…razbunarea (daca va fi!) se va servi la „rece”…
Este vorba de 8 Avioane Strategice rusești!
Va urma o zi *Z* de coșmar pentru întreaga omenire și mai ales pentru Franța,Germania și Britania!.
DECIZIA lui Putin va zgudui Ucraina!. Numai Trump mai poate opri MACELUL care urmează!.
Cică bravii eroi ucraineni care au acționat asupra aeroporturilor rusești se numeau James, François, Adolf, Kalle, Margus și Wojciech. Doar nu credea cineva că a fost și vreun Oleksandr printre ei? 🤣
Mda… citiii zecile de comentarii și concluzionez ca omenirea se îndreaptă spre un nou război mondial. Să lămurim un lucru : ucrainenii nu au distrus 41 de avioane ci mult mult mai puține. Rușii știau de această acțiune a ucrainenilor dar au și ei scopul lor… așa cum Zelensky s-a tot lăudat cu multe în acești ani de război și am văzut ce a reușit. Nu uitați ca și înainte de izbucnirea efectivă a celor două războaie mondiale a fost o luptă între două tabere: una care vroia război și alta care vroia o cale pașnică de rezolvare a problemelor. Acum avem iar două tabere, spre binele nostru să sperăm că va câștiga cea care vrea pace. Dar să nu uităm ca cei care vor război vor face tot posibilul să ne convingă că nu este altă cale pentru soluționarea problemelor. Și se pare ca au chiar succes…
Din pacate pacea nu produce MONEY .
VAI DE CAPUL VOSTRU ! Toți amnezicii știu cum s-a încheiat ”făcătura cu Pearl Harbour , numai voi ați uitat .Că doar ce aprobă MERX și Enghelsu și Strumf săptămâna trecută să lovească ADÂNC . Dar acuma e un Xi care o să APROBE , ceva ce nu era prevăzut , dat fiind că ajunseră în ASIA .
Domnule Calin Marchievici,te rog sa fi ATENT la China de azi,care va domina și SPATIUL prin lansarea celor 100.000 de SATELITI de telecomunicații internet!.
China va deveni STAPANA totala a lumii,devansând cu 20 de ani SUA!.
Probabil răzbunarea rușilor va fi pe măsură, dar umilința nu va fi ștearsă. Ce-au făcut ucrainenii va intra în manuale militare, deci va rămâne în istorie.
Ca si ucrainienii si rusii f0l0sesc avioane mai ban.ale/uzu.ale ca MiG Sukhoi de ba.za nu cele str.ate.gice.
Schimbari majore de pr3s.ti.giu, poate.
Pagina de Comentarii de la Cotidianul abunda de ideile unor „geopoliticieni” de elita. Pacat de Statul roman ca nu stie ce valori se pierd in van pe aici.Poate afla Tuca, DD si il da afara pe Hartman,Dungaciu, Gushe,etc..Daca ar citi H. Kissinger l-ar apuca plansul si s-ar apuca de goblenuri.Pana una alta ar fi bine sa se grupeze pe simpatii si diagnostice si sa incerce sa scrie ceva scenarii de film, SF politic,etc.Mai rasfirati baieti, mai optimisti ca murin dreacu de inima rea, nu de bomba !
🤣😢😁😢🤔😢👍😢👍👌
:👽->🦋
sper ca mishteaux sa imi dea si niste pastile … tot spunea ca „voi fi sunat”. al meu prieten intelege „aluzia” glumeata.chiar enervez mediocrii ????
ps- a rupt norma cu a sa promisiune. muuuulti vad …. putini inteleg. multumesc uniqului strashnik inegalabil genial.
Ca de obicei cifrele „emanate” 41, de Kiev trebuie împărțite la 10. Deci 4 avioane, or fi cele destinate casării. Am mai avut parte de asemenea euforii. Un singur exemplu, băbuța care a doborât ditamai avionul cu un borcan de castraveți. Sau eroul Ucrainei, pilotul care a doborât 40, tot 40 de avioane rusești și care s-a dovedit până la urmă că nu „se există”. Sau marea ispravă cu „invadarea„ regiunii Kursk, care a fost un fiasco desăvârșit, până la urmă, mii de morți, dispăruți și răniți, pentru o simplă operațiune de P.R., așa cum va fi și nemaipomenita „operațiune” zelenskistă.
