
Profesorul Ioan Piso, fost director al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, consideră că metoda aleasă de hoții care au furat comorile dacice din Muzeul Drents arată că nu erau interesați de valoarea lor istorică.
Potrivit acestuia o primă vină a organizatorilor expoziției este faptul că au trimis aurul României într-un muzeu minor.
“Muzeul Drents se află într-o zonă mult prea liniștită, cu străzi pustii, cu imense spații deschise, adică într-un loc, în care răufăcătorii pot opera în voie, ceea ce s-a și dovedit. Dacă muzeul din Cluj dispune de pază înarmată permanentă, nu trebuia pretins același lucru din partea muzeului Drents? Trebuia cerut cel puțin un agent de pază în interior și altul în exterior. În această privință contractul de împrumut a fost rău făcut și chiar un specialist olandez afirmă că este interpretabil. Dna Ministru Raluca Turcan susține că furtul a fost jocul hazardului și că asemenea evenimente au avut loc și la case mai mari. Fals! Hazard ar fi fost dacă muzeul ar fi fost lovit de un asteroid și o asigur pe dna ministru că furturi au loc numai acolo unde s-au instalat indolența și prostia’’, spune profesorul Piso, într-un interviu pentru ziarulfaclia.ro
Ioan Piso mai spune că teoria că s-a furat la comandă nu stă în picioare.
“Este foarte greu să găsești un proprietar pentru un obiect unic cum este coiful de la Coțofenești și vă pot da exemplul legii de la Troesmis . Prefer să pun răul în față. Faptul că s-a folosit explozibil, ca la bancomate, sugerează că pe hoți îi interesa materialul din care au fost confecționate piesele și nu piesele în sine. Mă tem că au avut tot timpul și tot interesul să le topească. Oricum, au pus mâna pe vreo patru kilograme de aur pur. Au devenit și eroi pe deasupra! Dacă nici nu se găsesc obiectele delicte, au șanse să scape mai ieftin. Să dea Dumnezeu să nu se fi întâmplat astfel!’’, a declarat fost director al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
@ Deci, dacă Mark Rutte a predat autorităților olandeze înregistrările cu explozia și cu fuga hoților de la muzeu, înregistrări făcute de sateliții ce supraveghează spațiul NATO, ca incident de securitate în spațiul NATO ?
Fapta sa consumat si doamna ministru care sa ocupat de tot acest demers cu expozitia si organizarea ,Raluca Turcan trebuie sa fie judecata si condamnata pt. ca vina o are ea si dupa asta hotii.
Si daca organizarea expozitiei la acest muzeu a facut parte din planul de comitere a furtului obiectelor de aur?
Ma intreb si eu…
Sunt sigur că hoții au avut un complice ,un angajat al amărîtului ăla de muzeu,un instalatorsau poate chiar un custode.Așa s-a facut și la Ploiești CÎND AU FURAT CEASURILE cu capace din aur de la muzeul ceasului fondat de profesorul N.Simache.
Poliția le căuta pe la romi și ce să vezi, hotii mai bine zis HOAȚELE,erau angajatele muzeului.
Așa că ar trebui să-i ia din scurt pe toți angajații muzeului.
Încerc să scriu că numerele folosite arată că-i înscenare: 33 (30,3 milioane euro asigurare) 6 (600 obiecte).
Arată înscenare și filmele și pozele ce ni le vîntură: după explozie, pe ramurile copacului, se plimbau flăcări ca-n filmele Transformer, poza suspectului de la tutungerie arată ceva cu găuri în coaste,
De ce in Romania comoara a fost pazita armat si in muzeul unde a plecat nu. Aici e cheia raspunsului. Hotii au gandit inainte de a o trimite. Cautati-o la Sinagoga.
Noi ne perpelim iar olandezii se fac ca muncesc pentru cauza. Poate totusi vor reusi.
Tr0gl0ditii aia (daca ei or fi fost!) nu au comis niciun furt la comanda. Pe ei i-a interesat doar valoarea metalului, nu valoarea istorica……[Rumburak]
„Dna Ministru Raluca Turcan susține că furtul a fost jocul hazardului”
Daca Turcanca afirma asa ceva, e clar, nu mai pierdeti timpul cu fente: e inside job.
Alt istoric care stie perfect cum gindesc hotii de tezaure. Pai daca lucreaza in domeniu…
Piso,
alt alogen la conducerea unui Muzeului Național de Istorie…..
E bine că în fruntea Academiei Române avem un istoric și o grămadă de alți istorici in Academie, ocupați, probabil, să-și încaseze indemnizațiile și onorurile de trei lei. Arhivele sunt in ultimul hal, nedigitalizate, ținute în spații improprii, muzeele cad pe cercetători iar piesele sunt ținute în la întâmplare, daca nu sunt trimise pentru a fi furate de ultimii borfași. Asta e respectul pentru memorie. Vai de noi cu asemenea nemernici!
De cum s- a dat stirea jafului am fost de parere ca vor fi topite pt metal si valoarea istorica va fi nula pt hoti.
Nici pomeneala. Piso scrie tâmpenii. Tipii au actionat dupa un plan minutios si au Tezaurul: numai o piesa s-a vândut contra droguri: restul, ascunse-ntr-un adapost secret, în natura, ori într-un cotlon prin propriile narco-proprietati. Plus ca, daca aurul s-ar fi topit, politia olandeza/medicina tehnico-legala, ar fi gasit urmele. Piesele se vor gasi, dar cine stie când si unde. La fel Cleopatrei lui Van Dyke: de-aia Olanda, azi, narco-tara, se si ofera sa despagubeasca România: propunerea echivalându-i cumpararii.
Acum mai bine de 35 ani, pentru grava neglijență o încarcerau urgent și confiscau întreaga avere a distinsei ministru și a rudelor ei, până la valoarea întregii pagube aduse țării.
Bine ar fi să mai săpați câta, doar de s-a mai găsî ceva și dacă numa’ să fie până la anu’ 1000. Că de-atunci încoace, Coroana Sfântului Ștefan lucește prea tare. Și mai e și coroana Monomachus, a lui Sauron-maghiarul, tot de la Constantinopol.
@ Fiind despre un tezaur dacic nu au publicat și opinia lui Gregorian Bivolaru ?
Era aur monoatomic dacic sau scitic.Nanocipcirip stie bine!Sau cristela minte putina.
S-a umflat ranza in suveranisti!Au fost in istorie jafuri si mai grozave decat cel din olanda.Se intampla.Vad ca oamenii actioneaza compulsiv,irational si besmetic.De n-ar fi si prostuti!