Vasile Astărăstoae: „Românii vor accepta să devină donatori de organe”

Trecerea statutului de donator de organe în datele cardului de asigurat rezolvă controversele etice ale acestei probleme, susţine prof.dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi şef al Comisiei de Bioetică din cadrul Ministerului Sănătăţii. Deşi crede că altruismul românilor îi va determina să devină donatori de organe, prof.dr. Astărăstoae admite că teama că aceştia pot deveni victime ale traficului de organe nu va dispărea. Preşedintele CMR a fost unul dintre criticii cei mai virulenţi ai încercării de introducere a acordului prezumat, care prevedea că orice român devenea donator de organe dacă nu îşi exprima oficial refuzul în timpul vieţii.

– Domnule profesor, după cum ştiţi, potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Sănătăţii, acordul pentru donarea de organe va fi trecut în cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Consideraţi că este o decizie corectă, din punct de vedere etic?

– Sigur că da. Din punctul meu de vedere, aceasta este rezolvarea etică a problemei consimţământului privind donarea de organe. Dacă proiectul va fi aprobat, va fi şi la noi ca în Statele Unite, unde statutul de donator este trecut în permisul de conducere. Oricum, este mult mai bine aşa decât cu acordul prezumat, care, din fericire, s-a blocat anul trecut în Parlament. Potrivit acestui tip de acord, dacă nu te duceai în timpul vieţii la notar să declari că nu vrei să fii donator de organe, se considera automat că eşti donator, fapt care deschidea calea abuzurilor. Am discutat cu medicii din Spania, ţară care a adoptat acordul prezumat. Mi-au spus că în toate cazurile ei cer şi consimţământul familiei şi, dacă aceasta se opune, medicii îi respectă decizia. Când i-am întrebat cum cer consimţământul familiilor muncitorilor români din Spania, nu am primit niciun răspuns. Oricum, numărul mare de operaţii de transplant din Spania nu s-a datorat acordului prezumat, ci unui sistem al transplantului foarte bine pus la punct, în care un organ disponibil ajunge foarte repede la primitor. Acordul de pe cardul de sănătate este unul de tip informat şi este mult mai bun decât cel în care se cerea consimţământul familiei pentru donarea de organe. De altfel, trebuie spus că este foarte dificil să iei acordul pentru donarea de organe de la o familie aflată în stare de şoc în faţa pierderii suferite.

– Credeţi că acordul informat va conduce la o creştere a numărului de donatori, având în vedere şi temerile românilor faţă de fenomenul traficului de organe?

– Părerea mea este că românii sunt altruişti şi vor accepta să devină donatori de organe. Este adevărat însă că teama faţă de riscul ca aceştia să devină victime ale traficului de organe nu va dispărea. Acordul informat este totuşi un pas înainte. Mai ales că, oricând, cei care şi-au dat consimţământul şi-l pot retrage, dacă se răzgândesc. Acest tip de acord respectă demnitatea şi autonomia persoanei, care poate decide pentru sine, fără intervenţia familiei sau a statului. Mă tem însă că numărul celor care vor opta pentru statutul de donator nu va fi atât de mare, fără o campanie serioasă de informare şi de conştientizare a importanţei transplantului, iar cei care se ocupă de transplant ar trebui să înceteze să se mai lamenteze pe la televiziuni şi să se implice în acest tip de acţiuni. Oricum însă, cu şi fără acord informat, trebuie spus că banii pe care îi avem alocaţi transplanturilor ajung acum pentru câte organe avem disponibile. Şi vorbim despre sumele foarte mari care sunt necesare pentru post-transplant, medicamentele specifice fiind foarte scumpe. Referitor la acest aspect, aş vrea să menţionez că încerc de câţiva ani să obţin de la Agenţia Naţională pentru Transplant o statistică referitoare la numărul de supravieţuitori post-transplant. Peste tot în lume se raportează nu numărul celor care au beneficiat de transplanturi de organe, ci rata de supravieţuire la cinci ani după transplant. Fără aceste date, nu vom şti niciodată dacă în România transplantul de organe are succes.