Vestul este tactică, Estul este strategie

La fel ca toți oponenții Washingtonului, Iranul a dovedit că este nepregătit. Musulmanii nu preiau niciodată inițiativa. Ei stau ca niște ținte fixe, până sunt decapitați. În loc să preia inițiativa în fața Israelului, iranienii s-au expus unui atac puternic, iar riposta lor a fost slabă. Iar războaiele nu pot fi câștigate doar ripostând.

”De ce Iranul a fost nepregătit? Avea experiența deceniilor de ostilitate cu SUA, de pe vremea administrației Carter, a avut timp să observe programul neoconservator american de a elimina șase țări musulmane: Irak, Libia, Somalia, Siria, Liban, iar acum Iran”, scrie Paul Craig Roberts.

”De ce a fost Putin nepregătit? În ciuda avertismentului american dat prin revoluția colorată din Georgia și apoi conflictul dintre Georgia și separatiștii din Osetia de Sud, Putin a fost prins cu garda jos de mișcarea Washingtonului de a da jos guvernul ucrainean pentru a instala un guvern marionetă propriu. Vreme de opt ani, Putin a avut timp să vadă cum armata ucraineană se dezvoltă, însă nu și-a creat și el o armată puternică. Rușii, musulmanii și chinezii sunt incapabili să înțeleagă doctrina Wolfowitz privind hegemonia Washingtonului? Sau sunt pur și simplu incapabili să înfrunte realitatea?

Agenția iraniană de știri spune că Iranul planifică un atac asupra bazelor militare americane din Orientul Mijlociu, ca răspuns la atacul Israelului, preferând să numească declarația de război a Israelului drept ”atac”. Să planifice un atac? Din nou, pateticii iranieni anunță întreaga lume că planifică ceva, pentru ca SUA și Israelul să se pregătească din timp pentru a anihila atacul. Dacă Iranul ar fi fost cu adevărat pregătit, bazele militare ale SUA din regiune ar fi fost deja distruse.

Nici publicul american nu pare să învețe ceva din toată această istorie. Americanii au fost supuși unei diete bogate în propagandă de război împotriva Iranului începând cu administrația Carter, de la Revoluția Islamică, când iranienii i-au privat pe britanici și americani de rezervele de petrol al Iranului. George Orwell a avut mare dreptate când a prezis viitorul și a spus că cuvintele vor însemna exact opusul lor. Războiul e pace. Acum secretarul de Stat Marco Rubio transformă implicarea și coordonarea dintre America și Israel în acest atac în ”neimplicarea SUA”. Este evident că Washingtonul – sau cine este de fapt stăpânul Washingtonului – a dorit acest război. Era evident de la început, de la ”negocierile” lui Donald Trump cu Iranul. Definiția lui Trump pentru ”negocieri” este un alt exemplu al noii limbi orwelliene. Prin negociere, Trump înțelege ”supune-te solicitărilor Washingtonului”. În caz contrar, partenerul de ”negocieri” al SUA ar urma să fie pedepsit sau distrus. În ciuda acestor evidențe, Putin negociază în privința Ucrainei. Oare cât de nebunesc va fi următorul atac asupra lui Putin-Nepregătitul?”, se întreabă Paul Craig Roberts.

 

O analiza publicată de jurnalistul Wolfgang Munchau arată însă că Sudul Global – cu Rusia, China, Iran, India, Indonezia și multe alte state – nu este nepregătit. Dimpotrivă, Rusia și China joacă strategic, în vreme ce Occidentul impresionează doar la nivel tactic, incapabil însă să urmărească obiective pe termen lung. Economiștii, Departamentul de Stat al SUA, eurocrații de la Bruxelles și jurnaliștii occidentali trăiesc într-o bulă a gândirii unice și eronate care se auto-confirmă. Cu toții sărbătoresc fiecare victorie tactică, dar nu pot câștiga niciun război.

”Marii șahiști știu mai bine decât politicienii care este diferența din strategie și tactică. Pentru a câștiga la șah trebuie să începi cu o strategie – un plan pe termen lung care să te aducă într-o poziție de superioritate. Apoi începi să se apropii de victorie prin mișcări tactice. Marele maestru olandez Max Euwe spunea, în anii 1930: «Strategia necesită gândire. Tactica necesită observație».

Vestul știe doar tactică. Estul se axează preponderant pe strategie. Trebuie să le ai pe amândouă, pentru că până și cele mai strălucitoare mișcări tactice nu pot să creeze o strategie. Uitați-vă doar la intervențiile militare ale SUA de după al Doilea Război Mondial. Toate au avut o logică pe termen scurt, chiar și Irakul. Au făcut aceste războaie ca America să fie mai sigură? Ca lumea să fie mai sigură? Au adus democrație? Au devenit oamenii din acele țări mai civilizați?

