Un ungur din Africa dobândeşte ilegal un palat al Ministerului Culturii

• Un grof se sinucide în 1944. Nu lasă moştenitori.
• Sora acestuia, singura membră a familiei care ar fi putut revendica ceva, fuge cu armata horthystă (aşadar, statul ia legal proprietatea conform Convenţiei de armistiţiu)
• Aşa-zişii descendenţi, “colaterali ai colateralilor”, spun că sunt urmaşii unui domn care se naşte la un an după moartea unei surori a grofului (a celei pe care practic ar moşteni-o), şi ea decedată în 1933
• Două certificate de moştenitor sunt declarate nule la judecătorie, însă, contrar legii, un alt notar eliberează unul nou, iar instanţele superioare dau câştig de cauză “moştenitorului” domiciliat în Africa de Sud
• Cea mai frumoasă Casă de Creaţie a Ministerului Culturii – cu domeniu cu tot -, în care statul român a investit milioane de euro, este furată cu largul concurs al instituţiilor abilitate s-o protejeze

Castelul Szentkereszty – date istorice

Antecesorul castelului de azi a fost atestat în documente prima dată în 1773… fiind în posesia familiei Benkő din Arcuş. Un inventar din 1773 menţionează un conac construit din piatră, situat în partea de jos a satului. Înainte de 1823, conacul a trecut în posesia familiei nobiliare Daniel din Vârghiş. Inventarul din 1829 despre posesiile lui Elek Daniel (1783–1848) descrie conacul din Arcuş ca o clădire fără etaj, care cuprindea şapte încăperi, la vest şi la nord fiind delimitată de câte-o prispă.

Contele György Kálnoky a cumpărat moşia din Arcuş în 1840. După moartea contelui din 1844, proprietatea a trecut în posesia văduvei, contesa Anna Haller (1816–1878). E foarte probabil că soţii au construit capela de lângă castel, cândva între anii 1840 şi 1845, deoarece hramul capelei catolice este Sf. Gheorghe, iar clopoţelul capelei a fost turnat înainte de 1845 cu hramul Sf. Ana.

Castel. Sala de bal cu sufrageria

Văduva contelui Kálnoky s-a recăsătorit cu baronul Zsigmond Szentkereszty în 1847. Cei din familia Szentkereszty (loiali împăratului austriac) apar în Transilvania la sfârşitul secolului al 17-lea. Ascensiunea lor, precum şi moşia din ţinutul Trei Scaune a familiei au fost realizate prin obţinerea proprietăţilor contelui Kelemen Mikes din Zagon, în urma căderii în dizgraţie a acestuia după lupta de independenţă condusă de Ferenc Rákóczi. Baronul Zsigmond Szentkereszty (1817–1891) a avut o importantă activitate militară şi politică. Între 1851 şi 1853 a fost încarcerat la Sibiu pentru participarea lui în revoluţia din 1848–49. În timpul captivităţii baronului, soţia lui a condus gospodăria din Arcuş şi a fost preocupată, printre altele, cu amenajarea parcului şi cu extinderea conacului. Foarte probabil între anii 1847 şi 1857, dar precis înainte de 1863, baronul Zsigmond Szentkereszty şi soţia lui au mărit conacul, care iniţial a avut şapte încăperi. După transformări s-a creat un edificiu mai elegant cu zece camere, fără etaj, care a avut dimensiunile aproximative de 39 metri lungime şi 15 metri lăţime. Aceste dimensiuni şi repartizarea încăperilor corespund situaţiei de azi ale parterului clădirii.

Fiul baronului Szentkereszty, baronul Béla Szentkereszty (1851–1925), s-a mutat la moşia din Arcuş după demobilizarea lui din armată, în 1870. În 1878 s-a căsătorit cu Maria Florescu-Bibescu (1857–1919)*, fiica fostului ministru al apărării din România, prin această căsătorie acumulând o avere semnificativă. Soţii au investit în transformarea castelului, cea mai importantă intervenţie fiind construirea unui etaj. Construcţia a avut două faze, prima între 1887 şi 1890, iar al doua în 1896. În prima etapă de construcţie au fost realizate casa scării, tavanurile sufrageriei şi a sălii mari, s-au efectuat unele lucrări de pietrar, lăcătuşerie şi tâmplărie. În această primă etapă, un anume Schnelka a fost plătit pentru elaborarea unor proiecte. Dar în 1888 au schimbat proiectantul, fiind angajat architectul Sándor Fort (Alexander Fort) din Budapesta. Fort a primit sume seminificative pentru proiectele elaborate şi pentru deplasările sale la Arcuş, dar dintre aceste proiecte s-a păstrat doar o secţiune cu ştampila arhitectului Fort, datând din 14 ianuarie 1894. În 1896 au fost completate interiorul şi mobilierul castelului, precum şi terasa sufrageriei. Construcţia castelului a fost finalizată cu mare probabilitate până în anul 1897.