Ucraina este un fake, Ucraina nu a existat niciodata pana la dezmembrarea URSS, cand vestul a desprins Ucraina din Rusia pentru ca asa aveau ei interesul. Rusia este leaganul statalitatii ruse. Ucraina este Rusia, doar dusmanii Rusiei o considera stat distinct. Avem in fata un razboi de secesiune, secesiunea unui teritoriu rusesc care este sustinuta de dusmanii Rusiei. Este ceva similar cu razboiul de secesiune din SUA intre Nord si Sud.
REGIMUL de la KIEV si publicatiile Democrate INTOXICA. PEARL HARBOUR: SUA afla la timp de iminenta atacului. Drept care-si evacueaza flota Pacificului de la Pearl Habour, unde s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat si la D-DAY (cu ajutorul Hollywood-ului): o punere-n scena militara cu decoruri Hollywood. D-DAY: s-au folosit barci pneumatice si manechine, pentru a da impresia de imensitate a atacului. Asa ca „atacul” actual al Ucrainei asupra Rusiei = Pearl Harbour, într-adevar, în care-au fost atinse 5 din 58 de nave militare rusesti.
Întrebare: dacă USA pentru Gemene și o latură a Pentagon a declanșat un război contra Afganistan și l-a dezintegrat în direct la TV pe Bin Laden ce replică devastatoare va da Federația Rusă la acest atac al Ucrainei? La creierașul de bibilică al prezidentului l-o fi și felicitat pe Zelensky.
Oricum erau bune de casat ca mai toate echipamentele militare puse in joc mai ales cele din west. La dreak sa-ti mai trebuiasca bambardiere cind ai destule rachete balistice pus hipersonica, plus multe alte acadele mai necunoscute ? Pt orasele guberniei ele erau un pericol tactic si cite au scapat mai sunt un real pericol sa fie incarcate cu niste bobite clasice si sa plece la aruncat covorul… Eu as alege fix Kievul. Niste kurve politice ordinare …vorbeau de pace, negocieri etc. si pregateau lovitura pe la spate. Ramine o intrebare : ce alte provocari au mai pregatit cu sau fara voia westului ?? Ca asta a fost fara voie de la stapinire asa se zice.
1.mersi Misteaux! Ce spui dra se potriveste cu ce spune dlAdrian Severin la Live cu R.Turcescu, referitor la baze decsecretizate.
2.atacul cu clone remote control din Padure nava vizat pe multi ne deoendenti de aici.Evident celălat IQ100 cu Slava Urinicania nu sunt eu.
3.Articolul e o revista a presei globaliste si e cam DEGEABA.
Dacă ne am uita la Halena 3 sau UM 24 am avea aceleasi opinii, ca nu pot sa le zic informatii.
4.Slava Polska!
dl SEVERIN de unde stie ?
🙂
Stie pentru ca-s „chestii” publice … usor de gasit … chiar tin de cultura generala a oricarui-ne-‘rosst !
Severin e OK … un baiat destept, il poti asculta cu placere intelectuala chiar si cand a-bereaza (rar! si-si mai rar-premeditat)
REPET ce-am „hint”-uit prin ORDINUL dat („fac rar asta”) PAIANJENILOR DIN RETEA …. RO o face pe „chetuiala” ei daca co-ataca RUSSIA „PE FLANCURI” … 😉 (RUSSI STIAU … te.ai intebat de ce TAC ei ACUM (editat)
au mai avut ukracii asa zis momente de inteligenta la kursk , tot asa …prin …surprindere… si europa zicea ..vedeti! Rusia poate fi invinsa. Pana la urma o sa si ia una peste bot si o sa planga cu dintii n mana pe la portile londrei parisului si alti stomatologi care se vor grabi sa intoarca placuta din open in closed
Depa alegerile din Polonia,zilele dictatorului Zelenski sunt NUMARATE!…criminalul asta a distrus o mare tata Ucraina!.
@Lilla Fing: pace va fi doar dupa starpirea poporului ” ales „. Slava Iran!
Maretule, fii corect și RECUNOAȘTE când inamicul POATE, E MĂREȚ, FACE CE TREBUIE ÎN RĂZBOI!
