Victor Ponta ne-a mai tras o minciunică

Victor Ponta susţine că nu PSD a numit-o pe Laura Georgescu la CNA, dar omite să spună că el însuşi a propus-o. Ce legături sunt între şefa CNA şi PSD şi de ce o apără premierul.

Ce a omis Ponta să spună

Miercuri, după ce s-a terminat audirea la Comisia de cultură a Camerei a şefei CNA, Laura Gerogescu, premierul Ponta a fost întrebat de ziarişti dacă o va demite din funcţia la vârf din domeniul audiovizualului. Se ştie, premierul a dat următorul răspuns: „După cum ştiţi foarte bine, doamna Georgescu nu a fost propusă de PSD şi după cum ştiţi, membrii CNA nu pot fi revocaţi. Am văzut o iniţiativă, domnul Ştirbu (preşedintele comisiei de cultură – n.a.) a anunţat că va face o iniţiativă parlamentară prin care să poată fi revocaţi membrii CNA, dacă o face domnul Ştirbu, de la PNL- PDL, noi o votam”.
Răspunsul premierului nu corespunde decât în mică parte adevărului. Da, Laura Georgescu nu a fost propusă de grupurile parlamentare ale PSD din Cameră şi Senat. A fost propusă de guvern. „Comisiile întrunite în şedinţă comună, în ziua de 23 octombrie 2012, au audiat următorii candidaţi din partea Senatului şi Camerei Deputaţilor (…) Din partea Guvernului, pentru un loc: Laura-Corina Georgescu, titular, şi Alexandru Ion Giboi, supleant” (extras din stenograma plenului comun din 30 octombrie 2013. Numai că se ştie, de când este lumea şi pământul, în România propunerile/nominalizările „Guvernului” sunt nominalizările primului ministru. Şi, la data de 30 octombrie 2013, prim-ministru era Victor Ponta, nu doar membru, ci chiar şi preşedinte al PSD.
Şi dacă privim în c.v.-ul dnei Laura Georgescu, mai găsim ceva interesant: între decembrie 2003 şi mai 2005 a deţinut funcţia de Consilier Corpul de Control al Guvernului / Cancelaria Primului-Ministru. Cine era premier în 2003?. Din ce partid făcea parte Adrian Năstase ? Din PSD al cărui preşedinte era. Cine era şeful Corpului de Control în 2003?. Victor Ponta. Doar membru PSD şi preşedinte al TSD. Deci, după cum se poate observa, legăturile dnei Laura Georgescu cu PSD nu sunt de ieri de azi.

Nu poate fi revocată, dar i se poate cere demisia

Există situaţii în care preşedintele CNA poate fi demis de către comisiile de cultură ale celor două Camere ale Parlamentului, dar este vorba de cazuri de incompatibilitate. Dar, deşi 6 dintre cei 11 membri ai CNA sunt numiţi de Cameră şi Senat, deşi toţi membri CNA sunt validaţi prin vot în Parlament, legea actuală are o lacună: nu conţine principiul, „cine numeşte, poate să şi demită”, principiu juridico-legal universal. Mai mult, conform Legii audiovizualului, CNA trebuie să prezinte raport anual de activitate în Parlament, iar dacă raportul este respns, sancţiunea nu este dizolvarea consiliului, cum este cazul CA al TVR, CA al SRR şi alte instituţii care trec prin votul Parlamentului. Deci în aceste puncte trebuie modificată legea, pentru a nu permite menţinea în funcţii a unor persoane cu un comportament tip Laura Georgescu.
Mai este însă un element de care Victor Ponta iarăşi nu spune nimic. Preşedintele CNA are o funcţie asimilată celei de ministru. Chiar dacă este funcţie asimilată, premierul îi poate cere şefei DNA să demisioneze. Mai ales că Laura Georgescu a fost propusă de către…Victor Ponta.

Cum s-a comportat şefa CNA la audieri

Reamintim, şefa CNA Laura Georgescu a fost audiată marţi de deputaţii din Comisia de cultură, unde ea a negat autenticitatea înregistrărilor apărute în spaţiul public (înregistrări din care reieşea că protejează postul România TV al deputatului PSD Sebastian Ghiţă şi că ar fi urmat să primească o serie de laptopuri fără plată de la persoane care îi erau datoare, în care utiliza termenul şantal etc) şi a susţinut că este vorba de un colaj scos din context al mai multor runde de discuţii purtate cu mult timp în urmă. Dând dovadă de un tupeu extraordinar, Laura Georgescu i-a sfidat pe deputaţii care i-au pus întrebări concrete, refuzând a răspunde la obiect, menţionând că se va pronunţa abia după ce Institutul Naţional de Expertize Criminalistice se va pronunţa în privinţa înregistrării.
Laura Georgescu a refuzat să spună dacă a avut vreo discuţie cu premierul Ponta după apariţia înregistrărilor şi a tras o minciună de zile mari, susţinând că niciodată nicio persoană din România nu i-a cerut să favorizeze un post de televiziune. Pe 30 octombrie 2013, tot în faţa comisiei de cultură şefa CNA a afirmat cu subiect şi predicat „s-au făcut presiuni din toate părţile asupra mea în privinţa unei televiziuni”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.