Elena Udrea a afirmat că afirmaţiile lui Sebastian Lăzăroiu despre necesitatea unui premier tehnocrat nu sunt de natură să afecteze prezenţa sa în guvernul Boc, potrivit realitatea.net.
Udrea consideră că Lăzăroiu nu a făcut decât să exprime un punct de vedere pe o anumită temă. „E un punct de vedere. Nu cred că afectează prezenţa în funcţia de ministru al Muncii acest punct de vedere. În ceea ce priveşte funcţia de prim-ministru, dacă analizăm cine ocupă sau cine ar trebui să ocupe această funcţie trebuie să ne raportăm la modele concrete”, a declarat vicepreşedintele PDL.
Udrea a precizat că a sprijinit desemnarea lui Lăzăroiu dintre numele care au fost luate în calcul la nivelul conducerii PDL. „Nu a fost o opţiune din două, ci din mai multe nume care au fost puse în discuţie pentru această funcţie. Îl recomandă experienţa de sociolog, faptul că prin ceea ce spus, lucrurile pe care le-a afirmat, poziţiile pe care le-a avut au demonstrat că susţine programul guvernului Boc, un program de dreapta în ceea ce priveşte reformele în domeniul muncii şi a protecţiei sociale”, a apreciat Elena Udrea.
Lăzăroiu este considerat opţiunea corectă pentru postul de ministru al Muncii şi din perspectiva competenţelor sale profesionale. „Cunoaşte şi are argumente fundamentate pe cercetări sociologice, pe ceea ce se întâmplă pe piaţa muncii, pe ceea ce se întâmplă în societate. Este un bun negociator, este un om echilibrat. Arareori sau niciodată nu l-am văzut enervându-se într-o emisiune. Ştiu că la Ministerul Muncii este un loc de discuţii şi negocieri cu sindicatele. Şi din acest punct de vedere este un câştig”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
În privinţa remanierii guvernamentale, Udrea a spus că nu a fost declanşat oficial procesul de evaluare a miniştrilor. „Însă eu cred că primul-ministru ne evaluează în fiecare zi”, a conchis Elena Udrea.