Ești VULNERABIL ȘI SLĂBIT, așa e în război.
Nimeni nu știe ce FORȚĂ AVEȚI CU ADEVĂRAT, dar mândria operațională de război trebuie să o RECUNOȘTI!
Asta nu înseamnă NIMIC pentru voi.
Puterea voastră este inegalabilă!
Asta trebuie să știi că niciun TERITORIU CÂȘTIGAT ÎN LUPTĂ NU POATE FI SECURIZAT FOREVER!!
Nici SUA, NICI MĂREAȚĂ CHINĂ, care din fericire nu este AGRESIVĂ, ca Japonia, Nimeni nu poate SECURIZA câștigul!
Nu recomandam RĂZBUNARE!!!
La cât i-ați terorizat și voi pe Amărăștii de ucraineni, au și ei mândria lor.
ȘTIM CĂ AȚI LĂSAT GARDA JOS INTENȚIONAT!
ACUM SĂ VEDEM CONSECINȚELE JOCULUI DE ȘAH, CAPUSCI?;
daca-i supara pe polonezi si pe baltici impreuna cu finlandezii si ucrainenii vor trage o brazda si vor planta flori in piata rosie, cu america sau fara – dupa aia va fi cu adevarat pace in europa inca vreo 100 de ani.
au lovit niste vechituri special lasate in ploaie ca momeala. Ca sa ma primeasca bani si arme de la toti cei ce zice ca-i apara musai sa mai publice niste acte de vitejie. O diversiune comica.Unde e talambu’ ala cu „cea mai tehnologica tara”?Sfârșitul lui putler va fi când Rusia se va sparge in 20 de stătulețe,locuite de oameni adevărați.
Pace nu va fi decât după stârpirea întregii nații rusești.
Războiul declanșat de Putin s-a extins așa cum era de așteptat pe tot teritoriul Rusiei și va continua pînă la colapsul total al acesteia.
Rușii au o mare de probleme :))
Își pierd avioanele la sol .. Nici nu au curaj să le ridice în aer ..
Nu mai știu pe unde să-și ascundă aeroplanele :))
.
Au ajuns de tot râsul ..
De fiecare data dupa cite o lovitura occidentala adinc in interiorul Rusiei,tot speram sa vina o replica devastatoare a Orciei.Dar niciodata nu s-a intimplat.Loveau simbolic Kievul sau alte obiective militare,dar niciodata nu au lovit in asa fel incit sa dea un semnal ca asta nu e permis.Acuma au lovit cu acordul lui Trump un element al Triadei Nucleare,si sunt convins ca nu se va intimpla nimic.
Eu cred ca occidentalii pregatesc terenul pentru un atac nuclaear asupra Rusiei.Doamne ajută.
Aata este dovada ca Ucraina nu va putea fi invinsa NICIODATA! Pentru rusia, este semnalul unui razboi de guerila pe teritoriul lor, ceea ce arata sfarsitul acestui putregai planetar!
Voi în loc să dați vina pe principalul vinovat, anume Putler, fără de care nimic din toate astea nu se întâmplau, iar sute de mii de oameni erau în viață azi, voi vă agățați de nucleare. Ucrainenii nu se vor mai preda niciodată, vor muri cu voi de gât.Tot la bocancul zvâcnit in mutra voastră ajungem.
Glorie Ucrainei!!! Moarte rușilor cotropitori!!!Si un covor nou pentru Putin in biroul de sub Kremlin. Ca pe ala de pe inventar l-a ros de ciuda!
Daca Zelenski crede ca a facut ceva gen Pearl Harbour, atunci trebuie sa se astepte ca si rezultatul final va fi ca si cel pentru Japonezi !!!!
Am auzit că Federația Rusă se predă și că va plăti întreaga reconstrucție a Ukrainei iar nouă ne va da gaz și petrol gratis vreme de 100 de ani ca o compensare pentru banii dați moka Ukrainei. Se așteaptă defilarea armatei ukrainiene în Piața Roșie de la Moskowa.
„mishteaux … TAC ! 😁😁😁 spune:
02 iun. 2025 la 16:19
S-au incalcat ACORDURI INTERNATIONALE de statele care au permis prin cod-urile de cifrare pe internet satelitar (UE)
permitand atacul REMOTE-controlat de ~120 de piloti din Urkaina … de la distanta … satelitar a
DRONELOR si … trasmisia imaginilor in REAL-TIME 😀 !
