Vara rece (11)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al cincilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ.

Ca şi toţi locuitorii Bagdadului, Eva şi Muhammad credeau necondiţionat în semne, iar astrologia oferea profesioniştii cei mai căutaţi. Nu era o meserie uşoară deoarece trebuia să ai repetate performanţe excepţionale în latura apotelesmatică¹ – singura interesantă pentru profani – spre a-ţi câştiga o faimă suficient de solidă, astfel încât viitoarele eventuale rare eşecuri să nu-i fie puse în cârca prezicătorului, ci greşitei interpretări de către client a sugestiilor date de specialist.

Nici măcar califul nu ieşea din sfaturile furnizate de către astrologii săi personali, la fel cum nici preacreştinii împăraţi ai Bizanţului nu vedeau nici o erezie în a se consulta într-un asemenea mod cu Dumnezeu. Eva avusese parte de ghicitori buni şi era încredinţată că a fost în stare să clădească din nimic o bogăţie şi o putere atât de remarcabile doar datorită aplicării întocmai a sfaturilor primite. Dar cel mai eminent astrolog întâlnit de ea se dovedise a fi fost al-Musta. Tot ceea ce i-a spus s-a adeverit, tot ceea ce a sfătuit-o i-a fost cu folos, tot ceea ce i-a interzis, ulterior s-a dovedit că ar fi fost dăunător. Eva îl dorea pe chaldeean – sau ce o fi fost – doar pentru interesul ei: pe de o parte fiindcă o asemenea armă, ca să fie şi mai eficientă, trebuie să rămână în proprietate exclusivă, pe de altă parte, spre a nu afla mai marii lumii despre acest strălucit campion şi a nu i-l lua. Fiind, de acum, bogată, A Cincizeci şi una i-a oferit un salariu cu adevărat mare pentru ca al-Musta să nu facă prognoze şi altora şi – formal – pentru ca să devină dascălul copiilor ei. Dar al-Musta nu era un simplu învăţător şi nu avea nici limbajul şi nici răbdarea necesare unor copii atât de mici, aşa cum era cei a-i lui Muhammad. Cu o sclipire ciudată în ochi, refuză categoric să le mediteze pe fetiţe şi pe mezin, dar acceptă, în silă, să-l înveţe pe Speciosus. Însă, cu totul surprinzător, acesta îl cuceri repede şi între magistru şi discipol se închegă o legătură pe care al-Musta o numea “pythagoreeană”. Ceea ce nu s-a reuşit peste noapte. Evei nu-i păsa: pentru ea nu era important decât ca tezaurul ei de sfaturi miraculoase să nu se afle şi la dispoziţia vreunui străin de familia ei, să-l aibă tot timpul la dispoziţie exclusivă şi (al-Musta) să nu strălucească mai mult în lume decât un simplu învăţător al unei familii înstărite. Dacă mentorul se ocupa cu adevărat de copii sau nu – asta era mai puţin important. Eva a angajat chiar şi un alt dascăl, fiind convinsă că doar acela se va apleca asupra elevilor. Până la urmă, însă, al-Musta a rămas zi şi noapte în preajma lui Speciosus, iar colegul său venea doar pentru mezin şi pentru fete. Nici nu s-ar fi putut altfel: bietul nou dascăl nu trebuia să audă ceea ce-i oferea spre iniţiere magul discipolului: nu trebuia să audă o dată fiindcă nu era pregătit şi predestinat unei asemenea învăţături; nu trebuia să audă, a doua oară, ca să nu poată povesti în oraş că ar avea un coleg cu cunoştinţe mult ieşite din comun. Chaldeeanul se ocupa aproape în secret de Speciosus.

Al Cincizeci şi doilea a moştenit de la maică-sa gustul spre reverie şi, cum aceasta nu este o gândire blocată – aşa cum greşit afirmă mulţi -, ci posibilă doar prin treceri uimitoare de pe un plan al gândirii la altul, Speciosus era apt şi de raţionamente surprinzătoare. Şi a mai moştenit fiul şi un extrem de dezvoltat spirit de observaţie de la mama sa, fiind capabil să deosebească fără efort orice schimbare, oricât de măruntă, survenită în casă, pe stradă sau în piaţă.

La rândul ei, Eva observase din prima clipă modul diferit cum îşi împărţea – în timpul activităţii – chaldeeanul bolta cerească: cele douăsprezece case nu erau ocupate de soarele roşu, negru, alb şi galben, pe lângă lună şi cele cinci planete, plus “casa goală” şi “casa plină”, ci de un singur soare, o singură lună şi de zece planete.

– De ce? Pentru că acesta este cerul de astăzi şi nu cel născocit de ghicitorii orbi, îi explicase magul.

