Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că România are un argument important în discuțiile cu agenția Standard & Poor’s – execuția bugetară. El evită să anticipeze rezultatul evaluării și spune că situația este complicată de turbulențele politice.
Discuții intense cu Standard & Poor’s
Alexandru Nazare spune că Ministerul Finanțelor a avut discuții intense cu Standard & Poor’s în perioada recentă.
„Inclusiv la misiunea în format fizic pe care au avut-o la București. Întâlniri tehnice la Ministerul Finanțelor, întâlniri cu premierul Ilie Bolojan”, a declarat ministrul.
Nazare susține că au existat contacte cu reprezentanții agenției și după plecarea delegației S&P din România. „E prematur și nu vreau să dau pronosticuri. Pentru că situația e complicată datorită turbulențelor politice.” El consideră însă că România are un argument important în fața agenției. „Acel argument este execuția bugetară”, afirmă Nazare.
„O ajustare de 1,6% din PIB”
Ministrul Finanțelor dezvoltă. „O ajustare de 1,6% din PIB față de execuția anului trecut, pe 27 de miliarde, este un argument foarte puternic și mizez pe acest argument pentru raportul care va fi publicat.”
Întrebat dacă România ar putea fi retrogradată la categoria „junk”, în cazul în care Guvernul pierde votul din Parlament, ministrul nu oferă un pronostic. El invocă discuțiile purtate cu agenția și rezultatele execuției bugetare.
Nazare nu garantează că nu vor exista taxe noi în 2027
Alexandru Nazare a fost întrebat dacă poate garanta că anul viitor nu vor fi introduse taxe noi, așa cum a afirmat Siegfried Mureșan. Ministrul nu a oferit o astfel de garanție. „Aceste discuții le vom purta în momentul când vom avea un buget aprobat, în orice caz”, a spus Nazare.
El a precizat că bugetul pentru anul 2027 va veni cu presiuni suplimentare. Potrivit lui Nazare, problemele trebuie discutate cu fiecare partid pentru ca bugetul să poată fi adoptat. „Rezolvarea acestor probleme, bineînțeles, este o chestiune foarte importantă, care trebuie discutată cu fiecare partid în parte, astfel încât acest buget să treacă și să fie unul credibil.”
Guvernul nu are în calcul majorarea TVA în 2027
Întrebat dacă România își permite să reducă TVA în următorii trei sau patru ani, în condițiile angajamentelor privind deficitul bugetar și reforma fiscală, Nazare a fost prudent din nou. „Nu avem intenția de a majora TVA-ul pentru 2027”, a declarat ministrul.
„Ipotezele de la care plecăm, deși nu am inițiat practic pregătirile tehnice ale bugetului pe anul 2027 încă, nu au această ipoteză în calcul, de a crește TVA-ul pentru 2027”, a subliniat Nazare.
da tov NAZARE! cresterea pensiilor dupa doi ani DE NERESPECTARE A LEGII se va face CU PRUDENTA. e si normal : NU E VORBA DESPRE SALARIILE GUVERNANTILOR SAU A SPARLAMENTARILOR…pentru a caror crestere gaseati bani fara prudenta!!! ce va pasa voua care va duceti lunar cu galeata cu bani acasa…ma rog…pe card? sa mearga criza politica inainte…sa creasca inflatia….sa scada puterea de cumparare…se se tarasca prin viata asta romanii…VOI AVETI ATAT DE MULTI BANI CA TOATE NENORICIRILE ASTEA NU VA SCHIMBA RITMUL VIETII…nu i asa tov NAZARE?