DE CE ?
Pentru ca exista acorduri interntionale care INTERZIC intre puterile ATOMICE … ca baze atomice geografic de-secretizate sa fie atacate … folosind tehnica INFORMATIONAL-SATELITARA a … statelor participante la aceste acorduri de ne-secretizare si „RECIPROCA SUPRAVEGHIERE” a BAZELOR ATOMICE, reciproce !
NU URKANIA a „gresit” ci statele ATOMICE (UE) care au SATELITII folositi aici de ukrani pentru REMOTE CONTROL si trasmisia imaginilor REAL-TIME, la atacurile interzise prin ACORDURI intre PUTERILE ATOMICE !
PS: Rusii puteau foafrte bine avea BAZE ATOMICE SECRETE cu bruiaj informational arbitrar-intermitent care nu permiteau ce-au facut ILEGAL ukranii profitand ILEGAL de acorduri incalcate brutal ! 😀
CE-au facut ukranii… semana cu a ucide BRANCARDIERII si SANITARII NE-INARMATI, care semnalizeaza ca vor culegerea RANITILOR pe front … si-s protejati NE-FIIND-INARMATI de acorduri reciproce intre combatanti ! 😀
CAPISHI ? ce era daca russnacii-si anonimizau prin CLONE arhitectonice, bazele lor atomice si prin BRUIAJ electronic orice transfer de informatie cu „ferestre informationale deschise intermitent in timp” cunoscute doar lor ?
IQ=?
„ACT DE EROISM” desigur asta cu „PAIANJENII” 😉 😀 n-a fost … e pacaleala absurda prin incalcarea ACORDURILOR internationale ! ‘S curios daca USA zice ceva pe thema … (i se poate intampla si ei, si ea are BAZE ATOICE DESCHISE)
RUSII pot OPACIZA BAZELE lor ATOMICE … luand candva prin surprindere englezii si francezii … LA FEL ! 😀
PS:
(RUSII ante-stiau 😀 insa … acum au un motiv in fata BRICS pentruc e va GREU 😉 urma ! )”
@Wolf Edmond
INTREB doar pentru ca ROMANIA (si bazele ei NATO de drone 😛 ) a fost PRE-avertizata (inainte operatiunii 😀 „PAIANJENII” 😀 urkane sa nu inter-actioneze in cazul ” atacului pe FLANCURI” adica la mii de km distanta REMOTE SATELITAR in RUSSIA … periclitand anumite zone proprii ! PS: RUSSNACII au sateliti de observatie electronica care supraveghiaz in REAL TIME „telecomanda” la distanta a DRONELOR )
HAHAHA ! PUP
(LEAK-ul PENATAGON-ului ? daca stiu eu , nu stiu russnacii ? = IN CE FILM „SCI FI” traim ? cahiar asa NASOL e cu MEGABANCILE LUMII ? 😉 )
_____________
Intre noi fie vorba … vezi comentariile misterilsului MISHTEUAX …un nimeni … un PIERDE-TIMP … cine-öa dat ORDINUL
„paianjenilor din RETEA” sa faca prostii ?
HEHEHE ! Te bagi in „barfa” … (russnacii n-au fost luati prin surprindere … cautau un MOTIV pentru LOVITURI GRELE ! ACUM e cazul ca RO sa nu muste momeala ! 😀 )
Știți bine ultima acțiune ukraineana, a lovit un „stol” de avioane sau ceva armament, da? Exista un pact tacit între marile puteri, america și rusica plus China, sa fie toate la vedere, sa fie controlate prin satelit pentru a distruge frica de a fi folosite! Daca doar marile puteri știau despre acest „stol” că sunt la vedere neacoperite cu nimic conform înțelegerii, de unde pastele mamii lor de ukraineeni au știut locația fixa?! Ei, de aici incepe circarul șantajul la america, sau, nu!