El era un om de ştiinţă cu informaţii de pe vremea cât Lucifer se mai învârtea pe boltă şi folosea argumente preluate din patrimoniul atât de puţin cunoscut al tradiţiei, pe când toţi ceilalţi astrologi făcători de predicţii “nu erau decât nişte ghicitori”.

– Orice om cu mintea întreagă poate să-şi imagineze, la o răscruce, că drumul cuiva fie se va opri, fie că respectivul va reveni de unde a plecat, fie că va urma una dintre căile ce i se deschid. Dacă există, să spunem, patru alternative, şansele să ghiceşti sunt de unu la patru. Dacă mai dispui şi de nişte indicii despre gusturile şi înclinaţiile celui ce te întreabă, speranţele de reuşită în a da o informaţie corectă vor creşte corespunzător. Atât de mult încât, încât în cazul unui ghicitor isteţ, ele pot să ajungă la peste jumătate. Ceea ce îţi dă o suficientă marjă de siguranţă chiar şi în faţa unor probleme cu cinci posibilităţi. Însă toate astea nu rămân decât rezultatele demersului unui ins deştept şi nu concluziile unui om de ştiinţă.

Al-Musta era arogant, avea ifose, nu accepta discuţii, cu atât mai puţin să fie contrazis. Însă era deosebit de eficient şi Eva pentru asta îl plătea.

Cele douăsprezece semne zodiacale îi ofereau indicii infailibile astrologului. Pentru mag, Al Cincizeci şi doilea era exemplarul cel mai tipic posibil din casa lui Lucifer: timpul avea să arate că nici de data asta nu s-a înşelat. Băiatul creştea tot mai frumos, devenea strălucitor, aşa cum îi spunea şi numele, dar îşi dădea adevărata lumină doar când ardea. Iar când ardea, se distrugea precum fosforul. Şi prefăcea în scrum şi ceea ce se întâmpla să-i fie în preajmă. Era frumos de privit, însă, după o vreme, strica vederii. Mistuindu-se în strălucire, provoca prăpăd, iar el însuşi nu rămânea decât o grămăjoară anonimă de cenuşă. Din care renăştea de fiecare dată.

După vârsta de patrusprezece ani, Speciosus nu a mai fost silit să acumuleze cunoştinţe. Al-Musta considera că faza exoterică a devenirii îi era suficientă. De acum, băiatul trebuia să interpreteze ceea ce ştia, să combine informaţiile, să scoată din rafturile memoriei exact acea amintire ce-i era necesară la momentul respectiv, să uite tot restul. Speciosus a ajuns deja să realizeze că baza învăţăturii e restrânsă, că nu sunt decât limitate datele ce trebuiesc însuşite, că tot restul nu este decât un infinit şir de combinaţii, variante, iluzii, exagerări, amnezii, scăpări, delir. Trecut şi viitor. Ceea ce-i mai puteau oferi simţurile nu era decât păstrarea stării de veghe şi materia primă pentru noi şi noi permutări şi revelaţii. Şi verificarea prin aplicare neîntreruptă a celor ştiute.

În complicitate cu Eva, Al Cincizeci şi doilea a primit şi el acces la nişele secrete de lângă toate încăperile ospătăriilor. Adolescentul putu astfel, învăţa comportamentul oamenilor în situaţiile lor cele mai naturale, modul cum percepeau poveştile, cum reacţionau la drog, cum şi cât erau dispuşi să se elibereze de prejudecăţi, temeri şi interese. Fiind tot mai iniţiat în aplecarea asupra manifestărilor semenilor de specie, discipolul era solicitat de către învăţător să prevadă gesturile ulterioare ale celor observaţi. Lecţiile acestea erau tot mai dificile, pe măsură ce magul îi cerea tânărului răspunsuri tot mai concrete, după ce-i restrângea, treptat, posibilităţile de “documentare”, scurtând numărul de supravegheri şi timpul acestora. Scopul urmărit era ca Speciosus să poată sesiza în orice om, după doar câteva clipe şi puţine cuvinte schimbate, cu cine are de a face şi la ce se poate aştepta de la respectivul. Astrologul ar fi vrut să-l aducă pe elevul său să cunoască şi să recunoască totul, mult mai mult decât a fost el însuşi în măsură să realizeze. (Al-Musta n-a vorbit niciodată nimic despre originea sa şi refuza să dea orice amănunte în legătură cu o biografie pe care o prefera secretă. Când l-a găsit Eva, fusese singur şi nici mai târziu nu păru interesat de nici un fel de relaţii cu oamenii. Se părea că nu-l interesau femeile şi că nu se simţea atras nici de bărbaţi. Singura lui avere era formată din câteva însemnări, pe care le completa din când în când. Dar scrisul îi era codat şi eruditul nu risca să-i fie descifrate secretele notate. Salariul consistent primit de la A Cincizeci şi una îl cheltuia pe te miri ce fleacuri, întrucât, fiind socotit de-al casei, mâncarea şi băutura, în cele mai rafinate soiuri şi în orice cantitate, erau conţinute în drepturile conferite de retribuţie. Ce făcea cu banii? Care erau fanteziile pe care şi le îngăduia? De aici i se va trage moartea. Neavând copii proprii – sau, cel puţin, neavându-i în preajmă -, Speciosus a devenit speranţa sa în perfecţiune, iar tânărul îi dădea suficiente motive de încurajare. Poate că, în privinţa Celui de Al Cincizeci şi doilea chiar şi versatul al-Musta “delira”, văzând în elev mai mult decât era cazul, mult mai mult sau cu totul altceva decât i-ar fi permis raţionamentele-i – altădată atât de reci – s-o facă. Dar poate că Speciosus ar fi devenit într-adevăr un campion al astrologiei înţeleasă ca ştiinţă a devenirii. Poate că a şi devenit aşa ceva şi că doar ezoterismul performanţelor l-a plasat în penumbră.)

