Ministrul de externe ungar Janos Martonyi afirmă că Ungaria este pregătită să discute atât cu Uniunea Europeană, care ameninţă cu sancţiuni împotriva Budapestei, cât şi cu Fondul Monetar Internaţional, conform unui interviu ce apare în ediţia de sâmbătă a ziarului francez Le Figaro, relatează AFP.
Negocierile cu UE şi cu FMI „nu vor eşua”. „Nu afirm că suntem pregătiţi pentru orice, dar că totul este negociabil. Începem cât mai urgent cu putinţă”, a declarat şeful diplomaţiei ungare pentru ziarul francez.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.