PRIN ce SATELITI, adica ai cui ca URKANII nu au TEHNICA pentru REMOTE REAL-TIME, au transmis in TIMP REAL dronele imagini si au fost dirijate ? NICI macar imaginile nu putea fi transmisa fara satelitii UE ( sau :O e si USA implicata ” in timp ce TRUMP … „12 martie” … 😉 stiua rusnacii ceva si ca-n cazul detinerii ENIGMA unde englezii au acceptat pierderi pentru a niu trada ce stiu … 😉
🤣🤣🤣🤔😁😁😁
Ce sateliti mili-tari ai ale caror tari (IN RAZBOI CU RUSIA?) au ajutat fara frica unei repercursiuni russnace
URKAINA ? 😀 😀 😀 (nu cred ca USA , maid egraba GB sau FR din UE ) 😀
Este dupa „legile razboiuluI” posibil ca RUSSIA sa atace tarile care au permis URKANIEI folosira satelitilor lor mili-tari de comunicare … impotriva unor baze atomice cate prin CONVENTII internationale de non-proliferare atimica si RECIPROCA SUPRAVEGHIERE trebuie sa fie NE-PAZITE si NE-SUPRAVEGHIATE la nivelul maximal al … pur si simplu ASCUNDERII lor
paentru ca STATELE DOTATE ATOMIC sa stie intre ele unde-si au BOMBARDIERELE ATOMICE !
E cumva POSIBIL ca STATE ca IRANUL , COREEA DE NORD si LTELE ATOMICE azi sa-si doseasca BAZELE ATOMICE pentr paza de la asa atacuri !
DE EXEMPLU ca expert pot une ca BRUIAJUL LOCAL al BAZELOR ATOMICE pot diminua atcul cu DRONE actioante prin TELECOMANDA SATELITARA DE LA DISTANTA !
😀
ETC. … ‘s multe de zis de (ATENTIE:) „STAPANUL PAIANJENILOR DIN RETEA” insa … nu.mi fac de lucru , si plictisit, fiind !
IQ~160
O singura NEDUMERIRE AM …OARE RUSII 😉 stiau si folosesc atacul asta pentru a face „acoperiti moral” ei ceva GREU ?
INTREBATI o A.I. ! 😛
Magistral
DA!
PUP!
ACUM e cazul ca RO sa nu muste momeala…
___________
Iminent?
Vad imaginea … n am marja de timp si exactitate.
Ca un pictor caruia ii lipseste locatia si anul 🤫😉
@Mishteaux : Ai dreptate: Marea Britanie a atacat, de fapt, Rusia, nu „Ucraina”. Si-n privinta rezultatului = Pearl Harbour si D-Day, într-adevar, adica britanicii au lovit într-o recuzita ruseasca special instalata.
Păi să desfacem pânza de paianjen unpic. Zi de zi sabotorii luau cafeaua cu vecinii, cumpărau țigări de la mall și salutau copiii pe stradă. Sunt ucrainieni de-acum instalați în obiectiv. Toți șoferi, comercianți, electroniști, lăcătuși care uimesc cu integrarea printre ruși. Doar că, azi o baterie, mâine o elice, poimâine un modul wifi, manufacturează dronele prin AliExpress, Avito.ru, la care adaugă explozibil trecut sistematic prin o sumedenie de pachete cu diferite mărunțișuri. Lumea rusă era mândră de ucrainienii lor adoptați și ăia țeseau firul..Cică există o lege internațională cum că bombardierele strategice să stea în ploaie, nu în hangare. Cu atât mai nedemn atacul cu cât cele rămase i-ar șterge de pe fața pământului. (Mike Banning inposibil de ânvins)
ca tot vorbesti de PAIANJENI … vad „hint”-uri : „ordin la „PAIANJENII DIN RETEA” …rar fac asta”
OARE 😁😁😁 russnacii ante-stiau ?
_________________
„mishteaux …TATA LOR … un CLOWN non-oarecare ! spune:
01 iun. 2025 la 13:44
OCHII pe rezultatul alegerilor din POLONIA … @Adrian Severin !
😉
In rpivinta ecolicatiilor sistemic consistente intr-io anumita dogam explicativa
este 100% adevarat ca si sistemul ptolemeic si „teoria extinsa a epicilelor” si chiar si teoria pamantului plat (valabila pe suprafete terreste mici !) dau explicatii concruente trans-sistemice pe anumite observabile …
insa pe alte observabile se contrazic profund …”adevul” unei teorii explicative fiind opusil („falsul”) altrei teorii explicative !
