Un avion iranian s-a prăbuşit, duminică seara, în nordul Iranului, lângă oraşul Orumiyeh. La bordul avionului erau 105 de pasageri. Cel puţin 70 de persoane şi-au pierdut viaţa, relatează agenţia de presă IRNA, citată de BBC, iar numărul acestora este aşteptat să crească.
Accidentul a avut loc în apropiere de la Orumiyeh, un oraş din provincia muntoasă Azarbaijan, situat la 700 de kilometri nord-vest de Teheran, în jurul orei locale 19.45 (18.15 ora României).
Avionul IranAir, un Boeing 727, decolase de la Teheran cu o oră întârziere şi s-ar fi prăbuşit din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
32 de persoane au fost rănite, a declarat directorul adjunct al Semilunii Roşii iraniene, Heidar Heidari, citat de NewsIn.
Iranul a cunoscut mai multe catastrofe aeriene, în ultimii zece ani. Flota sa aeriană, civilă şi militară, este învechită şi îi lipseşte o bună întreţinere, din cauza sancţiunilor impuse de Statele Unite în anii ’80, după revoluţia islamică şi luarea de ostatici la Ambasada americană din Teheran.
Bilanţul cel mai grav s-a înregistrat în februarie 2003, când un avion transportând membri ai Gardienilor Revoluţiei s-a prăbuşit, iar toate cele 302 persoane de la bord şi-au pierdut viaţa