Bela Szentkereszty

În timpul Primului Război Mondial, castelul a fost devastat şi jefuit, în acest fel numai cu ajutorul fotografiilor şi vederilor din epocă putem să reconstituim cum au arătat elegantele interioare ale edificiului. Ultimii stăpâni ai castelului au fost baronul Béla Szentkereszty cel tânăr (1885–1944) şi sora sa, Elisabeta. După al Doilea Război Mondial, castelul iarăși a fost devastat și jefuit, în 1945 a fost naţionalizat şi trecut în patrimoniul CAP-lui local. A fost folosit după nevoile timpului ca orfelinat, ca spații de depozitare, birouri sau ateliere. De la devastarea și distrugerea lentă, castelul a fost salvat în anul 1968, când s-a înfiițat Casa Agronomului de la Arcuș. Sub conducerea directorului Zoltán Féder (1968-1977), castelul a fost renovat, au fost reamenajate clădirile anexe, parcul a fost repopulat cu copaci și arbori iar în partea de sud-vest a grădinii s-au plantat pomi fructiferi. Între anii 1974 şi 1979 aici au avut loc tabere de sculptură, cele 76 de lucrări sunt amplasate în parcul care înconjoară castelul.

Castelul a suferit modificări radicale în interior în 1984, când acest edificu a fost amenajat ca o vilă prezidențială pentru Nicolae Ceauşescu. Din fericire, exteriorul clădirii se află într-o stare bună, păstrând principalele elemente ale arhitecturii sale din secolul al XIX-lea. S-au păstrat și arhitectura capelei, care îmbină tendinţa clasicizantă cu cea goticizantă, la fel şi rămăşitele unui parc dendrologic.

Din 1990, castelul a trecut în patrimoniul Ministerului Culturii și s-a înființat Centrul de Cultură Arcuș, care în cei douăzeci de ani de activitate a devenit un centru cultural important din regiune și din țară, găzduind de la artiști tineri aflaţi la începutul carierei până la artiși consacrați cu renume mondial.

Cele mai îndrăgite manifestări culturale sunt concertele de cameră, expozițiile de artă plastică și de fotografie. Pentru muzicieni, artiști plastici și scriitori, în perioada verii sunt organizate cursuri de măiestrie, workshop-uri și rezidențe artistice, manifestări care au devenit de interes internațional. Iar pentru specialiștii din domeniul culturii a devenit un centru de conferințe și de întruniri științifice.

*copii din această căsătorie: Elza, Janka, Marieta și Béla

Conform arborelui genealogic, Janka, cea în numele căreia s-a cerut retrocedarea, a decedat înaintea lui Bela (fără urmaşi), iar Elza nu putea emite pretenţii, deoarece părăsise Ardealul cu trupele horthyste şi intra sub incidenţa Convenţiei de Armistiţiu. Aşadar, lucruri limpezi, fără niciun fel de posibilitate de atac. Totuşi… se găsesc nişte nume, chipurile un descendent de gradul 5 din Republica Centrafricană, nişte notari şi martori “prieteni”, un avocat – Kincses Elod, “specializat” în zonă pe retrocedări şi nu numai, dar şi nişte judecători care pur şi simplu nu au vrut să vadă uzul de fals şi înşelăciunea.

Palatul din Arcuş devine aşadar, prin hotărârea ICCJ, un alt domeniu luat cu japca statului român, prin aceleaşi procedee pe care cotidianul.ro vi le-a explicat în atâtea episoade. Ce-ar mai fi de făcut ? Un singur lucru: DNA să-şi facă treaba, să dea curs urgent plângerii penale întocmite de către direcţiunea Centrului de Cultură. (vezi aici conţinutul plângerii penale)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.