In POLITIC exista diferite teoriii explicative clasice si moderne … diferite prin PREZUMTIILE la baza lor !
… etc …
Valoare unei TEORII e data de REALITATE si …ATENTIE: predictibilitatea ei ! PE SCURT … doar o teorie ca „prophtetste”= face verificabil predictibila o evoultie societala , ulterior verificabila e o TEORIE non-fantezista … practica !
TOTUSI apreciez efortul si „tehnicitatea” explicatiilor „oreacum” trans-teoretice ale POST-exolicatiilor tale
desi … mi-e clar in baza lor nu poti face predictii precum cele minimalist schitate 1/1000 (NU 1000/1000)m de mishteaux pe fitzuika !
E OK ! Unele chestii nu se ANTE-spun !
Dacaamericanii pierd POLONIA … cu al ei nou gazoduct norvegian … NATO (!) e OUT !
Vor asta ? Vor ca 2-oua saptamani dupa PACEA UKRANA sa-nceapa TAIWAN-ul ?
Vom vedea !
PS: (ordin la „PAIANJENII DIN RETEA” …rar fac asta ! …e ca UE sa piarda-n POLONIA si USA sa castige …STRATEGIC ! )
IQ~160”
Singura necunoscuta, asupra careia criminalii „Lords of the War” inca nu s-au hotarit (ma rog, trebuie sa aiba macar un minim aer de credibilitate …) est provocarea cu un asa zis „atac” al Rusiei asupra unei tari NATO, probabil una din piticaniile baltice. Atentie deci la „scenarii” de genul „Coridorul Gdansk” !
Eu pot sa cred ca atacul a avut loc, dar pun si intrebarea de bun simt, de unde stiu ucrainenii care au fost distrugerile, daca nu au observatori la fata locului? Zic si ei ca au distrus, este propaganda, cum credeau si nemtii ca au ditrus toate tancurile sovietice care pana la urma au venit peste ei val dupa val, aducandu-l pe Hitler la disperare, care se intreba uluit de unde scot sovieticii atatea tancuri?
@Socrape/Unele drone lansate de pe acoperisurile containerelor au avut rolul de a filma si transmite imaginile din timp atacurilor. Teoria cum ca urcacanii au fost miezul actiunii este doar o vrajala propagandistica NATO pentru a-i convinge pe rusi ca Occidentul nici usturoi n-a mancat si nici gura nu-i pute. Uracacanii au fost poate doar carausii si cei care au executat dublarea acoperisurilor containerelor si lacasurile in care au fost asezate dronele in asteptare. Asta daca aceste containere nu au fost pregatite cumva in Germania, Polonia, Suedia sau chiar in Romania….. Un asemenea ataca a fost gandit si pus in practica de CIA, Mossad, MI6… Serviciile de informatii occidentale implicate au trasat rutele si locatiile precise la care aceste camioane au fost stationate in aproprierea bazelor aviatice respective. Din satelitii NATO s-au transmit coordonatele GPS ale fiecarui bombardie amplasat in incinta aeropotrurilor dronelor ce asteptau standay care au fost activate si trimise sa loveasca avioanele. Cum Urcacania nu dispune de o retea de sateliti militari, nici de experti militari in coordonarea operatiunilor militare prin satelit e clar ca aceasta operatie a fost gandita si pus in aplicare de catre expertii NATO. Ar fi interesant de stiut din ce tara au pornit aceste camioane si prin ce puncte ale frontierei au intrat in Rusia? Avand in vedere ca contianerele erau toate de acelasi model care nu seamana deloc cu majoritatea containerelor traficate pe drumurile plubice, e aproape sigur ca urcacanii au avut vamesi tradatori rusi care le-au lasat sa treaca.
Fără SPRIJINUL militar SUA și acum al Poloniei,Dictatorul Zelenski este ca și KAPUT!.
Numai TEMBELII de la Președenția României Nicușor Dan,vor lua un „SUT în BOT” daca baga tara in război cu Rusia!.
Unde-i dreptatea unui s.croc ?
Este o nebunie, clar este demență!
Sper ca Federația Rusă să riposteze in așa fel încât războiul să se termine cat mai repede, fără escaladarea pe care o dorește Zelenski!
si riposta tot dementa este… hotaraste-te…
Să răspundă provocării, este mai potrivit!