Fapt este că al-Musta n-a apucat să se bucure de rezultatele muncii sale: până la urmă, faima i-a fost totuşi fatală. Întâmplarea a făcut ca înţeleptul personal al Evei să se lanseze – într-una dintre ospătării – într-o discuţie cu un monah venit de la Roma. Era unul dintre numeroşii trimişi ai noului papă, Leon al III-lea, temător din pricina originii sale umile că pontificatul îi va fi periclitat de rivali mult mai puternici. De fapt, peste puţin timp, papa Leon va trebui într-adevăr să fugă de familia Orsini, cea care i-a dat pe predecesorii săi. El se va întoarce profitând de protecţia lui Carol şi o va cârmi tot mai mult spre regele franc, pe care el însuşi îl va încorona împărat. Însă, până atunci şi de atunci încolo, Leon va trimite emisari pretutindeni, dintr-o prevedere a omului din popor de a se asigura cât mai temeinic şi în cât mai multe locuri. Ieronimus, călugărul cu care stătuse de vorbă al-Musta¹, s-a arătat deosebit de impresionat de prestaţia astrologului. În misiunea oficială pe lângă dregătorii califului, el l-a lăudat pe stăpânul ce posedă averi atât de nemaivăzute şi are printre supuşi oameni atât de învăţaţi ca… Şi aici a urmat un şir de bărbaţi interesanţi întâlniţi de occidental în Bagdad. Printre acele nume, cel al lui al-Musta se afla la loc de cinste.

După doar câteva zile, magistrul lui Speciosus fu ridicat şi dus la califul dreptcredincioşilor. Harun abia preluase puterea şi simţea el însuşi nevoia de a avea oameni învăţaţi în jurul său – obicei ce nu-l va părăsi niciodată. Al-Musta, amestecat printre cei mai mari înţelepţi ai imperiului, n-a fost în stare să se dezveţe de ifosele de dinainte. El n-a putut nicicum să se obişnuiască să stea politicos de vorbă cu erudiţii, să schimbe impresii sau să-şi apere ideile. Al-Musta pretindea să fie ascultat întocmai şi nu se obosea să-şi argumenteze spusele decât cu înjurii la adresa celor din jur. Până la urmă, intriganţii au reuşit să-l înlăture definitiv, povestindu-i suveranului că astrologul îşi cheltuia toţi banii – care nu păreau a fi deloc puţini – pe relaţii incestuoase cu copii mici, fetiţe pe care apoi le omora. Întrebat în legătură cu aceste crime, astrologul le justifică printr-o teorie în legătură cu imposibilitatea unor experienţe ştiinţifice cu oameni maturi, chinuiţi de amintiri şi speranţe. Încă în aceeaşi zi, al-Musta fu dat pe mâna călăului.

Al Cincizeci şi doilea tocmai împlinea cincisprezece ani. Rămas de mai multe luni fără dascălul său, el se văzu silit să-şi găsească un alt mod de viaţă. La mai vechile sfaturi ale lui al-Musta, Speciosus se pregătea să plece să interpreteze în lumea cea mare ceea ce a învăţat. Pregătirile pentru această călătorie erau pe sfârşite când a aflat Eva, prin oamenii ei risipiţi în toate mediile, că astrologul fusese executat şi că n-ar fi imposibil să fie cercetat şi Speciosus în legătură cu influenţa suportată de la condamnat. Speciosus plecă imediat.

A profitat magistrul şi de el? N-o s-o ştim niciodată cu certitudine, chit că timpul îi va pune în cârca tânărului toate păcatele posibile, printre care pederastia, pedofilia şi crimele nu erau decât nişte pete de culoare.

La doar câteva ore după ce călăul a despărţit capul de corpul lui al-Musta, Speciosus va dispare, iar, în locul lui, Luciferus – aşa cum îl numise dascălul – va fugi spre Bizanţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.