Lovitura Israelului asupra Iranului este un exemplu clasic de manevră tactica pe termen scurt, în dauna unei strategii pe termen lung. Atacul Israelului va avea mare succes la nivel tactic, poate un succes senzațional, însă nu va opri programul nuclear Iranian. Orice strateg iranian și orice strateg din lume care are mintea la el nu pot trage decât o singură concluzie după atacul Israelului: că Iranul are nevoie de arma nucleară, ca și alte țări din regiune au nevoie de arma nucleară. Marele regret al Ucrainei în acest moment este că a renunțat la arsenalul nuclear sovietic. Dacă aveau acele arme, Putin nu ar fi atacat Ucraina.

Lipsa gândirii strategice joacă un rol important în declinul Occidentului. Cel mai mare autogol strategic pe care și l-a dat Vestul a fost apropierea dintre China si Rusia, dar și dintre aceste două state și Iran. Nu formează o alianță în sensul occidental, dar au un scop comun: să devină independente de coerciția vestică.

Sancțiunile noastre, interdicțiile pe care le-am impus acestor tari, războaiele noastre prin procură – toate au avut un efect opus celui scontat. Sancțiunile au fost o tactică fără efect. Rusia a crescut economic mai rapid decât Vestul și are acum o economie de război cu care europenii abia pot ține pasul. Însă cel mai mare eșec al Vestului a fost la nivel strategic, pentru că sancțiunile financiare au convins China și Rusia să-și dezvolte un alt sistem de plăți.

Prima parte a acestui sistem este Brics Pay. Grupul Brics s-a extins la zece tari, prin aderarea Indoneziei, Arabiei Saudite, Egiptului si Emiratelor Arabe Unite și Iranului. Nu este un grup precum NATO sau UE. Au însă în comun dorința de a fi independente de monopolurile Vestului. Monopolul occidental asupra sistemelor de plăți permite SUA sau UE să impună sancțiuni financiare. Însă, atunci când începi să abuzezi de aceste sancțiuni, le dai motive celorlalte țări să iasă din sistemul tău.

Brics Pay a fost dezvoltat la Universitatea din Sankt Petersburg. Este diferit de sistemele de plăți occidentale, pentru că este descentralizat, nu are un proprietar, se bazează pe tehnologia criptomonedelor – blockchain. Este un sistem care nu poate fi spus sancțiunilor. Nici membrii lui nu se pot sancționa între ei. Iar, dacă vrei să fii independent de SUA, cel mai înțelept este să începi cu un sistem de plăți.

Nu mai am respect pentru experții ONG-urilor vestice, pentru că ei judecă eronat acest element cheie al strategiei ruse și chineze. Ei încă mai spun că Rusia si China nu se vor înțelege sau că China îl va opri pe Putin să folosească arma nucleară. Erorile acestea de judecată se extind la toate nivelurile. Administrația Biden a judecat greșit interdicția exporturilor de cipuri in China. Au crezut că astfel vor ține China în Evul Mediu digital. Dar apoi au fost surprinși să vadă că Huawei a integrat  niște cipuri de ultimă oră în ultimele lor produse. Interdicția aceasta a avut consecințe neprevăzute – China a învățat cum să fabrice cipuri performante, iar Rusia a învățat cum să construiască un sistem de plăți.

Departamentul de Stat mai crede încă că dolarul este arma politică imbatabilă care va impune voința SUA asupra altor state. Este drept că nicio monedă nu va putea concura cu dolarul – euro și-a început existența ca a doua monedă după dolar, dar acum a ajuns pe locul al treilea, după aur. Însă vesticii nu par capabili să vadă de unde vine amenințarea. Ea vine de la sistemele alternative de plăți, de la criptomonede și tehnologiile blockchain. Macroeconomiștii occidentali trăiesc încă în lumea monedelor fiduciare, o creație a societății industriale moderne. Însă China și Rusia au schimbat regulile jocului.

Spre deosebire de Vest, China a gândit strategic și a făcut două mari mișcări. Prima ține de politicile de modernizare economică ale lui Deng Xiaoping, care a venit la putere în 1978. Vestul a judecat greșit și a văzut în aceste reforme o încercare de tranziție de le comunism la capitalism. Însă scopul a fost de a face comunismul să funcționeze mai bine. Reformele lui Deng au fost o strategie pe termen lung. Au fost continuate de succesorii lui. Acum China este țara cea mai avansată din punct de vedere industrial din întreaga lume.

A doua mare strategie a fost decizia lui Xi Jinping de a folosi mineralele critice pentru a transforma China în producător indispensabil în lume. SUA se bucură în continuare de roadele revoluției digitale. Însă nu mai sunt singure, deoarece China a început să preia conducerea în acest domeniu. Universitatea Stanford atrage atenția că cele mai multe lucrări despre inteligența artificială se publică în China. China are avantaj și pe partea de tehnologie, și pe partea de materii prime.

Tactica poate fi asemenea cu un cadou strălucitor, dar strategia este un cadou care ți se face încontinuu. Occidentalii sunt înclinați către tactica, nu către strategie. Nu este rău, însă atât timp cât ai și o strategie care să funcționeze în fundal. Jucătorii de șah știu bine asta. Bobby Fischer spunea: «Tactica decurge dintr-o poziție de superioritate». Vestul și-a pierdut poziția superioară. Și Israelul. Suntem ca niște mari maeștri în ale strategiei care îmbătrânesc și vor să mai joace încă partidă”.