Totuși, o să-l „mângâie” pe Budanov chiar când este pe buda? ))
Dacă faza cu dronele n-ar fi fost de-ajuns, mai citesc ca și „Măcelarul de la Mariupol”, decorat de Putin, era doar un pic și homosexual, in rest avea o familie normala și 3 copii. Bănuiesc ca e noua doctrina ortodoxa și tradițională rusa, poți fi gay și familist și erou de război în același timp.
A fost doar o invitatie din partea lui Trump la negocieri reale! Probabil ca vor mai urma si altele, tot de acest gen, in care orcul din Moscarbistan, va suferi cumplit in fiecare luna si isi va da seama ca nu le merge la infinit cu vulpoiul de Trump!
Deci e cazul sa urmeze Leningrad si Moskva.As prefera (din motive sentimentale) intai Moskva si abia apoi (daca nu le vine mintea la cap), St. Petersburg.Si mulți,multi orci pulverizați.
Mamaaaa ! Ce s-au mai activat toti securistii care dau la taste in pivnitele de la Baneasa ! „Stirile” astea ucrane le-au provocat sigur orgasme multiple !
Riposta ruseasca o sa vina, dar mai tarziu. Deocamdata in Rusia toata lumea se agita sa-si acopere fundul. Pentru o vreme o sa ploua cu ghenerali care cad de la fereastra iar pentru cine nu cade… o sa ploua cu ceai parfumat cu Noviciok.
Zele forteaza disparitia Ukrainei !
Mai bine îl aruncați pe Putler de la etaj și se face liniște.
O noa UMILINTA pentru…mareata Federatie de TERORISTI ruZzza! Care doarme pe ea in timp ce ‘hoholi’…mictioneaza pe ei cu PASIUNE!
Dacă Ucraina mai organizează două „petreceri” din astea .. Rusia rămâne fără flota de avioane de bombardament strategic ….
:))
Era clar ca toata Rusia ii va cere lui Putin sa rada Ucraina”!!!
Si cam pe unde ar trebui Rasia sa-i rada de par pe ucrainieni, la sub brat sau la oua?
Pot evita ușor dezastrul. Vagoane multe și îmbarcat tot . Direcția damoi, fva in cavitatea orală de gunoaie împuțite. Va ajutam și cu motorină pentru vechiturile voastre .Out și Donbas,Lugansk, Crimeea. De pe teritoriul luat cu japca și o să aveți o viață lungă. Altfel Ucraina va fi Vietnamul vostru!
La fsb sunt o gramada de chelnarite angajate pe post de inginere…Acolo lumea se imbata de la 8 dimineata..Principala sarcina e caderea de la balcon a opozantilor
Ce păzește FSB-ul? Doar nu pe voi, imbecililor! Mare Țar ați vrut, să vă bucurați de el!
Și mulțumiți-i lui Dumnezeu că ucrainenii nu procedează cu voi așa cum meritați.
În timp ce Ucraina își sărbătorește succesul militar cu o reținere calculată, spațiul informațional rus s-a transformat într-o arenă de furie și frustrare. Au distrus bombardiere strategice în fața lumii întregi și Kremlinul tace. E un moment de rușine națională”, a scris un utilizator pe Telegram, în timp ce alții acuză FSB-ul de incompetență crasă: „Ce păzește FSB-ul? E plin de bețivi și imbecili. Dați-i afară pe toți!”
Pagubele raportate sunt de o amploare greu de ignorat, chiar și pentru o propagandă obișnuită să minimizeze pierderile. Potrivit SBU, 41 de aeronave au fost avariate sau distruse, printre care bombardiere strategice de tip Tu-95, Tu-22M3 și chiar un avion de avertizare timpurie A-50 – aparate extrem de rare și greu de înlocuit.Datele neoficiale confirma moartea a vreo 3000 de oameni din personalul acelor baze aeriene,greu de înlocuit și acestea.
Rilu rilu crocodilu’ ! NEXTA era mai „credibila” ! Si in plus avea si oarecare umor, in „stirile” sale !
