Un fel „paranormal” de a sesiza esenţialul

În zilele de după 22 decembrie 1989, mă aflam într-o redacţie aureolat de un fapt de disidenţă ce fusese făcut public la Europa Liberă.

Aveam un şef pe stil vechi, dar care avea acces la şefii pe stil nou. Într-o zi îl aud zicând: „Pe holurile de la Palatul Victoria se şuşoteşte că doi generali sovietici au biroul la Ministerul Apărării”.

Raţionalmente, pe loc, nu am dat prea multă importanţă acestui zvon, dar nu ştiu cum, subconştient în orice caz, pregnanţa acelei informaţii a rămas în memoria mea despre lucrurile esenţiale din zilele acelor evenimente. Acum, istoricii bine documentaţi cunosc chiar şi numele celor doi generali. Moisev e unul. Ei au pătruns în MApN cu sprijinul generalului Stănculescu. La ordinul lor, generalul Stănculescu, care trecea drept noul ministru al apărării, numit, chipurile, de Ceauşescu, l-a arestat pe generalul Ilie Ceauşescu, apoi a predat puterea grupului politic reprezentat de Ion Iliescu. Cu o oră înainte, Stănculescu recomandase, în clădirea CC al PCR invadată de manifestanţi, să fie sprijinit Constantin Dăscălescu pentru formarea unui nou guvern.

În acelaşi fel „paranormal” de a prinde din zbor informaţia esenţială, am fost izbit, acum, citind o carte bazată pe mărturiile din ancheta Senatului cu privire la evenimentele din 1989, de ceva pentru care, a doua zi de la depunerea mărturiei sale, a trebuit să moară pilotul de elicopter Maluţan.

În mărturia depusă sub jurământ în faţa senatorilor, Maluţan a spus că, la plecarea elicopterului cu cei doi Ceauşeşti de pe clădirea Comitetului Central, comandantul suprem a cerut să fie dus la Otopeni, nu la Snagov. Pilotul a comunicat Aviaţiei Militare acest traseu, dar de acolo a primit ordin să nu execute comanda comandantului suprem, altminteri elicopterul va fi ţintit cu o rachetă. Ceauşescu a schimbat comanda: „La Snagov!”.

Informaţia este crucială. Nu neapărat pentru că Maluţan a plătit cu viaţa difuzarea acestei informaţii, ci pentru că ea deschide o întrebare: ce avion îi aştepta pe cei doi Ceauşeşti pe pistă la Aeroportul Otopeni?

Răspunsul e cunoscut, dar ţinut în afara circulaţiei publice: George Bush le oferise Ceauşeştilor azil politic şi a trimis, din Mediterana, un avion militar la Otopeni.

Informaţia aceasta scoate din joc un eventual acord american asupra asasinării Ceauşeştilor şi ne întoarce la rolul celor doi generali sovietici ce îşi făcuseră „cuib” la MapN.

Orice speculaţie, acum, despre resemnarea Ceauşeştilor şi acceptarea ofertei de azil în SUA poate rescrie istoria evenimentelor din CC între ora 10 şi ora 12.30.

Stănculescu fusese numit comandantul acţiunilor din jurul CC, nu ministru al apărării. Cu două note telefonice (numărul 38 şi numărul 39 în documentele arhivate), transmise în numele generalului Milea, când încă se mai credea că e viu, dar era ucis, Stănculescu a cerut să nu mai fie ascultate ordinele comandantului suprem. Era ca şi cum Milea dădea o lovitură militară de stat.

Comunicatul dat de Ceauşescu cu privire la sinuciderea lui Milea a fost receptat apoi de ofiţerii înalţi ai Armatei drept semn că ministrul apărării a fost pedepsit pentru notele telefonice numărul 38 şi numărul 39.

La ora 12.30, Stănculescu le-a comunicat Ceauşeştilor că dacă mai rămân în sediul CC vor fi linşaţi de manifestanţii ce nu mai pot fi opriţi să invadeze clădirea. „De vină e Vlad, care v-a trădat, şi a ieşit din dispozitivul de la CC încă de la ora 8.” Vicleanul Ceauşescu avea deja aranjată o cale de fugă din ţară. Bănuia cât de extins era complotul împotriva sa. Şi Armata îl trădase, iată, de vreme ce abia la ora 12.30 i-a comunicat informaţia despre trădarea Securităţii începând de la ora 8.