Un autogol de zile mari al PNL

Începând cu anul 2004, am avut trei guverne venite din Opoziţie, formate în principal din câte două partide mari: Tăriceanu 1: PNL – PD (decembrie 2004 – martie 2007), Boc 1: PDL – PSD (decembrie 2008 – septembrie 2009), Ponta 1 şi 2: PSD – PNL (mai 2012 – februarie 2014). În cazul primului şi celui de-al treilea, alianţele s-au format cu mai bine de un an înainte de alegeri. Toate cele trei guverne (Ponta 1 şi 2 le considerăm un singur guvern – n.a.) au avut două elemente comune:1: alianţele s-au rupt; 2: partidul care avea premierul a provocat ieşirea de la guvernare a celuilalt partid. De aici se poate trage o concluzie: în România postdecembristă, alianţele aflate la guvernare nu au au rezistat. (Şi dacă privim şi mai în urmă la principalele partide din conglomeratul numit CDR, lucrurile sunt şi mai clare). Alianţele nu au rezistat deşi şi-au îndeplinit obiectivele – au ajuns la guvernare, au reuşit să ocupe majoritatea funcţiilor în instituţiile de forţă etc. De ce? Răspunsul este simplu de dat: dorinţa de a acapara întreaga putere a uneia dintre părţi şi orgoliile ambelor părţi.

După ruperea USL s-a format la nivelul Opoziţiei o nouă alianţă, ACL (PNL + PDL), urmată de o fuziune (în trepte) a celor două partide. Primul obiectiv a fost atins: noul partid a câştigat Preşedinţia ţării. Al doilea obiectiv, ajungerea la guvernare, este mai dificil de atins acum (coaliţia aflată la butoane dispune de o majoritate care în acest moment este intangibilă), dar perfect posibil în 2016, în acest moment datele din sondajele reale (şi chiar din cele contrafăcute) indicând procente bune în faţa trioului PSD+UNRP+PC. Existau deci toate premisele ca noul partid să se sudeze rapid şi să devină prima forţă politică din România.

Şi totuşi lucrurile nu stau chiar aşa. După ce au fost aplanate inerentele tensiuni din unele filiale judeţene sau chiar la centru – nu trebuie uitat este vorba de o fuziune între două partide cu oameni care ani buni s-au atacat la baionetă, s-au înjurat, s-au pârât la DNA etc. -, din nou o stare de tensiune pune sare pe rănile care nu s-au cicatrizat însă. Episodul recent de la Bistriţa (bănuiesc că nu este singular) reprezintă unul dintre cele mai clare autogoluri pe care şi le-au marcat reprezentanţii Opoziţiei. Un autogol care îi serveşte perfect unui Victor Ponta mai reîncărcat ca oricând şi-i permite să desconsidere Opoziţia, un autogol care vine la timp pentru un PSD care fără să mişte un deget îşi vede obturate mediatic scandalurile Nichita şi Şova. Un autogol care dă apă la moară lucrătorilor lui Sebastian Ghiţă şi altora direct interesaţi, care nu trebuie să mai inventeze nimic când dau breaking-news-uri privind ruperea fuziunii. Un autogol care ar putea îndepărta electoratul necaptiv, dar apropiat de Iohannis şi care s-ar putea reorienta spre alte partide, pentru că, de săptămâna viitoare, „marfă” va fi din abundenţă.

În loc să se şteargă din vocabularul tuturor membrilor noului partid expresiile „vechiul PNL”, „vechiul PDL”, au apărut mai nou şedinţe şi şedinţuţe pe găşti din vechile partide, în care, după cum s-a văzut din înregistrări, sunt înjuraţi „ceilalţi”, se fac planuri de „cum să fim noi singuri la butoane” etc. Nici ce s-a întâmplat după ce toată afacerea a explodat în presă nu arată mai bine. În primul rând am văzut o reacţie palidă (şi aia uşor întârziată) la atacurile deja lansate de la de PSD, scuze neconvingătoare, declaraţii de genul „înregistrări sunt trunchiate”, recunoaşteri cu jumătate de gură, dar halucinante („Sigur că am avut acele exprimări, dar nu trebuie să dau explicaţii despre lucruri care se întâmplă în spaţiul privat. Ce spunem în spatiul privat e problema noastră, nu a publicului” – Teodor Atanasiu), ş.a.m.d. Toate acestea, în special afirmaţia principalului împricinat, nu fac decât să mărească efectele autogolului. Chestia cu „nu e problema publicului” nu este deloc aşa. Din contră. Dar, una peste alta, din nou liberalii au demonstrat că stau foarte slab la capitolul comunicare. Şi, mai nou, şi la luarea unor decizii radicale. După episodul Bistriţa, ar fi trebuit în secunda doi să fie date câteva sancţiuni. S-a încercat acoperirea gunoiului sub preş, operaţiune care de regulă nu ţine niciodată. Rămâne de văzut ce efect va avea asupra PNL autogolul marcat la Bistriţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.