În zorii unei zile de duminică pe care Moscova o va ține minte mult timp, Ucraina a declanșat una dintre cele mai ambițioase operațiuni aeriene ale serviciilor sale speciale. Sub numele de cod Pânza de păianjen, un atac cu drone coordonat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a vizat patru baze aeriene-cheie ale Rusiei: Belaia, Djagilevo, Olenia și Ivanovo.Slava Ucraina.
Asta e „narativul oficial”, pe care si rusii il „propaga” … Deci … deschide mare ciocul, asa cum face puiul de gugustiuc atunci cind mamica ii aduce mincare in cuib !
Marchievici a schimbat narativul…a devenit frate cu gadea…ineptii a la latrina3
aceste lovituri sint dincolo de potentialul de moment al ucrainei… cine si-a bagat coada? si nu e nici europa nici sua?… cine mai poate avea un asemenea potential? sa ne uitam si spre privati? crede cineva ca, de exemplu, franta e condusa de macron sau de rothchildzi? sua s-a scuturat de paduchi care au sarit balta in europa…
Cel mai de nord obiectiv revendicat de ucrani ca ar fi fost lovit se afla MULT mai aproape de Finlanda decit de Ucraina … Iar locatia din Siberia … foarte probabil ca in Rusia sa activeze celule de sabotaj. E practic IMPOSIBIL ca DIN UCRAINA sa trimiti drone la mii de km (in plus se vehiculeaza timpenia ca, pentru a evita bruiajul, se foloseste dirijarea dronelor prin fibra optica !!!)
Atacurile au fost pregatite de Nato in incercarea de a le reduce rusilor capacitate de raspuns a Traiadei lor Nucleare in momentul cand Nato va ataca Rusia cu rachete termonucleare. Tot razboiul asta din Urcacania este un razboi de hartuire si uzura la umbra caruia, rusii fiind concentrati pe Operatiunea Speciala, specialistii Nato prin actiuni surprize de sabotaj incearca sa loveasca chiar bazele strategice de avioane, bazele de submarine si locatiile de lansare a rachetelor ce fac parte din Triada Nucleara a Rusiei. Daca rusii nu vor raspunde pe masura acestui prim sabotaj si nu vor trece la faza de razboi total cu Urcacania vor urma si alte asemenea atacuri pana cand Triada lor Nucleara va iesi foarte slabita.
Iarasi gogosi a la kiev, cica o treime din bombardiere distruse.
Au fost atacate 5 aerodromuri din regiunile Murmansk, Irkutsk, Ivanovo, Ryazan si Amur. Doar in primele doua au avut ceva succes distrugand in total 4 avioane in celalalte 3 trei nicio drona nu a ajuns la destinatie.
Mare tie propaganda asta de 2 grivne.
Sa vezi acum vanatoare de bandere.
atacul cu roiul de drone asupra elicopterului in care se afla Putin….si atacul asupra fortei aeriene stategice a Rusiei…nu mai dau nici o sansa pacii …e care pe care…la un nivel nemainintilnit…
KnighT says spune:
23 mai 2025 la 16:53
Lovitura de „fracture” printre ALTELE -> atentie la „marcaj” 🤫😉
___________________
De ce spunea cavalerul 👁️: Atenție la marcaj!?
Oare păianjenii 🕷️, pavuchky, MARCHEAZA noroc 👽, precum erau țintele, PRINTRE ALTELE , MARCATE pe hărți ascunse ochilor normali?
Lovitura de fracturare într-adevăr… 👁️
CUMVA:
din cauza ca TARIFFELE YANKEIE chiar rolul asta-l au … fracturarea UE ?
😀 CORRECT 😀 … relativ la „23 mai” cand a fost de tine zis aceasta predictie … correcta !
(vezi incercarea USA de-a face afaceri in parte cu tari unice din „federatia” UE)
Daca MISHTEAUX … cum e inteles el de „istetzi cu IQ>125”
n-ar fi atat de STRANIU-STRANIU-STRANIU 😮
… ai fi considerat SI TU ca unul c-un IQ capabil sa-l inteleaga din PRE-timp ! 🙂
ai trecut prea repede la SLAVA UKRA….sa vedem replica….
Ardeau machetele din carton lasate de rusi pe piste de ziceai ca sint din carton ! … Ca sa nu mai vorbim ca mai lipseau dintre „tintele distruse” doua Lada din 1980 si o Pobeda model 1955 !