UEFA a făcut apel împotriva propriilor sale sancţiuni contra Serbiei şi Angliei

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a anunţat miercuri că face apel împotriva propriilor sale sancţiuni dictate după meciul Serbia – Anglia din preliminariile Campionatului European U-21, care a avut loc în octombrie şi a fost scena unor incidente rasiste şi violente, informează AFP, preluată de Agerpres.

Pe 13 decembrie, o comisie de disciplină a UEFA a amendat cu 80.000 de euro Federaţia sârbă, a obligat naţionala U-21 a Serbiei să dispute următorul său meci cu porţile închise şi a suspendat mai mulţi jucători şi membri ai staff-urilor celor două echipe.

Aceste sancţiuni au fost socotite prea blânde de Federaţia engleză (FA) şi de unii comentatori, printre care fundaşul lui Manchester United, Rio Ferdinand.

UEFA a decis să facă apel, după ce „a trecut în revistă motivele sancţiunilor”, precizând într-un comunicat că regulamentul său permite „unui inspector disciplinar” să „facă apel împotriva deciziilor luate de instanţa de control şi de disciplină”.

Meciul din luna octombrie, câştigat de Anglia (1-0) la Krusevac (centrul Serbiei), a fost marcat de strigăte de maimuţă din public la adresa jucătorilor englezi de culoare şi de altercaţii între jucători, antrenori şi spectatori, izbucnite după fluierul final.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.